Cine ne conduce

Cine controlează lumea?


Să fie oare lumea controlată de anumite familii? Așa s-ar spune, după cum se aude din ce în ce mai des.

Iată care sunt celebrele clanuri la care se face referire.

Membrii Rockefeller, președinții unui guvern mondial secret

Nu există persoană care să nu fi auzit de John Rockefeller, primul milionar din SUA, datorită căruia la sfârșitul secolului al XIX-lea, familia a început să controleze aproximativ 90% din întreaga piață a petrolului din SUA. În acest moment, se spune că în afară de bănci și de petrol, cei din clanul Rockefeller se ocupă cu acte de caritate și câștigă bani virtuali. Chiar și așa, se aude că membrii familiei Rockefeller ar fi chiar președinții unui guvern mondial secret.

De asemenea, descendenții lui John Pierpont Morgan, cel care a fondat primul imperiu financiar din SUA, se spune că ar influența viața politică din SUA, controlând totodată și toate băncile din lume. Totodată, despre dinastia Al-Saud, se crede că ar controla aproximativ 20% din rezervele globale de petrol, în timp ce familia Rothschild, una dintre cele mai bogate familii din lume, încă dinvremea lui Napoleon se aude că ar controla toți banii din lume și toate instituțiile financiare.

Felicia Iederă


About the author

Pîrvan Alexandra

View all posts