cele două fețe ale zodiilor

Cele două fețe ale fiecărei zodii în parte. Fiecare are o parte bună și una rea!


Știm cu toții că fiecare dintre noi are câte o parte bună dar și una rea. Hai să descoperim împreună care sunt părțile bune și care sunt cele rele în funcție de zodie.

Așadar…

Berbec

Berbecii sunt plini de energie, de motivație, de ambiție. Dar când trec în partea cealaltă, negativă, sunt agresivi, își schimbă starea de spirit, se supără dacă nu iese cum vor ei.

Taur

Taurul este stabil, devotat familiei, posesiv. Dar prin posesivitate poate să treacă și în negativ fiindcă încearcă să-i controleze pe toți din familie. Are o încăpățânare ieșită din comun. Calitățile le transformă de multe ori în defecte.

Gemeni

Gemenii sunt prietenoși și aventuroși. În latura negativă, sunt superficiali, impulsivi, mai ales în a lua decizii. Decizia o iau în funcție de starea de spirit și de multe ori greșesc. Sunt supărăcioși dacă nu faci ca el.

Rac

Racule atent, devotat, loial. În partea cealaltă dă dovadă de o sensibilitate ieșită din comun. Are mulți pitici pe creier și poate deveni mai depresiv, mai anxios, e înțeles greșit fiindcă devine confuz în a-și exprima dorințele și necesitățile.

Leu

Leulare niște calități cu care câștigă foarte repede încrederea celorlalți. Pe partea negativă, e pretențios, teatral, dramatic, joacă foarte bine. Negativitatea lui, dacă l-ai deranjat, e superficial în prietenii. Oferă cât îi oferi.

Fecioară

Fecioarae critică și foarte atentă la detalii. Această atenție la detalii o face să treacă în partea negativă. E foarte greu ca cei din jur să țină pasul cu ei. E mult prea serioasă, dă dovadă de răceală și de nepăsare.

Balanță

Balanțelesunt bune la suflet, sociabile, echilibrate. De multe ori, echilibrul acesta le face să piardă ocazii. Par indeciși de multe ori. Nu vor să se înșele. Sunt foarte sensibili.

Scorpion

Scorpioniisunt foarte buni comunicanți, plăcuți, apreciați, organizați, independenți. Au o mulțime de calități. Dar sunt manipulatori, răzbunători.

Săgetător

Săgetătorule liniștit, aventuros, extraordinar de sufletist. Dar e plin de imprevizibil, nerăbdător, își pierde ușor cumpătul.

Capricorn

Capricornul e inteligent, muncitor, practic și își dorește siguranța materială foarte mult. Dă dovadă e o încăpățânare ieșită din comun, când muncesc nu știu să se distreze și are un defect fantastic, nu știe să facă compromisuri în relații. Acele compromisuri care mențin starea de liniște.

Vărsător

Vărsătorule plin de aventură, explorator, vrea provocări în permanență. Își schimbă foarte des sfera de interes. Când trece în latura negativă, e introvertit, lucru care-i creează multe neplăceri în relații.

Pești

Peștiisunt foarte sensibili și emotivi. Sunt dependenți de anturaj. El nu vrea oameni triști în jurul lui. Dacă vrei să-l pedepsești, trebuie să-l lași singur.

Ref: antena3


About the author

Echipa Citate Impresionante

View all posts

Lasă un răspuns