Citate de Florin Piersic


O femeie frumoasă poartă cu ea aroganţa supremă.

Nu luăm cu noi nicio avuţie. Ceea ce ne rămâne moştenire este numai ceea ce am dat.

Mi-a plăcut şi-mi place viaţa în mişcare, colorată, originală, neaşteptată, puternică. Dar fără excese. N-am trăit niciodată cu încetinitorul!

Afacerile inimii nu coincid cu cele ale creierului.

Bărbatul la 60 de ani se uită la pantofi. Nu se mai uită la pălărie.

Perfecţiunea nu există, chiar dacă arăţi mai bine în realitate decât pe ecran.

Dramele ne rămân fiindcă suntem bătrâni şi trăim din ele.

Respir fiecare vers sau cuvânt al iubirii.

Ursitoarele au avut grijă de mine. Mi-au lăsat în leagăn dragul de viaţă şi bucuria de a trăi, iar timpul nu-mi poate atinge zâmbetul, nici de pe chip, nici din suflet, în timp ce tristeţea sosită în scurte escale în vizite de lucru, îşi ia repede tălpăşiţa, plictisită de lipsa colaborării mele.

Decât o viaţă lungă şi amară, mai bine una scurtă şi frumoasă.

Legăturile vechi ruginesc, dar este greu să le desfaci.

Fără minciună, iubirea nu ar avea cuvânt.

Iubirea ne fură cheia inimii în fiecare zi.

Să minţi o femeie este o acţiune absolut letală.

Eu cred că suntem făcuţi din iubire, trăim pentru a primi şi a dărui iubire. Fără iubire, fără dragoste ar fi pustiu în lume. Dragostea poate să umfle pânzele speranţei, dar singură nu poate niciodată să ducă corabia la mal.

Fericirea mea, este profesia mea, cea care mi-a dăruit afecţiunea publicului. “Băile” mele de mulţime, fie că sunt pe o scenă de teatru sau pe un peron de gară, sunt în apele curate ale sincerităţii şi afecţiunii reciproce.

Până la urma urmei, fiecare moare singur.

Vrăjeala asta, obsesia asta cu tinereţea veşnică – îmi pare rău că trebuie să o spun – poate să fie foarte periculoasă, poate ajunge un blestem. Gândiţi-vă că, încet-încet, rând pe rând, ţi s-ar duce toţi cei dragi şi ai rămâne tu singur – ferească Dum­nezeu! – ca un prost, într-o lu­me de oameni obişnuiţi, care niciodată n-ar înţelege tinereţea asta a ta fără sfârşit. Cum ar fi? Cum te-ai simţi atunci? La ce ţi-ar mai folosi tine­reţea?

Dacă stingi lumina frumuseţea nu se mai vede, ea trebuie să fie aceeaşi dintotdeauna în părţi egale, sentiment, respect, sinceritate şi înainte de toate o definiţie a unui surâs care face mai mult ca orice declaraţie de dragoste. Pentru asta, însă, trebuie să ai dantura şi conştiinţa puse la punct.

Adevărul este că teatrul de calitate are o putere aparte de a influenţa existenţe, de a schim­ba atitudini în faţa vieţii.

Inima mea este dilatată de iu­bire.

Femei sunt multe, nevestele sunt rare.

Să iubeşti femeile care fură inimi, nu bani.

Asta mă face fericit: să ştiu că am lăsat ceva în urmă.

Când ai umor, poţi să spui orice, fiindcă oamenii te iartă.

Este mai uşor să îi laşi pe alţii să ia decizii în locul tău, după care să spui că ei sunt de vină.

Cariera unui artist depin­de, în procente diferite, de pasiune, talent, pre­gătire, să­nătate şi de acel altce­va, care înseamnă şan­sa, norocul, re­cu­noaşterea, momentul…

Norocul meu a fost că am avut dascăli extraordinari care au ştiut ce să-mi ceară, pentru a putea să dau ceea ce trebuia şi că am avut colegi de excepţie, dintre care unii se află acum, din păcate, în stele.

Vedeţi, eu încă mai cred, con­tinui să cred în Moş Crăciun cel adu­cător de daruri, în zânele ferme­cătoare şi bune…

Cântă frumos cocoşul, dar ouăle tot găina le face.

Mergem împreună mai departe, ac­tor şi spectatori, fără a preme­dita vreun gând de pa­uză sau finalul piesei.

Din 99 de oameni pe care-i întâlnesc în tren, în avion, pe stradă, într-un restaurant, 97 îmi zâmbesc. Asta-i fericirea pentru mine.

Forţa şi deli­ca­teţea îşi au rolul lor şi pot ieşi la su­prafaţă atunci când îţi permite replica sau ai parte­nerul po­trivit. Asta nu în­seamnă însă că eu nu sunt un lup­tător, ci doar că pot să în­locuiesc oricând spa­­da cu o floare.

Femeie amară ori dulce, să îţi fie viaţa numai primăvară.

Toată lumea spune că vorbesc mult, dar vorbesc pentru că am ce spune.

Mă fac eu nefericit ca să fie alţii fericiţi.

Eu nu mi-am aşezat niciodată viaţa în nişte etape.

Fiecare petală spune altceva când o dai la o parte.

Dintr-un cinematograf am plecat să vin pe lume, ca să zic aşa.

Sportul meu preferat este viaţa. Şi mă antrenez în fiecare zi pentru ea.

Dacă cineva se mai îndoieşte că m-am născut cu un talent, înseamnă că e slab, înseamnă că nu s-a prins.

Mi-a plăcut şi-mi place viaţa în mişcare, colorată, originală, neaşteptată, puternică… Dar fără excese!

Niciodată nu am auzit-o pe Stela Popescu spunând vreun cuvânt rău, niciodată nu am văzut-o tristă, decepţionată.

Vorbesc despre Dra­gos­tea Nesfârşită pentru Artă, căci aces­ta este DNA-ul unde mă duc eu să răspund la întrebări ca­re conţin răspunsul în sine.

O ador şi am adorat-o mereu de când am jucat cu ea. Sunt şi eu unul dintre cei care au fost îndrăgostiţi de Stela Popescu. Am fost şi rămân îndrăgostit.

Mă hrănesc cu aplauzele publicului, de-aia o înţeleg şi pe Stela Popescu şi am înţeles-o că nu putea renunţa niciodată la aceste frumoase întâlniri de dragoste.

E de la sine înţeles că o condiţie fizică bună este tovarăşă de drum cu reuşitele. Dar – zic eu – condiţia morală, to­nusul interior, este ceea ce-i dă, într-adevăr, unui actor capacitatea să facă faţă tuturor încercărilor.

Recunosc, am făcut de multe ori mai multe lucruri deo­dată şi n-am trăit niciodată cu încetinitorul. Tocmai de aceea mor de râs când mulţi îmi spun că m-am păstrat tânăr. De parcă aş fi un produs la conservă, cu termen de expirare.

Există un milion de reţete de succes, ba chiar şi o literatură a succesului, care te învaţă cum să ajungi milionar peste noapte, stea de cinema, sau mai ştiu eu ce cometă, într-un anume timp. Nu ştiu cât funcţionează ele în reali­tate.

Poate pen­tru unii, arit­me­tica vârs­tei reprezintă un motiv de pe­­simism, de reflecţie. În ca­zul meu, socoteala asta nu se po­tri­veşte, pentru că ni­cio­dată n-am făcut astfel de calcule. Nu am avut timp. Întreaga mea viaţă acto­ri­cească – vedeţi că n-am zis “ca­rie­ră” -, este un mare INEDIT! Nici o zi n-a semă­nat cu alta.

Îmi amintesc că aveam 30-40 de ani şi jucam într-o piesă în care trebuia să spun replica “am dat oamenilor mai mult decât am primit de la ei”. Colegii îmi spuneau că o rostesc cu atâta convingere, de parcă aş avea 70 de ani. Astăzi nu mai pot să spun replica aceasta, pentru că ar trebui să o schimb. Am dat mult oamenilor din sufletul şi din mintea mea, dar am primit înzecit de la ei. Asta e replica mea de astăzi.

Visul este mai important decât siguranţa zilei de mâine.

 

Citate de Florin Piersic – Născut: 27 ianuarie 1936 (vârsta 82), Cluj-Napoca


About the author

Citate Impresionante

View all posts

Lasă un răspuns