Augustin Viziru a câștigat Ferma 2020. Actorul a luat trofeul și premiul de 50.000 de euro


Augustin Viziru este câștigătorul Ferma 2020. În urma duelului cu Elena Chiriac, alături de care a ajuns în finală, actorul a învins și a reușit să câștige ultima probă din concurs, plecând acasă cu trofeul și premiul de 50.000 de euro.

Joi seara a avut loc marea finală Ferma 2020. Andrei Stoica, Viviana Sposub, Elena Chiriac și Augustin Viziru au fost cei patru concurenți care au luptat cot la cot pentru marele premiu. Viviana Sposub a fost prima eliminată, urmată de Andrei Stoica, luptătorul ajungând pe locul 3 în concurs.

Ziua la care fiecare concurent a visat, dar care părea atât de departe, a sosit. După mai bine de trei luni, petrecute în Ferma, concurenții au avut parte de o finală pe cinste.

Augustin Viziru a câștigat Ferma 2020. Actorul a luat trofeul și premiul de 50.000 de euro
Însă, doar unul a fost norocos. Este vorba despre Augustin Viziru, care încă de când a intrat în competiție a declarat că va face tot ce îi stă în putere să ia trofeul. „Suntem amandoi câștigători. De când am intrat în concursul ăsta a fost alături de mine. Ea a câștigat foarte mult. Și mă bucur tare mult pentru ea. O să fiu alături de Elena atunci când va avea nevoie”, a spus Augustin Viziru.

„Mă bucur că după 5 ani de frustrări am reușit să iau trofeul. Astăzi, fetița mea a împlinit 3 luni, iar acest trofeu este pentru ea”, a mai spus Augustin Viziru.

Ce s-a întâmplat în semifinala Ferma
Elena și Anna Lesko au luptat pentru ultimul loc în marea finală, într-o probă care a păstrat emoția până în ultima clipă.

Augustin Viziru a câștigat Ferma 2020. Actorul a luat trofeul și premiul de 50.000 de euro

În aplauzele concurenților, Elena a câștigat un nou duel și a reușit să demonstreze că este una dintre cele mai puternice competitoare ale acestui sezon. Cum se va descurca în marea finală, aflăm în câteva ore.

Înaintea luptei care va face diferența, Andrei Stoica admite că toată această experiență a fost o întoarcere la origini, la zilele grele de care nu a dus lipsă în viață.

”Ferma mi-a amintit de unde am plecat. Sunt un băiat care a muncit pentru tot ce are. Astăzi voi lupta până la ultima picătură de sânge”.

Viviana Sposub a reușit să impresioneze cu dorința ei de a avansa în competiție.


About the author

Maya O.

View all posts