profesii in care gasim psihopati

10 profesii în care găsim cel mai des psihopați


Psihopații sunt destul de dificil de observat și, de cele mai multe ori îi vedem în filme sau citim despre ei în cărți.

O cercetare arată că, psihopații au tendința de a avea ceva în comun, își aleg cam aceleași meserii.

Kevin Dutton, un psiholog din Marea Britanie, specializat în studierea și examinarea psihopaților, a întocmit o listă, în cartea sa intitulată “The Wisdom of Psychopaths: What Saints, Spies, and Serial Killers Can Teach Us About Success,” cu alegerile pe care psihopații le fac, în materie de servicii.

Iată care sunt acestea:

10. Funcționarul public

Conform lui Dutton, aceasta este cea mai populară carieră pe care psihopații optează să o urmeze. Acest lucru se întâmplă din cauza faptului că știu bine cum să facă crize și au tendința de a gândi logic.

9. Bucătarul

Foarte mulți psihopați devin bucătari și asta pentru că au acces liber la tot soiul de obiecte ascuțite, cu care le-ar putea face rău celor din jur.

8. Preoții

Chiar dacă vă vine sau nu să credeți, se găsesc foarte mulți preoți, în rândul psihopaților și asta pentru că au puterea de a manipula.

7. Polițiștii

Polițiștii au un job extrem de periculos, reprezentând un motiv suplimentar, pentru un psihopat, să opteze pentru această carieră.

6. Jurnalist

Devin jurnaliști, pentru a putea scrie de rău, despre cei din jur.

5. Chirurg

Psihopații iau decizii rapide și nu stau prea mult să se gândească, iar studiile arată că această meserie li se potrivește mănușă.

4. Vânzător

Persoanele care lucrează în vânzări au tendința de a minți mult, iar psihopații știu să facă asta cel mai bine.

3. Angajat media

Psihopaților le place să fie în centrul atenției și, lucrând în media, se vor bucura de toată atenția de care au nevoie.

2. Avocat

Cum nu le pasă de nimeni și de nimic, nu este de mirare că psihopații vor ajunge avocați, însă îi vor apăra pe cei care se află împotriva legii.

1. CEO

Le place să dea comenzi și să îi aibă pe toți sub papuc, așa că această funcție parcă le vine mănușă. Sunt firi manipulative și vor ști cum să îi controleze pe cei din jur.


About the author

Echipa Citate Impresionante

View all posts

Lasă un răspuns