GALERIE FOTO: Cei mai rai părinti din lume!

“Unii oameni n-ar trebui sa aiba copii. Ei sunt acei oameni”, scrie pe site-ul unde au fost postate imaginile alaturate si e suficient sa vezi doar cateva, ca sa fii de acord.

Fie ca e vorba de un teribilism de prost gust sau de inconstienta pura, niciunul dintre parintii respectivi nu realizeaza ca-si pun copii intr-un pericol iminent ori intr-o situatie care ii va afecta cu siguranta mai tarziu.

Ce fotografie te-a socat cel mai mult?

Sursa foto: evilchili.com

Loading...

Sursa

Cele mai frumoase citate ale lui Al Pacino

Dacă aveţi nevoie de mine, mă găsiţi tot acolo unde eram când nu aveaţi nevoie de mine.

Este uşor să păcăleşti ochiul, dar este greu să păcăleşti inima.

Vanitatea este păcatul meu preferat.

Degeaba mă plâng dacă nu-mi pare rău.

Nu e nimic mai înveselitor decât să comunici cu oamenii prin muzică.

N-am nevoie de bodyguarzi; sunt din South Bronx.

E o nebunie să fii actor. Iei psihicul şi dai cu el de toţi pereţii.

Cehov, Brecht, apoi Shakespeare. De asemenea, Henry Miller, O’Neill, Ibsen, Balzac şi Dostoievski. Ei m-au însoţit 20 de ani. Mi-au oferit un fel de „raison d’être”. Scriitorul e totul pentru mine. Cititul mi-a salvat viaţa.

Prietenia şi banul sunt ca apa şi uleiul.

Eu spun întotdeauna adevărul, chiar şi atunci când mint.

Libertatea înseamnă să nu nu-ţi pară niciodată rău de ceea ce faci.

În viaţa noastră privim fie în trecut, fie în viitor. Însă când mai trăim momentul?

Să interpretezi e o muncă grea. Câteodată e dătător de energie. E revelator. E palpitant.

Uneori este mai bine să fii cu diavolul pe care îl ştii decât cu îngerul pe care nu îl cunoşti.

Eu nu-mi dau niciodată părerea. Opiniile pe care le am cu privire la orice sunt în viaţa mea personală.

Metoda mea de supravieţuire e să ştii să te mişti, când să te ascunzi, când să te implici şi când să dai din coate.

Cică murim de două ori – o dată când ultima suflare ne părăseşte corpul şi a doua oară când ultima persoană pe care o cunoaştem ne spune numele.

Trăim într-o lume în care cu cât munceşti mai mult, cu atât te ocupi de mai multe lucruri. Nu mai avem timp să ne bucurăm de nimic. Este o lume nebună.

Am văzut actori transformându-se din actori în personalităţi. Devin atât de flataţi şi daţi peste cap de celebritatea lor, încât uită scopul. Sunt prinşi în această celebritate şi înţepenesc în ea.

Nu am avut bani. Când am devenit bogat am învăţat multe despre detaşare. Oamenii bogaţi cunosc banii, îi înţeleg, interacţionează cu ei diferit. Dacă nu i-ai avut niciodată, va trebui să înveţi despre ei.

Prefer să evit cuvântul perfecţiune. Ai mărul adevărat. Şi ai mărul care arată ca mărul perfect. Problema, atunci când muşti din mărul perfect, e că nici nu are gustul mărului adevărat şi nici nu este la fel de hrănitor.

De-a lungul anilor m-am văzut conectat la teatrul făcut dinaintea spectatorilor decât film. Când joci pe scenă te schimbi şi evoluezi neîntrerupt. Prestaţia din filme a fost pe locul al doilea. Sunt numai maşini şi cabluri.

Al Pacino

 

Poezie satirică de Ion Pribeagu – O aventură galantă

O aventură galantă

Într-o seară, pe la zece,
N-a fost cald, dar nici prea rece,
Am avut o aventură,
Nici cu Haike, nici cu Sură,

O coniţă delicioasă,
Nici urâtă, nici frumoasă,
Şi-am intrat cu ea în vorbă,
Nici de Cosmos, nici de ciorbă.

Avea ochii ca doi aştri,
Nici căprui, dar nici albaştri,
Gura dulce, zâmbitoare,
Nici prea mică, nici prea mare,

Sânii, două rândunele,
Nici prea mari, nici mititele,
Şi vorbind cu ea în şoaptă
Nici prostuţă, nici deşteaptă.

Ne-am plimbat vreo cinci minute,
Nici încet, dar nici prea iute,
Discutând ca la Geneva,
Nici de-Adam şi nici de Eva.

Şi-am ajuns la ea acasă,
Nici prea’naltă, nici prea joasă,
Locuinţă minunată,
Nici murdară, nici curată.

Mi-a dat o cafea uşoară,
Nici prea dulce, nici amară,
Ş-a început să se dezbrace,
Nici încolo, nici încoace,

I-am sorbit formele toate,
Nici din faţă, nici din spate,
Pielea-i cu miros de nalbă,
Nici prea neagră, nici prea albă.

Avea talia subţirică,
Nici prea mare, nici prea mică,
Braţe albe, voluptoase,
Nici subţiri, dar nici prea groase,

Nişte-îmbrăţişări divine,
Nici prea multe, nici puţine,
Ş-o sofa cu dungi banale,
Nici prea tare, nici prea moale.

Cum o sărutam prin beznă,
Nici pe nas şi nici pe gleznă,
Bate cineva la uşe,
Nu-i nici unchi, dar nici mătuşe,

Ci bărbat-su, Şmil din piaţă,
Nici cu cioc, nici cu mustaţă,
Dar cu un baston de mire,
Nici prea gros, dar nici subţire.

Inimioara mea pustie,
Nu-i nici moartă, nu-i nici vie
Simt un fior care mă trece,
Nici prea cald, dar nici prea rece,

Şi când mă rugam – Prea Sfinte,
N-am fost prost, dar nici cuminte,
Doamne, scoate-mă din ladă,
Nici în curte, nici în stradă,

Deodată uşa scapă,
Nici se sparge, nici se crapă,
Şi stă Şmil ca un sihastru,
Văd nici verde, nici albastru.

– Ce cauţi aici? – Mă întreabă,
Nici în pripă, nici în grabă,
I-am spus, fără să-mi dau seama:
– Nici pe tata, nici pe mama!

Ci aştept, în tot minutul,
Nici maşina, nici şerutul…
… Şi au curs bastoane în mine,
Nici prea multe, nici puţine!

Restul n-are importanţă,
Nici spital, nici ambulanţă,
Ştiu c-am stat trei luni jumate,
Nici pe burtă, nici pe spate,

De atunci mi-e viaţa roză,
Nici în versuri, nici în proză,
Şi aştept o aventură,
Ori cu Haike ori cu Sură.

Poezie satirică de Ion Pribeagu

Anastasiya Knyazeva – Sa fie ea cea mai frumoasa fetita din lume? Are numai 5 ani, dar deja a cucerit rețelele de socializare

O micuta in varsta de numai 5 ani a luat cu asalt internetul, iar pe retelele de socializare este deja numita cea mai frumoasa fetita din lume.
Este vorba despre Anastasiya Knyazeva, o fetita din Rusia care desi are o varsta frageda este deja model. Micuta are o frumusete rapitoare, iar ochii albastri te hipnotizeaza din primele secunde.

NEW RELEASE!!!!!La Belle Kidz & Teen Fashion / Spring 2018( Moscow Cover )

Publicată de Anastasiya Knyazeva Official pe 12 Aprilie 2018

Cariera ei este indrumata de catre mama sa, pe numele ei Anna. Cu ochii albastri si o privire cuceritoare, fetita face deja furori pe internet. Micuta Anastasiya are deja o multime de oameni care o urmaresc pe conturile de socializare.

Publicată de Anastasiya Knyazeva Official pe 30 Septembrie 2017

Credeai ca ai vazut deja cei mai frumosi copii din lume? Cu siguranta Anastasiya poate fi inclusa pe aceasta lista, iar numele ei va insemna mult peste ani si ani.

Publicată de Anastasiya Knyazeva Official pe 3 Martie 2018

Сегодня нам понадобился врач👨‍⚕️У Настюши от песка и соленой воды сильно покраснели глаза 👀Так как доктор уже…

Publicată de Anastasiya Knyazeva Official pe 18 Aprilie 2018

Publicată de Anastasiya Knyazeva Official pe 6 Aprilie 2018

Publicată de Anastasiya Knyazeva Official pe 4 Aprilie 2018

Publicată de Anastasiya Knyazeva Official pe 15 Martie 2018

Publicată de Anastasiya Knyazeva Official pe 3 Martie 2018

Pagina de Facebook: Anastasiya Knyazeva Official

Cele mai importante sfaturi de viaţă de la femei trecute de 60 de ani

Cu toţii avem mici regrete în ceea ce priveşte trecutul şi nu de puţine ori ne surprindem gândindu-ne că dacă am putea da timpul înapoi am face lucrurile diferit. Un sondaj în rândul femeilor cu vârste de peste 60 de ani a relevat câteva sfaturi de care oricine ar trebui să ţină cont în anii tinereţii.

Chiar dacă sunt considerate clişee, sintagmele precum „viaţa este prea scurtă“, „timpul zboară“ şi „trăieşti o singură dată“ sunt cât se poate de reale. Din nefericire, nu ne putem întoarce în timp şi să nu facem acel lucru care acum ni se pare atât de prostesc şi care a avut consecinţe la care nu ne-am fi gândit niciodată. Ceea ce putem face, totuşi, este să învăţăm din înţelepciunea persoanelor cu ceva mai multă experienţă.

The Independent a întrebat doamne de peste 60 de ani ce sfaturi ar trebui să urmeze tinerele. Iată rezultatele:

Nu te teme

„Nu lăsa frica să te împiedice să profiţi de oportunităţile ivite şi niciodată nu te gândi: «Nu pot face acest lucru pentru că sunt femeie». Vei descoperi că nu există limite în ceea ce priveşte posibilităţile tale în viaţă.“

Nu înceta niciodată să înveţi

Stabileşte un echilibru între creier şi inimă

„În viaţa personală şi în cea amoroasă, ai încredere în instinctele tale – urmează-ţi inima, dar întotdeauna ia-ţi şi creierul cu tine.“

Nu îţi poţi alege familia, aşa că fii selectiv cu prietenii tăi

„Înconjoară-te de oameni pozitivi, acesta a fost unul dintre cele mai comune sfaturi.“

„Alege-ţi prietenii cu înţelepciune.“

„Petrece-ţi timpul în compania oamenilor care te ridică, nu în a celor care te trag în jos.“

Tratează-ţi corpul ca şi cum l-ai folosi pentru foarte mult timp

Multe dintre femei au spus că şi-ar fi dorit să aibă mai multă grijă de corpul lor.

„Nu mai mânca zahăr şi foloseşte mereu protecţie solară.“

Fă economii

Acesta a fost cel mai invocat sfat, împreună cu a te feri de împrumuturi şi a nu cheltui din banii puşi de-o parte pentru pensionare. „Să divorţezi după 30 de ani de căsnicie şi să nu ai pensie nu este deloc distractiv“, a spus o femeie.

Fii independentă

„Fii cât de independentă poţi: financiar, profesional şi în propriile tale scopuri, indiferent de cât de mult îţi iubeşti partnerul de viaţă sau familia.“

Nu-ţi fie teamă de schimbare, inclusiv de bătrâneţe

„Totul se schimbă, însă cel mai important este cum reacţionezi la schimbări.“

„Nu-ţi fie teamă să îmbătrâneşti. Este o lume diferită faţă de tinereţe, însă e plină de propriile minuni atâta vreme cât rămâi curios şi activ.“

„Când o să ai 60 de ani, în interiorul tău te vei simţi exact cum te simţi acum.“

„Nimeni nu o să vă spună acest lucru, dar este minunat să te simţi un rebel înăuntrul tău şi să ştii că probabil aţi face aceleaşi greşeli glorioase din nou şi din nou, dacă aţi putea.“

Nu te schimba

„Niciodată să nu te schimbi pentru altcineva. Fii cine eşti cu adevărat şi ai încredere în alegerile tale. Nu fi niciodată la fel ca toţi ceilalţi şi aminteşte-ţi că îţi este permis să te răzgândeşti şi nu ai nevoie de aprobarea nimănui pentru a face orice.“

Să nu-ţi pese de ce gândesc ceilalţi

„În cele din urmă, nu este vorba de ceea ce gândesc ceilalţi sau despre aşteptările lor, este vorba despre tine şi despre propria ta călătorie prin viaţă.“

Ai încredere în tine

Multe dintre femei au dezvăluit că îşi doresc să-şi fi apreciat instinctul şi să aibă mai multă încredere în deciziile lor.

„Nu te teme să laşi în urmă un lucru rău.“

„Nu rămâne în relaţii de niciun fel dacă sunt complicate, rele şi nesănătoase.“

Mănâncă atunci când îţi este foame

Un partener îţi este alături pentru a-ţi împărtăşi viaţa cu el, nu pentru a fi baza vieţii tale

„Nu lăsa un bărbat să te abată de la drumul tău. Găseşte-ţi o slujbă sau o carieră care să-ţi ofere suficienţi bani pentru a-ţi putea cumpăra casa ta, maşina ta şi pentru a merge în vacanţe. Iar dacă cineva intră în viaţa ta şi te preţuieşte pentru ceea ce eşti, atunci ai primit un bonus.“

Învaţă să spui „nu“

Dorinţa de a-i mulţumi tot timpul pe cei din jur a fost un regret pentru multe femei.

„Nu rămâne blocat în ideea că trebuie să-i mulţumeşti pe alţii. Este perfect în regulă să şi refuzi. Dacă întotdeauna îi vei ajuta pe ceilalţi şi vei ignora propriile nevoi, sănăyayea şi bunăstarea ta vor avea de suferit.“

„Nu trebuie să fii egoist, trebuie să fii bun întotdeauna, dar nu din impuls.“

Cere ajutor atunci când ai nevoie

„Nu-ţi fie teamă să ceri ajutorul unui profesionist când viaţa devine grea (şi asta se va întâmpla) şi când nu ştii încotro să o apuci.“

„Lasă-i pe ceilalţi să te ajute, nu trebuie să faci totul de unul singur şi aminteşte-ţi că drumul tău nu este întotdeauna cel mai bun. Dacă partenerul tău se oferă să facă o sarcină în locul tău, spune-i «da, mulţumesc» şi nu critica sau judeca modul în care alege să o facă.“

Trăieşte singur măcar o dată

„Este grozav să ai colegi de apartament când eşti tânăr, dar trăieşte singur chiar şi pentru o perioadă scurtă de timp. Aşa îţi vei da seama la ce trebuie să olucrezi în viaţă, atât din punct de vedere personal, cât şi practic. S-ar putea chiar să te surprinzi pe tine şi chiar să-ţi placă.“

Înregistraţi unele conversaţii cu membrii familiei În timp ce majoritatea dintre noi păstrăm fotografii cu cei dragi, femeile au subliniat că puţini păstrează înregistrări.

„Nu aveţi idee ce comoară va fi mai târziu.“

Sursa

31 Proverbe celebre ale popoarelor lumii!

In orice cultura exista cateva proverbe celebre pe care toata lumea le cunoaste. Sunt convinsa ca fiecare dintre voi stie cel putin cateva proverbe celebre din cele romanesti, dar oare cum suna proverbele celebre ale altor culturi? Va propun sa cititi cateva dintre cele mai frumoase si pline de inteles proverbe pe care le-am cules din culturile lumii si sa reflectati la semnificatiile lor. O vorba buna este oricand binevenita!

1. Asculta totul, dar sa nu crezi totul. – proverb arab

2. A nu cunoaste niciodata suferinta – aceasta este saracia omului. – proverb chinezesc

3. A fi domn e o-ntamplare, a fi om e lucru mare. – proverb romanesc

4. Cel care ti-a facut un rau nu te va uita niciodata. – proverb englezesc

5. Cine se scuza, se acuza. – proverb italian

6. Rabdarea este amara, dar fructele ei sunt dulci. –proverb afgan

7. Cand ai zece pasi de facut, 9 pasi sunt jumatatea drumului. – proverb chinezesc

8. Cine nu spune nimic, nu gandeste mai putin. – proverb german

9. Ai carte, ai parte. – proverb romanesc

10. Credinciosul este fericit; cel ce se indoieste este intelept. – proverb unguresc

11. De crezi ca esti prea mic ca sa faci un lucru insemnat, incearca sa dormi cu un tantar intr-o camera inchisa. – proverb african

12. Esti ceea ce mananci. – proverb american

13. A-l cunoaste pe altul nu este decat stiinta, a te cunoaste pe tine inseamna intelepciune. – proverb chinezesc

14. Cine se scoala de dimineata, departe ajunge. – proverb romanesc

15. Adevarul trebuie rostit uneori in gluma. – proverb armenesc

16. Viata fara dragoste este asemenea unui an fara primavara. – proverb suedez

17. Nu te casatori pentru bani, poti gasi de imprumut mai avantajos. – proverb scotian

18. Banul este hotul omului: ii fura ce are mai de pret: cinstea. – proverb indian

19. Prostul rade de trei ori: o data cand rad ceilalti, o data cand intelege gluma si inca o data cand isi da seama ca a ras fara sa inteleaga. – proverb bengalez

20. Drumul catre casa unui prieten nu este niciodata lung. – proverb danez

21. Lacrimile de ceapa nu ating inima. – proverb israelian

22. De bani se plang toti, dar de minte niciunul. – proverb romanesc

23. Noaptea e un bun sfetnic. – proverb frantuzesc

24. Inima care iubeste este intotdeauna tanara. – proverb grecesc

25. Celui ce stie sa astepte, timpul ii deschide portile. – proverb chinezesc

26. Asculta de o suta de ori, gandeste de o mie de ori si vorbeste doar o singura data. – proverb turcesc

27. La pomul laudat sa nu te duci cu sacul. – proverb romanesc

28. Ciupercile otravitoare cresc cel mai repede. – proverb corean

29. Fapte, nu vorbe. – proverb latin

30. Cand apa este prea limpede, acolo nu se gasesc pesti; cand omul este virtuos, nu are prea multi prieteni. – proverb mongol

31. Fii fericit cat traiesti, pentru ca mort o sa fii mult timp. – proverb scotian

Sursa

45 de citate scurte pline de adevăr

Mai jos vei gasi un set de 45 de citate scurte care spun mai mult de 1000 de cuvinte. Astept sa-mi spui care dintre aceste citate ti-au placut cel mai mult.

1. “Oamenii sunt pasari cu aripile crescute inauntru” – Nichita Stanescu

2. “Visele oamenilor sunt aripi cu care acestia zboara spre cer.” – Yukio Mishima

3. „Fericire, ai grija de noi!” – Marian Ralea

4. “Când ne moare un vis trebuie să avem pregătit un alt vis.” – Luciano Ligabue

5. „Visatorii nu mor niciodata.” – Carmen Voinea Raducanu

6. „Chiar si un ceas stricat are dreptate de doua ori pe zi.” – The imitation game

7. “Sinceritatea este cea mai indrazneata forma de curaj.”- W. Maugham

8. “Inima mea bate ca Bruce Lee!” –Corina Bacanu

9. “Vreau sa fac cu tine ce face primavara cu ciresii.”- Pablo Neruda

10. „Vor putea taia toate florile, insa nu vor putea opri primavara sa vina.” -Pablo Neruda

11. “Cu un zambet poti saruta un suflet!” – Octavian Paler

12. “Intoarce-ti fata catre soare si umbrele vor ramane in urma ta.” – proverb din Noua Zeelanda

13. “Pot rezuma in doua cuvinte tot ce am invatat despre viata: merge inainte.” – Robert Frost

14. “Nimic nu e imposibil pentru un suflet ambitios.” – John Heywood

15. „Nimic nu valoreaza mai mult decat ziua de azi.” – Goethe

16. „Fii schimbarea pe care vrei s-o vezi în lume”– Mohandas Gandhi

17. „Viziunea ta va fi clara doar atunci cand te poti uita in inima ta”– Les Brown

18. „Doar cei ce pot vedea ceea ce este invizibil pot realiza imposibilul”– Patrick Snow

19. „Oamenii vad doar ceea ce sunt pregatiti sa vada”– Ralph Waldo Emerson

20. „Gandeste global, actioneaza local”– Rene Dubos

21. „Nu astepta. Niciodată nu va fi timpul potrivit”– Napoleon Hill

22. „Ai incredere si actioneaza ca si cum ar fi imposibil sa esuezi”– Charles F. Kettering

23. „Nu permite ca opiniile celorlalti sa devina realitatea ta.” – Les Brown

24. „Copiii gasesc totul in nimic, oamenii gasesc nimic în tot.” – Giacomo Leopardi

25. „Initial a fost o lume a barbatilor. Apoi, a aparut Eva.” – Richard Armour

26. „Nu recunosc alt semn al superioritatii decat bunatatea.” – Ludwig van Beethoven

27. „In viata risipim ani, iar la moarte cersim clipe.”– Nicolae Iorga

28. „Invata sa-ti scrii durerile pe nisip si bucuriile pe stanca.” – Sf. Augustin

29. „Sunt succese care te injosesc si infrangeri care te inalta.” – Nicolae Iorga

30. „Sufletul sa-ti fie ca gandul, gandul ca vorba si vorba ca fapta.” – Ion Slavici

31. „Nimic nu e departe cand iubesti.” – Mircea Eliade

32. „Numai cu inima poti vedea limpede.” – Antoine de Saint Exupery

33. „Destinul prinde forma in momentul in care iei o decizie.” – Anthony Robbins

34. „Am descoperit ca daca iubesti viata, si viata te va iubi pe tine.” – Arthur Rubinstein

35. „Fii bun de cate ori se poate. Si intotdeauna se poate.” – Dalai Lama

36. „Oamenii cu curaj si caracter le par intotdeauna stranii celorlalti.” – Hermann Hesse

37. „Asta e conditia fiintei:viata, nu durata vietii.” – Ion Luca Caragiale

38. „Prefer sa fiu criticat pentru ceea ce sunt decat iubit pentru ceea ce nu sunt.” – Kurt Kobain

39. „Acolo unde esti se afla lumea intreaga.”- William Shakespeare

40. „Incearca sa stii intotdeauna ce vreu.” – Paulo Coelho

41. „Este o insusire regeasca sa faci bine si sa ramai surd la insulte.” – Antistene

42. „Un inteligent observa tot timpul, un prost face tot timpul observatii.” – Heinrich Heine

43. „Unii oameni apar in viata ta ca o binecuvantare. Altii, ca o lectie.” – Maica Tereza

44. „Cand nu esti sigur de caracterul unui om, priveste-i prietenii.” – Proverb japonez

45. „Nu vei zari nicicand un curcubeu daca te uiti in jos.” – Charlie Chaplin

Sursa

Citește! Daca ai inteles acest articol ti-ai salvat singur viata

Articolul acesta se doreste să fie cât mai explicit, cât mai scurt si la obiect. Ştiinţa din spatele acestei maladii “de speriat” e una foarte simplă si dovedeste ca mereu avem de invatat, constientizat mai ales.

Corpul fizic e format din trei părţi principale: celule şi două lichide (sânge şi limfă). Sângele alimentează cu ”hrană” toate celulele din corpul nostru, iar limfa preia toxinele rezultate în urma simplei funcţionări a celulelor şi le duce la organele de detoxifiere (piele, ficat, rinichi), pentru a le scoate din corp.

EXEMPLU: un nou-născut pentru a creşte, are nevoie de două lucruri vitale: să fie hrănit şi să i se schimbe scutecele. Exact la fel e şi cu celulele noastre. Ele au nevoie de hrană (prin sânge) şi de detoxifiere (prin limfă). Lichidul acesta “uleios”, limfa, şi mai vâscos decât sângele, care preia toxinele din celule, are o problemă: este staţionar în corpul nostru, nu este împins/pompat – asemenea sângelui de către inimă. Iar pentru a-l mişca, este nevoie de mişcare fizică – mişcarea muşchilor îl pune în mişcare. Sistemul limfatic începe să se mişte, toxinele sunt duse la cel mai mare organ de detoxifiere, pielea, şi aceasta le elimină foarte uşor atunci cand ne miscam alert. Creierul nostru, pancreasul, ficatul, pielea, tot corpul uman….. e ”o grămadă” de celule.

Sângele: are un ph de 7,35 – 7,45: aşa a fost creat, aşa trebuie să rămână ! În aproximativ patru minute, corpul trebuie să ridice valorile ph-ului la aceste valori, indiferent de situatie; altfel, viaţa ar înceta în corpul acesta. Fructele şi legumele consumate în stare crudă acidifică sângele CEL MAI PUTIN. Aceleaşi legume, însă, gătite induc o aciditate mai mare sângelui nostru, iar preparate altfel decât prin fierbere şi coacere, îl acidifică şi mai mult. Proteina animală induce o aciditate şi mai mare. Alimentele superprocesate şi rafinate (bomboane, dulciuri, sucuri acidulate, cafea) induc sângelui o aciditate extrem de mare!

Cum spuneam, sângele are la dispoziţie patru minute să ajungă la un ph de 7,35; dacă are puţină aciditate de neutralizat, acesta va folosi baze din corpul nostru (calciu şi magneziu luate direct din oase şi dinţi), aceasta ducând în timp la slăbirea densităţii osoase. Problema mai mare e când aciditatea este foarte mare şi corpul nu mai poate, în patru minute, să ridice ph-ul sângelui. Spuneam mai devreme că sângele alimentează şi e în contact permanent cu toate celulele din corpul nostru. Ce poate face ca să scape rapid de aciditate şi să rămână alcalin?…..Aruncă toată aciditatea pe celule! Şi la multi dintre noi face aceasta de trei ori pe zi .

Starea normală a celulelor noastre e una alcalină. Într-un mediu aerob (cu oxigen), fiecare celulă îşi produce energia prin mitocondrii numite şi “uzine energetice”, deoarece conţin enzimele oxido-reducătoare necesare respiraţiei. Respiraţia produce energia necesară organismelor, iar această energie este înmagazinată în moleculele de ATP. Mitocondriile au material genetic propriu – ADN mitocondrial -, care conţine informaţia genetică necesară sintezei enzimelor respiratorii), oxigenul, glucoza şi fructoza fiind esenţiale!

Acum, imaginaţi-vă că sângele scapă zilnic de excesul de aciditate, aruncând-o pe celule. Celula sănătoasă devie astfel un mediu foarte acid, unde oxigenul este în cantităţi foarte mici. Acum, ea are doar două variante: ori să moară, ori să se transforme, la fel cum am educa un copil. De obicei se transformă (ajunge un talhar sau politician, totuna:) şi devine o celulă care se adaptează mediului fără oxigen, învăţând să trăiască într-un mediu anaerob, producându-şi energia prin fermentaţie (ciordeli, speculatii, parazitarea celorlalti semeni, adica cancer social). Aceasta este celula canceroasă. Lucrul acesta nu trebuie să ne sperie; toţi avem între 1.000 şi 10.000 de celule canceroase, zilnic, în corp si in parlament.

Sistemul imunitar şi globulele albe le distrug, însă (mai face doamne-doamne curatenie). În cazul acesta, se ridică întrebarea: “Atunci, de ce cancerul face aşa mari ravagii? De ce nu sunt protejaţi toţi de propriul sistem imunitar (cum ar fi constitutia si implicit justitia si organele ei) şi de globulele albe proprii?” Aici e partea interesantă celulele au o inteligenţă proprie (nu e cazul romanilor:). Celula aceea, când devine canceroasă, ştie că va fi decimată de globulele albe şi găseşte o cale să se facă invizibilă pentru sistemul imunitar: se înveleşte cu nişte celule normale şi sănătoase care aparţin corpului (celule trofoblaste, adica un fel de lup in blana de miel, nu pierdeti ideea cu politicul, veti intelege perfect cum e cancerul individual si social totodata) şi astfel, sistemul imunitar nu vede ce e înăuntru.

Exact acelaşi lucru îl mai întâlnim undeva în natură. Fetusul, în corpul mamei, e format din cromozomi de la ambii părinţi. Dacă sistemul imunitar al mamei l-ar vedea, l-ar ataca imediat. În 1902, John Beard, profesor de embriologie la Universitatea din Edinburgh, Scoţia, scria un articol publicat în jurnalul medical Lancet, în care declara că între celulele canceroase şi anumite celule prembrionare caracteristice fazei iniţiale a gravidităţii, nu există nicio diferenţă.

Celulele stem sunt nişte celule din care se poate forma orice. Din această cauză, 80% dintre ele se găsesc în ovare şi testicule (pentru a crea viaţa) şi 20% în restul corpului (pentru a reface orice fel de ţesut, în caz de accident).
Beard a observat că placenta (care e, de fapt, formată din celule trofoblaste) seamănă aproape identic cu celulele canceroase. Iar placenta creşte exploziv în primele trei săptămâni de sarcină, după care se opreşte din creştere.

De ce?

Pancreasul copilului începe să funcţioneze după a treia săptămână de sarcină, producând o enzimă numită “tripsină”. Şi se pare că această enzimă opreşte din creştere placenta. Până în a noua lună, creşterea placentei este foarte lentă. În luna a noua pancreasul fătului, care lucrează deja la capacitate maximă, împreună cu pancreasul mamei, produc această enzimă în cantităţi suficient de mari încât să găurească placenta. Odata placenta perforată, lichidul amniotic iese (se rupe apa) şi sistemul imunitar vede ce se “ascunde” acolo, declanşând imediat durerile naşterii; practic, îl dă afară pe ”parazit”)

Tripsina, în afara faptului că digeră celulele trofoblaste (placenta), mai face ceva: digeră proteina animală. Cu o dietă omnivoră, în care unii dintre noi trimit cantităţi mari de tripsină spre digestia alimentelor de trei ori pe zi şi mai au şi pancreasul slăbit, acesta nu produce tripsină suficientă nici pentru digestie, … deci cum va mai putea distruge învelişul (placenta) cu care celulele canceroase s-au ascuns de sistemul imunitar?…
Acesta este motivul pentru care creşterile tumorale depind atât de mult de ”stilul de viaţă” şi de obiceiurile alimentare. Se pare că celulele canceroase au nevoie de zece ani de divizări şi multiplicări, ca să poată fi observate cu aparatele medicilor şi pentru ca aceştia să pună diagnosticul “cancer în faza I”.

Dacă în aceşti zece ani ţinem câtev posturi în care să nu mâncăm, o perioadă, nimic de origine animală, toată tripsina disponibilă va merge şi va digera învelişul celulelor canceroase, care vor deveni astfel vizibile pentru globulele albe, iar acestea vor fi capabile să-şi îndeplinească rolul. După un post, Dumnezeu ne poate vindeca de cancer şi noi nici si nu ştim aceasta.

Chimioterapia si radioterapia, ce fac? Omoară celule canceroase! Foarte bine, până aici…. Omoară, însă, şi celule sănătoase! Haideţi să trecem cu vederea aceasta…… Dar fiţi atenţi: ele PARALIZEAZĂ GLOBULE ALBE! Dupa prima şedinţă de chimioterapie acestea nu mai luptă,deci nu ne mai putem baza pe sistemul imunitar.

Acum intră în scenă ”medicamentele” lui Dumnezeu.

În multe fructe şi legume există nişte ”coloranţi”. Aceşti coloranţi sunt, de fapt, nişte otrăvuri foarte puternice pentru celulele canceroase. Colorantul negru (resveratrolul) e cel mai potent, urat de colorantul roşu şi de cel galben.
Să vedem modul de funcţionare ! Celulele canceroase sunt foarte ineficiente în a-şi produce energia, întrucât o produc prin fermentaţie (ciordeala cum spuneam mai sus), deci au nevoie de mult zahăr ca să crească. Din 20 în 20 de minute vom alimenta celulele canceroase cu acest zahăr. Dar consumând zahărul dintr-un fruct de culoare neagră, concomitent cu consumarea zahărului, celulele canceroase vor consuma şi resveratrolul şi vor muri pe capete. Primul lucru l-am făcut; mai avem de făcut încă două.
Celula aceea canceroasă am distrus-o şi acum, în locul ei, e un lichid foarte toxic. Aceasta otravă trebuie scoasă cumva din organism. Aici intervine sistemul limfatic!!

Există două alimente care pun în mişcare limfa: lămâia şi echinaceea.
Consumul a 3-4 lămâi stoarse şi diluate cu apă, zilnic, şi a 2-3 linguriţe de pulbere de echinaceea vor asigura mişcarea sistemului limfatic, care va prelua lichidul acela foarte toxic şi îl va duce în ficat. Ficatul amestecă această otrava cu bila şi o varsă în intestin, de acolo merge în colon şi aşteaptă să fie eliminată. Aici mai apare o problemă: deoarece colonul reabsoarbe apa, el va reabsorbi şi otrava şi o va reintroduce în ficat. Aceasta măreşte riscul de ciroză la ficat. Soluţia salvatoare ar fi să forţăm cumva ficatul să îşi verse bila mult mai des şi apoi să scoatem imediat din intestine lichidul acela toxic. Clismele cu cafea, exact asta fac ! Dacă bem cafeaua, aceasta stimulează rezervele de glicogen din ficat şi ne dă un boost de energie – stimulată!! -, dar dacă o folosim ca şi clismă, aceasta stimulează ficatul să îşi verse bila (cu toxinele rezultate din fostele celule canceroase), bila se amestecă cu cafeaua în intestin şi colon şi este eliminată imediat din organism.

Acesta este ciclul: 12 ore de flux continuu de resveratrol şi zahăr în sânge, apoi 12 ore de post (peste noapte), prin care înfometăm, până dimineaţa, celulele canceroase. Apa cu lamaie şi echinaceea duc – prin mişcarea limfei otrăvurile în ficat, iar clismele cu cafea din oră în oră asigură eliminarea toxinelor cât mai repede posibil, nelăsându-le să se reabsoarbă.

Iar acum, în încheiere, o părere personală – dacă vreţi, o credinţă a mea :
TOT CEEA CE AM SCRIS PÂNĂ ACUM E INUTIL, DACĂ NU INTERVINE ÎNAINTE
VINDECAREA SUFLETEASCĂ, EMOŢIONALĂ !

După ce oamenii apelează la toţi doctorii, fac tot felul de chimioterapii – care, în sine însele, sunt pentru a “omorî” trupul (pe lângă celulele canceroase sunt omorate și celule sănătoase) – şi după ce le încearcă pe toate, abia atunci acceptă oferta lui Dumnezeu de vindecare, prin “medicamentele” Lui: pentru SUFLET – credință, dragoste şi iertare, iar pentru TRUP – plante şi fructe vii. În multe cazuri, prin binecuvântarile lui Dumnezeu corpul reîncepe să funcţioneze şi să se regenereze, chiar dacă este atât de otrăvit de ură, invidie -mai ales-, neiertare-mult, mult, mai grav-,gelozie, frici … stil de viaţă şi alimentaţie necorespunzătoare.
Dumnezeu vindecă sufletul ruinat … şi salvează şi trupul – de multe ori, şi mai ruinat -, restaurând astfel o mare parte a fiinţei umane … Condiția este, El nu poate reface trupul, atâta timp cât Tu nu te preocupi să-ți refaci, mai intâi, sufletul ! S-a demonstrat ştiinţific că emoţiile şi sentimentele negative acidifică sângele şi pot aduce un dezechilibru în metabolism.

Nu uita, planul LUI funcționează astfel:
VINDECAREA TRUPULUI ÎNCEPE CU VINDECAREA SUFLETULUI (prin minte, intelegere, constientizare)!!!

Dacă ți-a plăcut acest articol, dă-ne un like la pagina de Facebook si un share!

Sursa

Cum sa descoperi stirile false si inselatoriile pe Facebook

In ultimii ani a crescut numarul de stiri false pe Facebook, fie ca este vorba de povesti cu titluri scandaloase sau oferte menite sa atraga atentia. Facebook sfatuieste utilizatorii sa fie mai sceptici la unele titluri, sa observe cu atentie URL-urile, sa verifice o informatie din mai multe surse si sa analizeze fotografiile. Iata o scurta lista de sfaturi despre cum sa identifici un astfel de continut inselator si uneori periculos:

Citeste titlurile cu scepticism

Povestile care au la baza o stire falsa au de regula titlu inselator, scris in intregime cu majuscule si multe semne de exclamatie. Daca informatia socanta din tiltlu pare incredibila, cel mai probabil asa si este.

Observa cu atentie URL-ul

Un URL fals sau unul care seamna cu un URL cunoscut pot fi semne de avertizare ca te afli in fata unor stiri false. Multe website-uri de stiri false imita foarte bine sursele de stiri facand doar mici schimbari ale URL-urilor. Poti intra pe site pentru a compara URL-ul cu cel al surselor deja cunoscute.

Investigheaza sursa

Asigura-te ca povestea este scrisa de o sursa de incredere a carei corectitudine este recunoscuta. Daca povestea provine de la o organizatie despre care nu stii nimic, verifica sectiunea ￯Despre noi￯ pentru a afla mai multe.

Urmareste daca formatul este neobisnuit

Cele mai multe website-uri de stiri false au multe greseli de scriere sau un layout neobisnuit. Daca observi aceste lucruri, citeste cu atentie informatia.

Analizeaza fotografiile

Stirile false si materialele care se bazeaza pe informatii false contin de obicei poze si video trucate. Alteori, imaginile pot fi autentice, dar scoase din context. Poti cauta pozele si imaginile asupra carora ai dubii pentru a verifica de unde provin.

Verifica datele

Unele stiri false pot contine o anumita cronologie care nu are niciun sens sau date gresite ale unor evenimente.

 Cauta dovezi

Verifica sursele mentionate de autor pentru a te asigura ca acestea sunt corecte. Lipsa dovezilor sau precizarea unor experiti despre care nu exista nicio informatie publica pot indica o stire falsa.

 Verifica in mai multe surse

Daca nicio alta sursa de stiri nu mentioneaza nimic pe subiectul respectiv, poate fi un indiciu ca o stire este falsa. Cand o stire apare in mai multe surse, atunci cel mai probabil este vorba de o informatie reala.

Povestea este o gluma?

Uneori, poate fi greu sa faci distinctia intre o stire falsa si o gluma. Verifica sa vezi daca sursa in care apare este recunoscuta ca fiind una de parodie si daca detaliile si tonul sugereaza ca informatia este doar pentru amuzamentul cititorului.

Unele povesti sunt false intentionat

Gandeste critic stirile pe care le citesti si distribuie doar informatiile despre care stii ca sunt reale. Pentru a mentine siguranta contului si a vietii private este esential sa privesti de fiecare data cu scepticism si sa controlezi continutul pe care il gasesti pe internet.

Sursa

Top 10 tunsori si culori care nu se demodeaza

parul face parte din arsenalul de feminitate al oricarei femei, de aceea trebuie sa-i acordam intotdeauna o ingrijire speciala. Alegem, de obicei, tunsori si culori care sa il evidentieze, potrivite formei fetei, potrivite tipului de par si chiar asortate cu nuanta ochilor.

Diva Hair a realizat un top care sa te ajute cand esti in impas si nu stii ce tunsoare sau ce culoare sa alegi pentru parul tau. Topul cuprinde un amestec de tunsori si culori care s-au dovedit de-a lungul timpului nemuritoare, potrivite oricarei complexitati, oricarui tip de par si de care poti sa fii sigura ca nu se vor demoda si ca le poti alege oricand.

LOCUL 1 – In scari

Fie ca ai parul foarte lung sau mediu, fie ca il ai drept, ondulat sau cret, fie ca ai firul de par subtire sau gros, tunsoarea in scari este acea minunata tunsoare care ne salveaza intotdeauna. Nu s-a demodat niciodata si arata intotdeauna excelent pe orice fizionomie.

Amanda Bynes

Michelle Monaghan

LOCUL 2 – Bobul clasic

Bineinteles ca este in lista, doar este o tunsoare cara arata intotdeauna excelen, nu-i asa? Americanii asociaza aceasta tunsoare cu femeile casatorite cu barbati bogati, cu familii mari si vile uriase, renumitele „soccer moms”. Europenii o asociaza cu eleganta si rafinament. Cu orice ai asocia bobul, trebuie sa stii ca nu se demodeaza si poti opta pentru numeroase variante: scurt sau mediu, cu breton sau fara.

Katie Holmes

Tina Fey

LOCUL 3 – Blondul miere

De departe culoarea preferata in lumea vedetelor de la Hollywood, blondul miere este simbolul absolut al feminitatii … ca doar a fost adus in lumina publica de catre senzuala Marilyn Monroe. Poti incerca nuante mai inchise sau nuante care se apropie de blondul platinat, cu suvite in mai multe nuante. Oricum, trebuie sa stii doar ca nuantele de blond cald (nu cele reci) sunt cele care isi demonstreaza versatilitatea si nemurirea de zeci de ani.

Claire Danes

Renee Zellweger

 

LOCUL 4 – Baieteste

Daca iti place sa porti parul scurt, atunci renumita tunsoare pixie, pe romaneste baieteste, este optiunea ideala de care poti sa fii sigura ca nu te va dezamagi. Aceasta tunsoare a strabatut zeci de ani de istorie si este in continuare aleasa in saloanele de coafura. In plus, nu necesita un efort de intretinere prea mare si se asorteaza excelent cu orice nuanta.

Carey

Mulligan

LOCUL 5 – Drept

Daca pentru par scurt sau mediu bobul este o varianta clasica si sigura, pentru parul lung si foarte lung parul tuns drept, la acelasi nivel. O tunsoare care se potriveste pentru orice tip de par, fie ca este ondulat sau drept, gros sau subtire. O singura regula se aplica, parul trebuie sa fie foarte sanatos, deoarece orice fir despicat se va observa imediat si tunsoare isi va pierde din farmec.

Kate Winslet

Sandra Bullock

LOCUL 6 – Saten caramel

Dupa ce am studiat indelungat arhivele de poze cu vedete, am tras concluzia ca fiecare vedeta care a fost blonda, s-a vopsit cu o nuanta de saten caramel cand a renuntat la blond. Bineinteles, multe dintre ele au revenit la blond, insa aceasta nuanta este cea mai sigura si mai frumoasa optiune atunci cand nu iti doresti parul nici prea inchis nici prea blond. Este, de asemenea si nuanta care evidentieaza orice culoare de ochi si se asorteaza cu orice nuanta de ten.

Amber Lancaster

Emma Watson

LOCUL 7 – Breton filat

Iata inca un detaliu care iti va moderniza tunsoare si in acelasi timp iti va oferi siguranta ca se va asorta excelent cu ea. Bretonul filat a aparut de multi ani in moda si, tot de multi ani, isi demonstreaza capacitatea de a se asorta cu orice tunsoare, fie ca vorbim de un bob sau de o tunsoare in scari.

Renee Zellweger

Ashlee Simpson

LOCUL 8 – Roscat castaniu

O culoare calda dar plina de luminozitate si energie, care demonstreaza aceleasi calitati ca si nuantele de mai sus: se potriveste oricarei nuante de ten si oricarei culori de ochi. Nuanta ofera oricarei tunsori un aspect retro, plin de senzualitate si farmec.

Emma Stone

Scarlett Johansson

LOCUL 9 – Bob in scari

Din proprie experienta va spun ca este una dintre cele mai usor de intretinut tunsori, pentru ca este usor de coafat si pentru ca parul poate creste in voie si frumos, daca nu vrei sa il mai tunzi.

Milla Jovovich

Salma Hayek

LOCUL 10 – Brunet natural

Nuantele inchise de brunet trebuie sa se apropie cat mai mult de ceea ce inseamna naturalete, sa aiba in ele nuante calde sau chiar suvite castanii. Brunetul de acest gen se intretine ca si un blond, deoarece se vad radacinle foarte repede, insa are calitatea de a se asorta oricarui tip de par si oricarei nuante de ten.

Demi Moore

Megan Fox

Tu cum esti tunsa si ce nuanta de par ai?

Sursa

Zodiacul chinezesc: Cei Patru Stâlpi ai Destinului – Tradițional, zodiacul începe cu zodia șobolanului.

Zodiacul chinezesc

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Zodiacul chinezesc (chineză: 生肖; pinyin: shēngxiào) este un zodiac care are la bază un ciclu de 12 ani, care la rândul său face parte dintr-un ciclu mai lung, de 60 de ani.

Zodiacul chinezesc

Tradițional, zodiacul începe cu zodia șobolanului.

Șobolan – 鼠
Bivol – 牛
Tigru – 虎
Iepure – 兔
Dragon – 龍
Șarpe – 蛇
Cal – 馬
Capră – 羊
Maimuță – 猴
Cocoș – 鷄
Câine – 狗
Mistreț – 猪

Spre deosebire de zodiacul occidental, în astrologia chineză, zodiile sunt atribuite inițial în funcție de anul nașterii reprezentând aparența, sau felul în care persoana este percepută de cei din jur. De asemenea, în ciuda ideii preconcepute care circulă în civilizația vestică, personalitatea și norocul unei persoane sunt definite și în funcție de luna, ziua și ora nașterii. Astfel, și acestora le sunt atribuite elemente ale zodiacului chinezesc.

Calendarul chinezesc

Calendarul chinezesc este lunisolar. Acesta este bazat pe observații astronomice exacte privind longitudinea soarelui și fazele lunii. Calendarul chinezesc adesea coincide cu anul tropic, împărțind unele similaritati cu calendarul evreiesc. Și aici, un an obișnuit are 12 luni, iar un an bisect are 13 luni; un an obișnuit are 353-355 de zile, in timp ce un an bisect are 383-385 de zile.

Anii

Calendarul chinez nu numără anii într-o secventa infinită, ci fiecărui an îi este atribuit un nume format din două componente în cadrul unui ciclu repetitiv de 60 de ani. Prima componentă este o tulpină cerească: Jia (asociată cu lemnul in crestere), Yi (asociată cu cheresteaua), Bing (asociată cu focul natural), Ding (asociată cu focul artificial), Wu (asociată cu pamantul), Ji (asociată cu lutul), Geng (asociată cu metalul), Xin (asociată cu metalul forjat), Ren (asociată cu apa curgatoare) și Gui (asociată cu apa statatoare).

Cea de-a doua componentă este numită „ramură terestră” și implică numele celor 12 animale din ciclul zodiacal: Zi (șobolan), Chou (bou), Yin (tigru), Mao (iepure), Chen (dragon), Si (sarpe), Wu (cal), Wei (oaie), Shen (maimuță), You (cocoș), Xu (câine), Hai (porc).

Fiecare din cele doua componente este utilizata consecutiv. Prin urmare, primul an al ciclului de 60 de ani devine Jia-Zi, al doilea an este Yi-Chou, și așa mai departe. Când un set de componente se termină, acestea sunt luate de la inceput. De exemplu, al 10-lea an este Gui-You, al 11-lea an este Jia-Xu, al 12-lea an este Yi-Hai si al 13-lea an este Bing-Zi. În cele din urmă, al 60-lea an este Gui-Hai. Acest model de numire a anilor datează de aproximativ 2000 de ani.

An Element Tulpina
cerească[1]
Ramura
terestră[1]
Animal An
1924–1983 1984–2043
1 Feb  5, 1924 – Ianuarie 23, 1925 Yang Lemn 鼠 Șobolan Feb  2, 1984 – Feb 19, 1985
2 Ianuarie 24, 1925 – Feb 12, 1926 Yin Lemn 牛 Bivol Feb 20, 1985 – Feb  8, 1986
3 Feb 13, 1926 – Feb  1, 1927 Yang Foc 虎 Tigru Feb  9, 1986 – Ianuarie 28, 1987
4 Feb  2, 1927 – Ianuarie 22, 1928 Yin Foc 兔 Iepure Ianuarie 29, 1987 – Feb 16, 1988
5 Ianuarie 23, 1928 – Feb  9, 1929 Yang Pământ 龍 Dragon Feb 17, 1988 – Feb  5, 1989
6 Feb 10, 1929 – Ianuarie 29, 1930 Yin Pământ 蛇 Șarpe Feb  6, 1989 – Ianuarie 26, 1990
7 Ianuarie 30, 1930 – Feb 16, 1931 Yang Metal 馬 Cal Ianuarie 27, 1990 – Feb 14, 1991
8 Feb 17, 1931 – Feb  5, 1932 Yin Metal 羊 Capră Feb 15, 1991 – Feb  3, 1992
9 Feb  6, 1932 – Ianuarie 25, 1933 Yang Apă 猴 Maimuță Feb  4, 1992 – Ianuarie 22, 1993
10 Ianuarie 26, 1933 – Feb 13, 1934 Yin Apă 鷄 Cocoș Ianuarie 23, 1993 – Feb  9, 1994
11 Feb 14, 1934 – Feb  3, 1935 Yang Lemn 狗 Câine Feb 10, 1994 – Ianuarie 30 1995
12 Feb  4, 1935 – Ianuarie 23, 1936 Yin Lemn 猪 Mistreț Ianuarie 31, 1995 – Feb 18, 1996
13 Ianuarie 24, 1936 – Feb 10 1937 Yang Foc 鼠 Șobolan Feb 19, 1996 – Feb  6, 1997
14 Feb 11, 1937 – Ianuarie 30 1938 Yin Foc 牛 Bivol Feb  7, 1997 – Ianuarie 27, 1998
15 Ianuarie 31, 1938 – Feb 18, 1939 Yang Pământ 虎 Tigru Ianuarie 28, 1998 – Feb 15, 1999
16 Feb 19, 1939 – Feb  7, 1940 Yin Pământ 兔 Iepure Feb 16, 1999 – Feb  4, 2000
17 Feb  8, 1940 – Ianuarie 26, 1941 Yang Metal 龍 Dragon Feb  5, 2000 – Ianuarie 23, 2001
18 Ianuarie 27, 1941 – Feb 14, 1942 Yin Metal 蛇 Șarpe Ianuarie 24, 2001 – Feb 11, 2002
19 Feb 15, 1942 – Feb  4, 1943 Yang Apă 馬 Cal Feb 12, 2002 – Ianuarie 31, 2003
20 Feb  5, 1943 – Ianuarie 24, 1944 Yin Apă 羊 Capră Feb  1, 2003 – Ianuarie 21, 2004
21 Ianuarie 25, 1944 – Feb 12, 1945 Yang Lemn 猴 Maimuță Ianuarie 22, 2004 – Feb  8, 2005
22 Feb 13, 1945 – Feb  1, 1946 Yin Lemn 鷄 Cocoș Feb  9, 2005 – Ianuarie 28, 2006
23 Feb  2, 1946 – Ianuarie 21, 1947 Yang Foc 狗 Câine Ianuarie 29, 2006 – Feb 17, 2007
24 Ianuarie 22, 1947 – Feb  9, 1948 Yin Foc 猪 Mistreț Feb 18, 2007 – Feb  6, 2008
25 Feb 10, 1948 – Jan 28, 1949 Yang Pământ 鼠 Șobolan Feb  7, 2008 – Jan 25, 2009
26 Jan 29, 1949 – Feb 16, 1950 Yin Pământ 牛 Bivol Jan 26, 2009 – Feb 13, 2010
27 Feb 17, 1950 – Feb  5, 1951 Yang Metal 虎 Tigru Feb 14, 2010 – Feb  2, 2011
28 Feb  6, 1951 – Jan 26, 1952 Yin Metal 兔 Iepure Feb  3, 2011 – Jan 22, 2012
29 Jan 27, 1952 – Feb 13, 1953 Yang Apă 龍 Dragon Jan 23, 2012 – Feb  9, 2013
30 Feb 14, 1953 – Feb  2, 1954 Yin Apă 蛇 Șarpe Feb 10, 2013 – Jan 30 2014
31 Feb  3, 1954 – Jan 23, 1955 Yang Lemn 馬 Cal Jan 31, 2014 – Feb 18, 2015
32 Jan 24, 1955 – Feb 11, 1956 Yin Lemn 羊 Capră Feb 19, 2015 – Feb  7, 2016
33 Feb 12, 1956 – Jan 30 1957 Yang Foc 猴 Maimuță Feb  8, 2016 – Jan 27, 2017
34 Jan 31, 1957 – Feb 17, 1958 Yin Foc 鷄 Cocoș Jan 28, 2017 – Feb 15, 2018
35 Feb 18, 1958 – Feb  7, 1959 Yang Pământ 狗 Câine Feb 16, 2018 – Feb  4, 2019
36 Feb  8, 1959 – Jan 27, 1960 Yin Pământ 猪 Mistreț Feb  5, 2019 – Jan 24, 2020
37 Jan 28, 1960 – Feb 14, 1961 Yang Metal 鼠 Șobolan Jan 25, 2020 – Feb. 11, 2021
38 Feb 15, 1961 – Feb  4, 1962 Yin Metal 牛 Bivol Feb 12, 2021 – Jan 31, 2022
39 Feb  5, 1962 – Jan 24, 1963 Yang Apă 虎 Tigru Feb  1, 2022 – Jan 21, 2023
40 Jan 25, 1963 – Feb 12, 1964 Yin Apă 兔 Iepure Jan 22, 2023 – Feb  9, 2024
41 Feb 13, 1964 – Feb  1, 1965 Yang Lemn 龍 Dragon Feb 10, 2024 – Jan 28, 2025
42 Feb  2, 1965 – Jan 20 1966 Yin Lemn 蛇 Șarpe Jan 29, 2025 – Feb 16, 2026
43 Jan 21, 1966 – Feb  8, 1967 Yang Foc 馬 Cal Feb 17, 2026 – Feb  5, 2027
44 Feb  9, 1967 – Jan 29, 1968 Yin Foc 羊 Capră Feb  6, 2027 – Jan 25, 2028
45 Jan 30, 1968 – Feb 16, 1969 Yang Pământ 猴 Maimuță Jan 26, 2028 – Feb 12, 2029
46 Feb 17, 1969 – Feb  5, 1970 Yin Pământ 鷄 Cocoș Feb 13, 2029 – Feb  2, 2030
47 Feb  6, 1970 – Jan 26, 1971 Yang Metal 狗 Câine Feb  3, 2030 – Jan 22, 2031
48 Jan 27, 1971 – Feb 14, 1972 Yin Metal 猪 Mistreț Jan 23, 2031 – Feb 10 2032
49 Feb 15, 1972 – Feb  2, 1973 Yang Apă 鼠 Șobolan Feb 11, 2032 – Jan 30 2033
50 Feb  3, 1973 – Jan 22, 1974 Yin Apă 牛 Bivol Jan 31, 2033 – Feb 18, 2034
51 Jan 23, 1974 – Feb 10 1975 Yang Lemn 虎 Tigru Feb 19, 2034 – Feb  7, 2035
52 Feb 11, 1975 – Jan 30 1976 Yin Lemn 兔 Iepure Feb  8, 2035 – Jan 27, 2036
53 Jan 31, 1976 – Feb 17, 1977 Yang Foc 龍 Dragon Jan 28, 2036 – Feb 14, 2037
54 Feb 18, 1977 – Feb  6, 1978 Yin Foc 蛇 Șarpe Feb 15, 2037 – Feb  3, 2038
55 Feb  7, 1978 – Jan 27, 1979 Yang Pământ 馬 Cal Feb  4, 2038 – Jan 23, 2039
56 Jan 28, 1979 – Feb 15, 1980 Yin Pământ 羊 Capră Jan 24, 2039 – Feb 11, 2040
57 Feb 16, 1980 – Feb  4, 1981 Yang Metal 猴 Maimuță Feb 12, 2040 – Jan 31, 2041
58 Feb  5, 1981 – Jan 24, 1982 Yin Metal 鷄 Cocoș Feb  1, 2041 – Jan 21, 2042
59 Jan 25, 1982 – Feb 12, 1983 Yang Apă 狗 Cîine Jan 22, 2042 – Feb  9, 2043
60 Feb 13, 1983 – Feb  1, 1984 Yin Apă 猪 Mistreț Feb 10, 2043 – Jan 29, 2044

Cei Patru Stâlpi ai Destinului

Metoda celor Patru Stâlpi apare, cel mai devreme, în timpul dinastiei Han (206 î.Hr. – 220 d.Hr.), și este în continuare folosită în astrologia Feng Shui. Inițial o traducere colocvială a ShēngChén BāZì (生辰八字) lit. „Cele opt simboluri ale momentului nașterii” sau Sì Zhù MìngLǐ Xué (四柱命理學) „Studiul principiilor celor «Patru Stâlpi ai vieții»”. Așa-numiții „stâlpi” sunt respectiv coloanele în care este ordonată scrierea chineză. Fiecare coloană conține o „tulpină” și o „ramură” cu referire la an, lună, zi și oră a nașterii, respectiv.

Stâlpul anului se referă la animalul și la elementul anului și reprezintă familia și relația cu societatea.
Stâlpul lunii se referă la animalul și la elementul lunii și reprezintă copilăria și relația cu părinții.
Stâlpul zilei se referă la animalul și la elementul zilei și vizează raportul persoanei cu sine însuși, precum și raportul cu partenerul de viață.
Stâlpul orei se referă la animalul și la elementul orei și are legătură cu relația cu copiii și cu perioada bătrâneții.

Legende

Zodiacul chinezesc a aparut cu mai mult de 3 mii de ani in urma – mult mai devreme decat astrologia europeana, si numai recent a devenit un concurent serios pentru sistemul zodiacal din Occident in determinarea caracterului oamenilor. Spre deosebire de astrologie, care prezice in functie de asezarea Soarelui, a stelelor si a planetelor, calendarul chinezesc se bazeaza pe fazele lunare. Fiecare an al ciclului de 12 ani are denumirea unui anumit animal. In Orientul Indepartat se stie ca cele 12 animale au capacitatea de a inzestra cu anumite caracteristici persoana nascuta in anul respectiv.

Legenda spune ca aceste douasprezece animale au venit odata sa intalneasca Anul Nou cu Buddha. Desi el a chemat toate animalele sa sarbatoreasca cu el, au venit doar sobolanul, bivolul, tigrul, iepurele, dragonul, sarpele, calul, capra, maimuta, cocosul, cainele si mistretul. Douasprezece animale, douasprezece luni, doisprezece ani.

Sursa: De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Dumnezeu are un drum clar pentru fiecare. Nu există coincidențe

– Nu toată lumea are parte în viaţa aceasta de iubiri extraordinare.

E vină noastră?

Ţine de noi să trăim o mare iubire sau ea e un dar de la Dumnezeu?

– Dumnezeu are un drum clar pentru fiecare. Nu există coincidenţe.

Faptul de a întâlni o anumită persoană ţine de voia Domnului. Dar felul în care reacţionăm noi la întâlnirea respectivă ţine de noi. Fiecare persoană care ne iese în cale e un dar de la Dumnezeu şi noi trebuie să ne întrebăm, de fiecare dată, de ce a rânduit Dumnezeu să întâlnesc omul ăla. Ce pot eu să fac din relaţia asta? Ce trebuie eu să înţeleg? Ce folos pot să trag? Apoi, să nu confundăm îndrăgostirea cu iubirea. Dacă Dumnezeu îţi trimite dragostea, nu înseamnă că-ţi dă de-a gata şi o mare iubire. Dragostea e doar o arvună de la Dumnezeu. Dacă o cheltui fără ştiinţă, nu mai ajungi niciodată la iubirea adevărată. Poate la început nu pare mare, dar iubirea, dacă se lucrează, creşte tot mai mult. Iubirea nu e emoţie, e o putere. Dumnezeu nu e trup şi totuşi se defineşte pe sine ca iubire. Deci, iubirea nu e trup! Sigur, şi componenta asta trupească intră în iubire, dar nu se reduce totul la ea. Iubirea e o mare putere a omului, primită de sus, o putere care trebuie eliberată şi lucrată de fiecare în parte. Spun eliberată, pentru că cel mai adesea ne iubim pe noi înşine, şi atunci iubirea este închisă în noi, se învârte în cerc. Este o iubire egoistă, întoarsă către sine, în loc să fie liberă şi să nu ceară nimic în schimb.

– Iubirea adevărată e întotdeauna liberă?

– Da, iubirea adevărată afirmă libertatea celuilalt. Nu încearcă să-l stăpânească. Aici se greşeşte cel mai mult în relaţii, când unul încearcă să-l transforme pe celălalt, să-l ajusteze după gustul propriu. Când iubeşti, trebuie să ieşi din tine în sensul de a încerca să-l trăieşti pe celălalt, să-l înţelegi pe celălalt, să vezi lumea prin ochii lui. Dacă îi calci libertatea, apare instinctul de apărare. Şi se va închide în el. Se va feri de tine, se va simţi agresat. Într-o relaţie trebuie să existe un balans între apropiere şi distanţă. Trebuie să-i păstrezi celuilalt taina, să n-o spulberi. Să nu încerci să cotrobăi în toate cotloanele sufletului lui, să nu intri cu excavatorul peste flori. Tupeul, îndrăzneala distrug misterul celuilalt. Exerciţiul acesta al ieşirii din noi înşine uneori e dureros, înseamnă să părăseşti o poziţie sigură, să ieşi din confortul felului tău de a fi, adoptând felul celuilalt de a fi. Dar numai aşa te poţi lărgi, te poţi îmbogăţi şi poţi transforma iubirea în cale de cunoaştere. Dacă rămâi în tine însuţi, eşti foarte sărac. Ba, mai mult, te trezeşti că toţi îţi întorc spatele. Te trezeşti singur.

– Ar trebui atunci să cultivăm toleranţa în dragoste?

– Ar trebui să facem exerciţiul alterităţii, nu al toleranţei. Toleranţa e un fel de îngăduinţă faţă de ceva ce ţie nu-ţi convine, presupui că celălalt are nişte defecte pe care tu, din mărinimie, le treci cu vederea. Adică toleranţa presupune mândria. Or, într-o relaţie de iubire tu nu ai dreptul să consideri felul tău de a fi mai bun ca al celuilalt, n-ai voie să ceri celuilalt să se schimbe, trebuie să-ţi ceri ţie să-l suporţi pe celălalt. În iubire, nu trebuie să te preocupe binele tău, ci trebuie să te pui pe tine în slujba celuilalt, preocuparea ta să fie devenirea lui. Scopul lui nu e să te înfrumuseţeze pe tine, să te facă să te simţi mai frumos şi mai bun. Iubirea trăită drept schimbă oricum lucrurile în bine. Faptul că mă dăruiesc total, că mă arăt jertfitor îl face şi pe celălalt să se corecteze, să se simtă, îl schimbă în bine. Părintele Teofil Părăian spunea că dragostea niciodată nu calculează şi dragostea totdeauna calculează. Cum vine asta? Păi, niciodată nu calculează ce dăruieşte, ca să-i atragă atenţia celuilalt uite, câte am făcut pentru tine, acum da-mi şi tu la fel. Şi în acelaşi timp calculează mereu cât primeşte, ca să poată da mai mult. Asta e iubirea adevărată.

– Câteodată, oricâte ai face pentru celălalt, el rămâne indiferent şi nu-ţi întoarce nici o fărâmă de dragoste. Cum ştii care e omul pentru care merită să dai tot?

– În ordinea firească, important e să nu te implici într-o relaţie până nu eşti sigur de ea. Potenţialul de afecţiune, de iubire, trebuie păstrat până găseşti o persoană cu care te potriveşti cu adevărat, cu care să ai în primul rând o potrivire sufletească, nu trupească. Apoi, un om de calitate, dacă a întâlnit un alt om de calitate şi se jertfeşte până la capăt, reuşeşte să-l învingă pe celălalt prin iubire, chiar dacă celălalt iubeşte mai puţin. Iubirea unuia, cu statornicie, poate să salveze iubirea celuilalt. Am cunoscut multe recuperări miraculoase de relaţii care erau în pragul eşecului şi au ajuns chiar mai puternice şi mai profunde că înainte. Oamenii trebuie să înveţe să aprecieze crizele. Întrebarea mai are însă şi o capcană. Dacă te opreşti la om, rişti să pierzi tot. Dacă îl ai în minte mereu şi pe Dumnezeu, găseşti în jur suficiente persoane care să merite să dai tot, fără să-ţi mai fie teamă că ai putea pierde. Nici un om nu merită în sine să-i dai tot. Pentru că omul ăla nu e ultima realitate, dar Dumnezeul din el, da. În definitiv, prin om ne dăruim, de fapt, lui Dumnezeu.

Extras din interviu cu Părintele Pantelimon de la Oasă, Formulă AŞ, nr. 973, anul 2011 sursa: http://www.ganduridinierusalim.com/