Nevestele bărbaților din armată

Ce înseamnă să fii soție de militar…


De curând, pe pagina oficială MAPN a apărut o descriere cel puțin emoționantă. În câteva rânduri sunt descrise toate stările prin care trece o soție a unui angajat MAPN. Pe noi, aceste rânduri ne-au emoționat până la lacrimi…

Trebuie să știi, în primul rând, că prima mare iubire a unui militar este țara lui!

Înaintea jurământului vostru din fața altarului, el a jurat să își apere țara cu prețul vieții lui. Și jurămintele, pentru militari, sunt sacre…

Uniforma, care îi vine atât de bine, îi cere sacrificii: va răspunde la telefon și noaptea când e chemat la serviciu, va trebui să își ceară aprobare pentru a părăsi garnizoana atunci când vă propuneți un weekend mai departe, va fi de serviciu de Crăciun sau de Revelion, va pleca săptămâni și luni întregi în tabere de instrucție în țară, va pleca în misiuni în Teatrele de Operații, își va da viața pentru a salva un coleg dacă situația îi impune…

Și, de cele mai multe ori, nu el este cel care suferă cel mai tare, ci familia lui, soția, copiii, părinții, care trebuie să înțeleagă că prima mare iubire a unui militar este țara sa.

O soție de militar merită la fel de mult respect ca și soțul ei!


About the author

Pîrvan Alexandra

View all posts