vezi 11:11

11:11 – Ți se întâmplă și ție?


Vezi 11:11 – Ni se trimit mesaje venite de la îngerii și ghizii noștri spirituali, printr-o varietate de mijloace. S-ar putea să observi că auzi în mod repetat o anumită melodie la radio, care are un înțeles special pentru tine sau că te întoarci la un pasaj dintr-o carte care îți transmite mereu un mesaj. Mai poți observa și că există numere care se tot repetă, asemeni unui semn și care îți tot ies în cale, cum ar fi 11:11.

Există de fapt un mesaj destul de puternic în spatele acestui fenomen, pe care probabil nu l-ai realizat până acum!

Există o schimbare uriașă în conștiința din jurul nostru, evidențiată de observarea unor numere pe semne de circulație, panouri, ceasuri și în alte spații. Această schimbare se întâmplă pentru a ne ajuta să fim conștienți de sincronicitățile și de schimbările cosmice cu care avem de-a face pe planeta noastră frumoasă, în timp ce ne aduce la cunoștință existența gândurilor și sentimentelor actuale.

Îngerii și alte spirite din jurul nostru încearcă să ne reamintească aceste detalii folosind numărul 11:11, pentru a deveni mai conștienți de noi înșine și pentru a ne reaminti că suntem în mod constant ghidați de cei mai mari decât noi. Ei vor să știm că ne putem baza pe spirite atunci când ne simțim frustrați, blocați, supărați sau speriați.

Un cunoscut medium terapeut vorbește despre ce înseamnă să vezi numărul 11:11. Ea afirmă că văzând acest număr trebuie să te asiguri că toate gândurile sunt pozitive, pe măsură ce dorințele se vor manifesta instantaneu.

Nu te concentra asupra lucrurilor de care te temi. În schimb, rămâi pozitiv pentru a-ți manifesta speranțele și visurile.

Continui să vezi 1 pe un semn, un ceas sau altceva care conține numere? Cu cât vezi această cifră mai des cu atât ai o legătură mai puternică cu îngerii și ghizii spirituali. Până acum, milioane de bărbați și femei, din întreaga lume, au declarat că adesea văd aceste numere.

Calendarul Mayaș afirmă că, la 11:11 în data de 21 decembrie 2012, a pornit începutul veacurilor. Această schimbare înseamnă că Epoca Întunecată a devenit Epoca de Aur. Există sute de lideri spirituali și vindecători care cred că oamenii care văd 11:11 sunt stăpânii înălțați care se întorc pe Pământ pentru a ne ajuta să readucem planeta în ordine.

Când vezi numărul 11:11 repetându-se, ar trebui să știi că există îngeri care doresc să fii pe drumul cel bun. Ele sunt, de asemenea, acolo pentru a te proteja de forțele și adversitățile externe. Ei ne spun că trebuie să ne recuperăm toată puterea și să învățăm cum să coexistăm unul cu celălalt.

Vei vedea multe schimbări pe planetă, deoarece tot mai mulți oameni încep să-și asculte conducătorii spirituali. Modificările mici duc la deschiderea părții spirituale. Ai încredere în îngeri și urmărește-ți scopul ca lumea să devină un loc mai bun. Să nu îți fie frică să ai încredere în Univers, pentru a îți va oferi lucrurile de care ai cu adevărat nevoie.

Când vezi numărul 11:11 oriunde, oprește-te și concentrează-ți sentimentele și gândurile interioare. Fii întotdeauna pozitiv și te vei bucura de rezultatul!


Loading...

About the author

Echipa Citate Impresionante

View all posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *