Cultul Sfintei Paraschiva, sub numele ei vlah de Sfânta Vineri, a existat la noi cu secole mai înainte ca Voievodul Vasile Lupu să o aducă în ţară.


Catedrala Episcopală Sfânta Paraschiva din Roman a fost precedată de o alta cu acelaşi hram, pomenită, sub numele de Sfânta Vineri, într-un document din vremea lui Alexandru cel Bun. Astfel, în anul 1408 voievodul făcea danii acestui lăcaş în care era îngropată mama sa, doamna Anastasia, fapt care a condus logic la concluzia că biserica fusese anterior construită, poate chiar de tatăl lui Alexandru, voievodul Roman I.

Un caz interesant îl constituie bisericuţa din satul copilăriei mele, Poieni, judeţul Hunedoara.

În Ţara Haţegului şi în Banat, zonă în care nedeia se bucură de un prestigiu unic, ea constituind reperul principal al anului, hramul bisericii s-a fixat într-o sărbătoare apropiată de nedeie, ele sărbătorindu-se împreună. E unul din exemplele în care creştinismul a procedat înţelept în raport cu bogata moştenire anterioară lui. Creştinismul nu a suprimat noianul de obiceiuri precreştine ci pe unele le-a „încreştinat”, aşa cum a procedat cu Crăciunul şi colindele, acestea la apariţia lui având o vârstă de zeci de milenii, pe altele le-a lăsat să-şi continue existenţa nestingherite alături de el. Astfel, acolo, sărbătoarea are două dimensiuni: de dimineaţă, hramul bisericii cu slujba religioasă, apoi, începând cu ospăţul de amiază, o petrecere homerică extinsă pe parcursul mai multor zile şi nopţi, cu hora la care sunt aduşi cei mai vestiţi muzicanţi ai zonei, lumea flăcăilor de însurat şi a fetelor de măritat.
.
La noi, la Poieni, hramul bisericii era Sfânta Paraschiva, nume necunoscut sătenilor, ei spunându-i ca şi nedeii ce urma Vinerea Mare.
După extinderea în secolul XVIII a greco-catolicismului, zona noastră a fost anexată de către acesta. S-a ivit însă o contradicţie. Greco-catolicismul nu o recunoştea pe Cuvioasa Paraschiva ca sfântă şi nu o menţiona în calendar. Soluţia ar fi fost să i se dea bisericii un alt hram. Ceea ce acolo era imposibil. Nedeia era atât de înrădăcinată în mentalitatea sătenilor încât era imposibil de urnit din loc, cum imposibilă era o eventuală despărţire a hramului de nedeie. Astfel că decenii bune, până la revenirea la Ortodoxie, la Poieni enoriaşii greco-catolici aveau hramul bisericii ortodox.

O situaţie similară, ba şi mai accentuată, a existat la Densuş. Cum biserica provenea din epoca păgână, ea şi-a conservat ca hram o sărbătoare adusă de atunci, precreştină, Armindenul, 1 Mai. Astfel că, datorită teribilului conservatorism de aici, ne găsim în prezenţa unicului caz de pe glob ca un lăcaş de cult creştin să aibă drept hram o sărbătoare păgână. Recent, s-a încercat o aducere la barem a situaţiei, dându-i bisericii încă un hram: Sf. Nicolae, despre care oamenii însă nici nu ştiu, el apărând în ghidurile turistice dedicate celebrei biserici-unicat, ei ţinând-o însă înainte cu Armindenul, că doar nu şi-or muta nedeia în plină iarnă.

Sursa: Dacia Edenica


About the author

Maya O.

View all posts