Biletul de adio lăsat de un tânăr pentru mama lui, descoperit după 34 de ani sub un covor. Lângă el, 50 de dolari


Biletul de adio lăsat de un tânăr de 20 de ani pentru mama lui, înainte de a pleca definitiv de acasă, a fost descoperit după 34 de ani, uitat sub un covor din camera tânărului, împreună cu o bancnotă de 50 de dolari.

Nota sfâșietoare de adio a fost găsită 34 de ani mai târziu, de un tânăr care a locuit o vreme cu chirie în casa familiei Carter.

În mesajul scris de mână, descoperit sub un covor într-o casă din Langford, vestul Australiei, Richie Carter își cerea iertare de la mama lui, pe care scria că a ”împovărat-o” cu necazurile lui și o anunța că a renunțat la studii.

Nota sfâșietoare de adio a fost găsită 34 de ani mai târziu, de un tânăr care a locuit o vreme cu chirie în casa familiei Carter.

Biletul era însoțit de o bancnotă de 50 de dolari, în semn de compensație pentru faptul că a renunțat la studii.

„Mamă, am luat decizia de a-mi rezolva problemele. Îmi pare rău că nu ești acasă ca să îți pot spune adio. Iartă-mă că te încarc cu problemele mele. Nu știu unde mă duc, dar voi fi în regulă. Te iubesc foarte mult. Spune-i adio Anitei. Cu dragoste, Richie”, se arată în mesajul de adio.

Biletul a fost găsit de Brody Robinson și de fosta lui iubită în aprilie anul trecut, însă abia acum a reușit să-l rescumpere de la tânără, pentru 80 de dolari.

„Renovam proprietatea din Langford și ridicam covorul din dormitorul principal când am găsit-o”, a spus el potrivit Daily Mail.

„Fosta mea iubită o păstrase, dar am convins-o recent să mi-o vândă pentru 80 de dolari, deoarece îmi plăcea povestea și istoria din spatele ei”, a mai spus el. Cuplul s-a mutat din casă în luna martie anul acesta, iar clădirea a fost demolată la scurt timp după aceea.

Mesajul postat pe Facebook cu marea descoperire a ajuns la sora lui Richie, care a ales să-și păstreze anonimatul. Ea i-a spus însă că tânărul a murit patru ani mai târziu după ce a plecat de acasă, în 1990, iar moartea lui a lăsat un gol imens în sufletele celor care l-au cunoscut.

Richie a murit la patru ani după ce a scris biletul de adio și avea atunci doar 24 de ani.

A fost înmormântat la cimitirul Fremantle în 1990, iar mama sa, Winifred, a fost îngropată lângă el, în 2004.

Sursa: Observator


About the author

Maya O.

View all posts