Ce trebuie să facă de Sfântul Ștefan persoanele certate


Sfântul Ștefan a fost întâiul mucenic ce și-a dat viața pentru credință. El a fost și primul dintre diaconi, ales la propunerea Sfinților Apostoli. Află ce semnificație are numele, dar și care sunt cele mai cunoscute și urmate tradiții și obiceiuri de Sfântul Ștefan, sărbătorit pe 27 decembrie.

În această zi, se fac pomeniri pentru sufletele celor care au murit în împrejurări dramatice, iar pachetele cu mâncare se împart şi persoanelor tinere care poartă numele mucenicului Ştefan.

Creştinii care se confruntă cu probleme de sănătate sau se judecă de mult timp cu persoane orgolioase este bine să aducă în casa lor o icoană cu Sfântul Ştefan, sfinţită în această zi.

Pentru sporul casei şi pentru sănătatea rudelor cu probleme mari de sănătate și pentru cei certați trebuie să-l cinstim pe Sfântul Mucenic Ştefan prin fapte bune, iar reconcilierile sunt binevenite în această zi.

În unele zone din Muntenia se prepară Pâinicile lui Ştefan. Dintr-un aluat asemănător cu cel de cozonac, uns cu miere, se fac pâinici în forme rotunde. Aceste dulciuri, care amintesc de pietrele care l-au ucis pe Sfântul Ştefan, se sfinţesc la biserică în ziua praznicului şi se împart copiilor săraci.


About the author

Maya O.

View all posts