Anul în care am privit cerul mai des și am învățat liniștea în dezastru


E anul în care lumea mea s-a zdruncinat. Puternic. E anul în care am învățat liniștea în dezastru. E anul în care m-am întors în stări, locuri, amintiri vechi. Și pe toate le-am văzut altfel. Nici mai bune, nici mai rele.

E anul în care am trăit multe tristeți. E anul pierderilor. E anul în care prea multe voaluri au căzut și a rămas adevărul gol, stingher, dureros. E anul în care iluzii au dispărut în convoi într-un trecut în care minunile mai erau posibile, fie și doar ipotetic. E anul în care am primit lovituri pentru a primi altele în loc, fără să-mi fi revenit cu totul din primele, scrie garbo.ro.

E anul în care lumea mea s-a zdruncinat. Puternic. E anul în care am învățat liniștea în dezastru. E anul în care m-am întors în stări, locuri, amintiri vechi. Și pe toate le-am văzut altfel. Nici mai bune, nici mai rele.

E anul în care m-am văzut ce sunt. Cu claritate. Și am înțeles că s-a încheiat acea dulce amăgire. Nu m-am simțit nici mai puternică, nici mai slabă. Nu m-am simțit nici învingătoare, nici învinsă.

E anul în care am privit mult cerul. E anul în care am trăit des sentimentul de ultima dată. Și m-am înfiorat. Dar asta m-a făcut să mă întrepătrund cu clipa, iar starea asta e de nedescris. Poate e unicul mod de a trăi cu adevărat.

E anul în care am avut cel mai trist zâmbet. În care bucuriile le-am trăit pe jumătate, n-am putut să le văd întregi, n-am putut să cred până la capăt în ele.

E anul în care mi-am impus să continui, cu convingerea crăpată, cu speranța înșelată. E greu să înaintezi fără puncte de sprijin. E greu să admiți ca poate unicul motiv de a continua să-ți fie culpabilizat.

E anul în care am tăcut mult. În care frânturi dintr-o viață de demult le-am retrăit, de astă dată fără agonie, dar cu o dureroasă serenitate.

E anul în care nu mai știam ce să fac cu țăndările atâtor lucruri de neatins. Nu știam ce e mai bine: să le lipesc, să le arunc, să merg mai departe cu ele zornăitoare?

Am vrut să scriu altceva despre acest an. Și poate tot ce mi s-a întâmplat e despre o lecție care mi-a scăpat. Cine știe, poate tot ce s-a dus nu a făcut decât să rămână adevărul? Căci adevărul e cel ce umblă însingurat în lumea asta, de toți negat, părăsit și nedorit. Pentru că adevărul are cruzime, asprime și virulență, dar în afara lui nu există transfigurare.


About the author

Maya O.

View all posts