citate Aretha Franklin

7 aspecte despre viață, venite din partea Arethei Franklin, care îți vor schimba gândirea!


Cunoscută ca fiind regina soulului, Aretha Franklin a murit pe data de 16 august la ora 9:50, în casa ei din Detroit, înconjurată de familie și prieteni. Avea 76 de ani. Potrivit unei declarații a unui membru din familie, “cauza oficială a morții a fost cancerul pancreatic avansat de tip neuroendocrin, confirmat de medicul oncolog al acesteia”.

Aretha a început să cânte muzică evanghelică, copil fiind, la biserica baptistă New Bethel din Detroit. La vârsta de 18 ani, a început înregistrarea pentru Columbia Records, dar nu a obținut descoperirea de care avea nevoie ca artist. Dupa ce a semnat cu Atlantic Records în anul 1967, Franklin a obținut succese mari cu unele dintre cele mai cunoscute cântece precum “Respect”, “You Make Me Feel Like a natural woman”, “Spanish Harlem” și “Think”.

Fanii lui Franklin au lăsat flori și o coroană pe Hollywood Walk of Fame, în Los Angeles, pentru a-i onora memoria, iar fostul președinte Barack Obama a scris: “Aretha a ajutat la definirea experienței americane. În vocea ei, am putut simți istoria noastră, puterea noastră și durerea noastră, întunericul și lumina noastră, căutarea noastră de răscumpărare și respectul nostru greu câștigat. Fie ca regina sufletului să se odihnească în pacea veșnică. ”

Cu siguranță, muzica ei puternică și plină de suflet va dăinui pentru totdeauna. Pentru a-i onora viața, am adunat câteva gânduri importante și citate pozitive de la Regina Soului, care vă vor schimba viața.

1. “Cu toții cerem respect, bărbat sau femeie, alb sau negru. Este dreptul nostru uman de bază.”

Una dintre cele mai iconice melodii “Respect” a câștigat două premii Grammy, în 1968 și a fost una dintre cele mai influente melodii ale mișcării feministe. Versiunea lui Aretha Franklin, din această melodie, a fost pe lista celor mai importante 500 de cântece ale revistei Rolling Stone, situându-se pe poziția numărul cinci. „Respect” nu numai că a devenit un imn pentru mișcarea privind drepturile femeii, ci și un cântec important pentru mișcarea drepturilor civile. Mesajul cântecului a fost puternic și clar: trebuie să cereți respect!

2. “Nu poți defini o persoană după o singură greșeală, nu poți uita de toate acele lucruri minunate pe care le-a făcut, doar pentru că o singură dată a făcut ceva necugetat.”

Acceptarea celorlalți a jucat un rol important și în muzica ei, iar acest citat se înscrie perfect acestei categorii. Nu putem doar să îi judecăm pe alții după greșelile lor, pentru că cine nu greșește la un moment dat în viață? Trebuie să ne amintim de ceilalți mai ales prin toate lucrurile bune pe care le-au făcut, pentru că majoritatea oamenilor sunt suflete bune, care încearcă să descopere lucrurile ca și noi. Gândirea pozitivă ajută la refacerea vieții și ne ajută să ne concentrăm asupra bunelor intenții ale celor din jurul nostru.

3. “Statutul de regină nu ține doar de a cânta sau de a fi o divă, ci ține în principal de contribuția ta socială, de modul în care îi ajuți pe cei din jur.”

Aretha Franklin știa că Dumnezeu nu i-a dat capacitatea de a cânta doar pentru faimă, bani sau alte câștiguri materiale. Ea și-a folosit vocea pentru a aduce importanță justiției sociale și a răspuns întotdeauna apelului de a strânge bani pentru mișcarea drepturilor civile. Muzica ei, într-adevăr a unificat oamenii, pentru că a fost dincolo de rasă, statut social și religie; a fost vorba despre egalitatea omului.

4. “Muzica face o mulțime de lucruri pentru o mulțime de oameni. Este cea care te ridică, te încurajează și îți dă putere. “

Muzica lui Aretha Franklin are cu siguranță toate aceste calități. Ea a captivat mulțimile cu vocea ei puternică și cu mesaje importante pe care le transmitea. În cariera sa, a câștigat 18 premii Grammy și a vândut peste 75 de milioane de înregistrări la nivel mondial.

5. “Uneori, ceea ce cauți este chiar sub ochii tăi.”

Acest citat ne poate aminti că poate ceea ce am căutat este chiar în fața ochilor noștri deja. Adesea suntem orbiți de ceea ce societatea dorește ca noi să facem, să gândim sau să spunem și, în loc să ne ascultăm sufletul, dăm frâu opiniei populare. Totuși, poate că ceea ce avem cu adevărat nevoie este deja în noi, dacă am căuta destul de adânc.

Aretha Franklin nu a privit niciodată în afara ei pentru răspunsuri, pentru că știa că talentul ei natural ar putea schimba viața oamenilor. Deși avea destui oameni care o călăuzeau, de-a lungul călătoriei sale muzicale, Aretha a găsit cea mai mare parte din inspirației înăuntrul ei.

6. “Cine nu a avut vreodată o problemă cu dimensiunile. Dacă nu au fost corporale, cu siguranță au fost la nivelul capului.”

Aretha s-a luptat cu greutatea ani de zile și a suferit de probleme de sănătate, ulterior. Cu toate acestea, ea nu a lăsat aceste probleme să o împiedice să transmită muzica miilor de oameni care o iubeau. A rămas mereu umilă.

7. “Oamenii nu trebuie să vă dea nimic, deci apreciați ce vă oferă oamenii.”

Poate că aceasta este una dintre cele mai importante lecții pe care le putem învăța de la Aretha Franklin. Amintiți-vă că nimeni nu vă datorează nimic, deci acceptați ceea ce vă oferă alții cu har și umilință și încercați să le oferiți ceva în schimb. Viața este mult mai împlinită atunci când vă concentrați asupra a ceea ce puteți da, mai degrabă decât a ceea ce puteți obține, așa cum a făcut-o Regina Soului, toată viața ei.


About the author

Echipa Citate Impresionante

View all posts

Lasă un răspuns