povesti ale celebritatilor care te vor da peste cap

10 povești ale celebrităților, care te vor da peste cap!


Și celebritățile sunt oameni, asemeni nouă, așa că este foarte posibil să aibă în spate povești umane. Aceste persoane au crescut în medii sărace și viețile lor se pot asemăna foarte mult cu cele ale noastre.

Să vedem ce ne relatează, cele mai mari vedete ale lumii!

1. LEIGHTON MEESTER s-a născut în închisoare

Adevărata viață a lui Blair Waldorf nu a stat mereu pe roze. De fapt, actrița și-a început viața în închisoare, căci mama sa era deținută pentru că fusese prinsă vânzând droguri. În același timp și tatăl femeii era deținut, așa că bunicii și-au asumat rolul de a o crește și a o educa. Acrița este recunoscută pentru cariera în modeling și în serialul Gossip Girl. De la penitenciar, la penthouse, asta da schimbare!

2. WOODY HARRELSON este fiiul unui lunetist

Probabil că îți este cunoscut din Jocuile Foamei, ei bine el nu numai că a jucat într-un film plin de crime, dar și provine dintr-o familie în care tatăl a comis cel puțin una. Tatăl său era lunetist, deci, bănuim că a avut o copilărie destul de interesantă…

3. REBEL WILSON, supraviețuitoare a malariei

Înainte de a fi actiță, Rebel Wilson a visat să aibă o carieră în politică, însă pe durata perioadei, în care a fost ambasador al Africii de Sud, a contractat malaria. Pe perioada bolii, a avut halucinații cum că ar fi câștigat un Oscar. După ce s-a vindecat a reușit să joace în mai multe ecranizări. Deci, până la urmă nu erau halucinații…

4. JK ROWLING, mamă singură, milionară

Ia gândește-te cu cât s-a vândut prima carte Harry Potter? Un milion de dolari? Mai mult? Mai puțin? Ei bine, suficient cât să fie milionară și să își poată crește, în tihnă, de una sigură, fiica. Romanele sale au fost apreciate chiar și de Regina Angliei, care le citește cu mult patos.

5. PATRICK DEMPSEY, campion la jonglerii

Actorul principal din Anatomia lui Grey și-a început cariera fiind jongler, el câștigând locul doi la capionatul național de jonglerii pe o roată. Acest lucru a determinat câștigarea rolului în primul său film. Nu s-a dat la o parte nici din fața pilotării unei mașini de Formula 1. Ce mai poate face omul ăsta?

6. TOM CRUISE, aproape preot

La o vârstă destul de fragedă, Tom Cruise visa să fie preot într-o biserică Catolică. La vârsta de paisprezece ani, s-a înscris la o școală catolică și credea că acesta este drumul său în viață. Ei bine, totul s-a încheiat atunci când a decis să fure vinul sfânt în timpul unui seminar…

7. KATY PERRY, cântăreață creștină

Înaintea melodiei celebre “I Kissed a Girl”, cântăreața Katy Perry cânta, mai degrabă muzică bisericească, căci părinții îi permiteau să citească doar Biblia și să asculte cântece bisericești. La vârsta de 17 ani, Katy a capitulat și și-a scos primul album de muzică ușoară, în L.A.

8. RIHANNA, fost cadet în armată

Starul muzicii pop s-a înscris, inițial, într-un program al armatei încă de când era adolescentă. Totuși, și-a schimbat ideea de a avea o astfel de carieră, devenind ulterior cântăreață și compozitoare.

9. DREW BARRYMORE, dependentă de droguri, în copilărie

Actrița americană nu a fost mereu „fata bună” a Hollywood-ului, căci având o familie nu tocmai creștină, a început să bea și să fumeze, încă din adolescență. La vârsta de 13 ani, a fost dusă la dezintoxicare și, începând cu anul 1995, a început să înflorească în carieră.

10. JUSTIN TIMBERLAKE și RYAN GOSLING, frați?

Da, este adevărat, chiar dacă nu îți vine să crezi, cei doi sunt frați, pentru că la începutul anilor 90, când ambii au început o carieră la Clubul lui Mickey Mouse, mama lui Justin l-a luat în custodie pe Ryan Gosling, timp de șase luni. Mama lui Ryan a trebuit să se întoarcă în Canada, iar copiii au rămas, pentru show, în Orlando. Ei bine, cine s-ar fi gândit la asta?


About the author

Echipa Citate Impresionante

View all posts

Lasă un răspuns