Cele 4 legi ale atracției într-o relație


Într-o relație romantică, legile atracției provin din legăturile non – aleatorii dintre parteneri. Doar puțini oameni pe care îi întâlnești în fiecare zi pot să-și croiască drum spre inima ta. În relație, există legile atracției. Potrivit acestora, modul în care te conectezi cu o persoană specială pentru tine nu este deloc întâmplător.

Unele lucruri foarte simple chiar te pot face să te simți atras de o anumită persoană. Astfel de lucruri pot avea un caracter biologic, social, emoțional și chiar subconștient. Împreună formează acea iubire.

Știința psihologiei a încercat în repetate rânduri să rezolve această enigmă a atracției. Dacă te vei limita să explici pasiunea și atracția punându-le pe seama hormonilor, chimiei și neurotransmițătorilor, atunci vei urma o abordare oarecum simplificată. Și totuși, fiecare din noi avem sentimentul că este ceva mai mult de atât.

Antropologul, biologul și expertul în relațiile amoroase Helen Fisher susține că îndrăgostirea rareori este o alegere personală. Ne impresionează anumiți oameni, fără să știm de ce. Mecanismul de atracție își începe activitatea chiar înainte să ne dăm seama.

Este destul de dificil pentru știință să ne ofere doar o singură explicație a modului exact despre cum se naște iubirea. De aceea societatea s-a obișnuit să se conducă după niște legi care să ne facă să înțelegem originea iubirii și să încercăm să găsim răspunsul la misterul atracției dintre oameni. De fapt, cel mai bun mod de a rezolva enigma iubirii este să o privim din diferite unghiuri.

Astăzi, psihologia ia în considerare toate punctele de vedere, nu doar cele legate de neuroștiințe. Rezultatele unui studiu realizat de dr. Vanessa Bones de la Universitatea Liberă din Berlin au arătat că mecanismul dorinței intime poate fi explicat folosind neurochimia. Deci, iată câteva legi ale atracției în relațiile romantice:

Legea individualității.
Stilul de viață, modurile de a exprima sentimentele și comportamentul, toate acestea afectează aspectul atracției. De aceea, anumite persoane din anumite motive ne pot fermeca. Apropierea, IQ-ul, abilitățile de comunicare, dar și înțelepciunea sunt factori care pot face o persoană să se îndrăgostească.

Legea apropierii.
Poate că este o lege mai simplă, dar nu mai puțin importantă dintre toate legile atracției în relațiile de dragoste. La școală, la locul de muncă, în spațiile publice, oamenii împart între ei în mod constant spațiul din jurul lor. Indiferent dacă ne place sau nu acest lucru, suntem nevoiți să interacționăm cu alte persoane. Așa se nasc cele mai multe relații, care treptat devin mai strânse și mai importante. Mulți oameni intră în relații romantice după mai mulți ani de relații ca simpli colegi. Conform acestui principiu, foarte des o persoană găsește un partener printre oamenii cu care se întâlnește zi de zi.

Legea similitudinii.

Nu de foarte puține ori am auzit că opusurile se atrag și este foarte adevărat. Cu toate acestea, dacă vom urmări rezultatele cercetărilor științifice, vom vedea că relațiile romantice se formează mai mult între cei care împart aceleași interese. Este mult mai plăcut să întâlnești pe cineva care are aceleași hobby-uri cu ale tale și care știe cum să încurajeze visele și dorințele.

Legea aspectului exterior.

Toată lumea știe că aspectul exterior are o importanță foarte mare. Oamenii cred adesea că se îndrăgostesc de cei de care se simt atrași exterior, dar, în același timp, nu-și dau seama că obiectele simpatiei lor adesea sunt înzestrate cu calități care le sunt similare. De regulă, partenerii au o anumită similitudine, în ciuda diferențelor multiple ce ține de aspectul fizic.

Dacă vom privi mai atent la cei de lângă noi, vom vedea că trăsăturile lor de personalitate sunt mai atractive decât aspectul lor fizic. Iar în final, putem spune că Universul atracției continuă să traseze linii care pot fi înțelese doar de poți și artiști.

Sursa: devorbacutine


About the author

Maya O.

View all posts