Valeri Sinelnikov

Citatele celebrului scriitor Valeriu Sinelnikov vă vor pune pe gânduri!


Medic, homeopat, profesor si scriitor, autor al tehnicilor psihologice, Valeri Sinelnikov se poate lăuda cu un număr record de cărți vândute: peste 8 milioane de exemplare.

Iată câteva dintre citate celebrului scriitor care vă vor face să vă gândiți mai mult la viața dumneavoastră!

“Eu cred că destinul poate fi schimbat numai atunci când persoana decide să fie stăpânul propriului destin. Iar pentru asta trebuie mai întâi să fii responsabil pentru propriile gânduri”.

“Lumea noastră este reflecția exterioară a gândurilor noastre; tot ce avem în această viață – creăm noi”.

“Relația nu este un scop și un sens al vieții, este doar o mijloc pentru o viață complete”.

“Totul în această lume: starea de sănătate fizică, psihică și spirituală, atitudinea față de membrii familiei, atitudinea față de oamenii din jur, munca, starea financiară – toate astea sunt reflecția și transformarea gândurilor, sentimentelor și emoțiilor noastre. Altfel spus, tu obții în viață, ceea în ce crezi”.

“Unicul scop al comunicării este creația comună”.

“Dacă vrei să trăiești într-o lume curată și minunată, începe de la tine”.

“Admiră! Admiră oamenii, lumea din jur. Ține minte că și alți oameni sunt unici, la fel ca tine”.

“Dacă îți dorești niște copii fericiți, fii și tu un om fericit”.

“Este important să înveți nu doar să oferi, dar și să primești daruri. Lumea înconjurătoare este conectată la noi, la gândurile și dorințele noastre. În fiecare moment ea vrea să ne ajute. Iar noi fie nu observăm acest ajutor, fie îl ignorăm”.

“Fiecare om își crează singur boala”.

“Trebuie să trăiești și să tinzi spre visul tău. Unul dintre cele mai importante instrumente, pe care le avem, este rațiunea. Noi o folosim pentru crearea propriei lumi, pe care trebuie s-o dezvoltăm. Dar mai există și sufletul, de care deseori uităm. În el trebuie să investim. Să-l îmbogățim cu sentimente pure și inspirate”.

“Intențiile noastre nu trebuie să se limiteze doar la unele valori materiale: case, apartamente, mașini. Poate fi vorba de o nouă relație sau de o nouă trăsătură de caracter. Cel mai bine este când în viață ne interesează absolut tot”.

“Mila față de oameni atrage neapărat o reacție agresivă”.

“Orice om, pe care-l întâlnești în viață, îți aduce o anumită informație nouă, o descoperire”.

“Trebuie să mergi în direcția a ceea ce îți dorești și nu să fugi în direcția opusă a ceea ce nu-ți place. Dacă nu știi încotro să mergi, nu vei ajunge niciodată”.

“Unde este gândul este și energia. Unde este energia acolo este și sângele. Iar sângele este întruchiparea materială a sufletului”.

“Banii și obiectele materiale sunt niște lucruri rele? Nu. Munca pentru bani și pentru obiecte este un lucru rău. Oare asta este viață? Nu este viață, este supraviețuire”.

Felicia Iederă


About the author

Echipa Citate Impresionante

View all posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *