Citate de Jules Verne, scriitorul care a văzut viitorul acum două secole

Tot ce un om poate imagina, într-o bună zi un altul va realiza.

În ciuda părerii unor oameni cu minte îngustă care ar vrea să închidă rasa umană pe acest glob ca în interiorul unui cerc fermecat din care nu avem voie să ieşim niciodată afară, noi vom călători într-o zi pe lună, pe planete şi pe stele cu aceeaşi uşurinţă, rapiditate şi siguranţă cu care facem acum o călătorie de la Liverpool la New York.

Diferenţele cronologice nu există în memoria celor morţi.

Am vrut să văd ceea ce nimeni nu a observat încă, chiar dacă ar trebui să plătesc pentru această curiozitate cu viaţa.

Putem înfrunta legile făcute de om, dar în faţa legilor naturii suntem neputincioşi.

Poeţii sunt la fel ca proverbele: mereu se poate găsi unul care să-l contrazică pe altul.

Ce carte mare ar putea fi scrisă cu tot ceea ce se cunoaşte. Dar mult mai mare ar fi cartea cu tot ce nu se cunoaşte.

Loading...

Dorinţa de a face ceva care să dureze mai mult decât viaţa lui este motivul superiorităţii omului faţă de toate celelalte vieţuitoare. Aceasta i-a construit imperiul, şi aceasta i-l justifică, pe toată faţa pământului.

În afara acestora, în despărţituri speciale se desfăşurau şiraguri de perle nespus de frumoase, care străluceau sub lumina electrică, perle trandafirii, smulse din „pinele” Mării Roşii, perle verzi din haleotidul „iris”, galbene, albastre, negre, produse curioase ale diverselor moluşte din toate oceanele şi ale unor scoici de apă dulce din nord, în sfârşit, câteva piese rare, a căror valoare nu poate fi socotită şi care au fost produse de pintadinele cele mai rare.

Din loc în loc, lanţurile de roci aride se prelungeau până în mare, ca un vârf ascuţit, muşcând din păşune, dar întotdeauna rămânea un loc de trecere.

Cel care crede sincer că face ceea ce e drept poate să ne fie duşman, dar are respectul nostru.

Seara, diverşi membri ai Reform-Clubului îşi făcură apariţia şi se apropiară de căminul în care ardea focul. Erau partenerii obişnuiţi ai domnului Phileas Fogg, tot aşa de aprinşi jucători de wist ca şi el.

În faţa noastră se întindeau păduri minunate, acoperind zarea. Arbori uriaşi, atingând înălţimea de două sute de picioare, îşi legau ramurile prin ghirlande de liane, formând adevărate hamacuri legănate de vânt.

Locuitorii insulei Zanzibar se arătau ca nişte insecte. Uralele şi strigătele lor se stingeau treptat-treptat în atmosferă şi numai bubuiturile de tun ale navei răsunau în nacela aerostatului.

Fireşte, confortul lăsa de dorit în acest gurbi. Dar el nu era decât un sălaş provizoriu. De altfel, nici căpitanul Servadac nici însoţitorul său nu erau pretenţioşi în ce priveşte hrana şi locuinţa.

Arborele de pâine se deosebeşte de ceilalţi prin trunchiul său drept şi înalt de patruzeci de picioare. După vârful frumos rotunjit şi format din frunze mari, multilobate, un naturalist putea lesne să vadă că are în faţa sa un „artocarpus”, arbore ce creşte atât de bine în insulele Mascarene unde a fost plantat.

Atlanticul! Uriaşă întindere de apă, care acoperă suprafaţa a douăzeci şi cinci milioane de mile pătrate, lungă de nouă mii şi având o lăţime mijlocie de două mii şapte sute de mile. Întindere de apă deosebit de însemnată şi totuşi aproape necunoscută celor vechi, în afară poate de cartaginezi, aceşti olandezi ai antichităţii, care în drumurile lor comerciale vizitau ţărmurile vestice ale Europei şi Africii.

Mai bine să pui răul înainte, şi să laşi ce e mai bun ca o surpriză.

Omul nu este niciodată perfect, nici mulţumit.

Forţa poate învinge şi cele mai bune argumente.

O călătorie care începe rău se sfârşeşte rareori cu bine.

Faţă de toate, nevoia este cea care ne învaţă cel mai bine.

Lucrurile pe care unii şi le imaginează, alţii le realizează.

Fasciculul de raze difuze producea uimitoare jocuri de lumină.

Nu de noi continente ar avea nevoie pământul, ci de oameni noi.

Unele drumuri ne duc mai degrabă spre un destin decât spre o destinaţie.

E mai prevăzător să primim cu rezervă zvonurile născute din credinţa populară.

Faţă de toţi stăpânii, nevoia este cea mai ascultată, şi cea care te învaţă cel mai bine.

Putem înfrunta legile făcute de om, dar în faţa legilor naturii suntem total neputincioşi.

Insula Vivoral împarte fluviul Orinoco în două braţe ale căror ape cad în torente furioase.

Bricul-goeletă, uşor legănat de frământarea mării, îşi urma drumul într-o doară pe întinsul apelor.

„Cu puţină filozofie şi un stomac bun, te simţi bine pretutindeni,” repeta mereu Hector Servadac.

Singurătatea este o mare nenorocire, prieteni; trebuie să mă credeţi că poate distruge repede raţiunea.

Ce carte mare ar putea fi scrisă cu tot ceea ce se cunoaşte! Dar mult mai mare cu tot ce nu se cunoaşte.

Oamenii, oricât de înţelepţi, nu vor putea niciodată să schimbe ceva din ordinea cosmică construită de Dumnezeu.

Cred că pisicile sunt spirite venite pe pământ. O pisică, sunt sigur, ar putea merge pe un nor fără să se afunde în el.

După o noapte linştită, ziua se vestea frumoasă – una din acele zile de septembrie, de care zona temperată se bucura uneori, către sfârşitul verii.

Suntem de părere că în loc de a lăsa cărţile să mucezească în spatele unor gratii de fier, departe de o vulgară iscodire, este mai bine să le lăsăm să se uzeze fiind citite.

Islanda este una dintre marile insule ale Europei. Are o suprafaţă de o mie patru sute de mile pătrate şi doar şaizeci de mii de locuitori. Geografii au împărţit-o în patru districte.

Locurile de pescuit nu sunt oare cele mai rele din lume, cu teribilele uragane pe care Polul le trimite să bântuie pe câmpiile Americii de Nord? Anevoioasă şi plină de pericole era meseria de pescar!

Phileas Fogg se îndreptă degrabă spre sala de mese, ale cărei ferestre, nouă la număr, dau spre o minunată grădină cu aboi ruginiţi de toamnă. Se aşeză la masa obişnuită, unde tacâmul era din vreme pus.

Se vedea întinzându-se pe Marea Antilelor frontiera maritimă a Venezuelei, de la provincia Maracaibo, cu capitala purtând aceeaşi denumire, până la gurile fluviului Orinoco, care o separau de Guyana engleză.

În clipa când din discul însângerat al soarelui nu rămase decât o fâşie, se auzi o lovitură de tun de la bordul canonierei Santa-Fe şi în vârful brigantinei steagul Republicii Argentina se înălţă, fâlfâind în bătaia vântului.

Jules Verne 

Scriitor (Cărți)

Jules Verne a fost un scriitor francez și un precursor al literaturii științifico-fantastice. În 1863, editorul Pierre-Jules Hetzel i-a publicat primul roman, Cinci săptămâni în balon, al cărui succes uriaș a dus la semnarea unui contract de douăzeci … Wikipedia
Născut: 8 februarie 1828, Nantes, Franța
Decedat: 24 martie 1905, Amiens, Franța
Filme: Călătorie spre centrul pământului, 20.000 leghe sub mări, MAI MULTE
Piese: Un neveu d’Amérique, Michel Strogoff
Copii: Michel Verne, Suzanne Morel, Valentine Morel

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *