Se pare aşadar că oamenii sunt cu mult mai predispuşi să se răzbune decât să facă o faptă bună.

Dacă nu vreţi să repetaţi trecutul, studiaţi-l.

Omul liber se gândeşte la moarte mai puţin decât la orice altceva, iar înţelepciunea sa constă în meditaţie asupra vieţii, nu asupra morţii.

Cele mai multe certuri provin din faptul că oamenii nu-şi exprimă bine propriile gânduri şi le interpretează greşit pe ale altora.

Pacea nu este absenţa războiului. Este o virtute, o dispoziţie spre bunăvoinţă, încredere, dreptate.

Certitudinea este criteriul adevărului.

Tot ce există se află în Dumnezeu şi nimic nu poate nici să existe, nici să fie conceput fără Dumnezeu.

Noi nu ne dorim un lucru pentru că îl considerăm bun, ci îl considerăm bun pentru că îl dorim.

Binele include tot ce ne conduce la înţelegerea lucrurilor. Răul reprezintă obstacolele cunoaşterii.

De ce există ceva şi nu nimic?

Citate de Baruch Spinoza

Scrie un citat !