vorbe andrei plesu

Cum definește Andrei Pleșu capitalistul român!


Andrei Pleșu este un sciitor și eseist român, estetician și istoric al artei, stilist al limbii române. Șef de promoție al Facultății de Arte Plastice, rămâne, împreună cu Gabriel Liiceanu, unul dintre cei mai importanți discipoli ai filosofului Constantin Noica.

Poate că nu dăunează, ci dimpotrivă, să aflăm cum îl definește distinsul om de cultură pe „Capitalistul român” în cartea sa “Despre frumusețea uitată a vieții.”

La el acasă, adică în țările dezvoltate, capitalismul încearcă să se reformeze, dezvățându-se de rutina proprie. Caută soluții noi, își exersează imaginația, își regândește principiile, riscă, se recalibrează.

La noi, capitalismul e în faza bolilor infantile. E zglobiu și iresponsabil. Imită un model care nu mai există decât în închipuirea întreprinzătorilor locali.
Kjell Nordstrom și Jonas Ridderstrale, doi experți suedezi care au conferențiat și la București, definesc această imitație provincială a capitalismului drept “capitalism karaoke.”

Muzica e a altuia, cuvintele sunt ale altuia, nu te mărginești să cânți (fals), cu ochii la adevărații protagoniști. Rezultatul acestui exercițiu periferic e lumea în care trăim. Și o tipologie umană nouă, ubicuă, dezamăgitoare.

Iată, spre exemplificare, trei versiuni autohtone ale capitalistului de împrumut:

1.Proaspătul îmbogățit

Un fel de Al Capone du pauvre, încă perplex că e așa bogat, capabil mai curând să-și arate banii decât să-i folosească. În loc de urechi are o ghirlandă de celulare, în loc de creier, un iPod.

A face afaceri e, pentru el, a fi băiat deștept, a fi șmecher, a ști să te învârți. Vorbește tare oriunde s-ar afla, e convertibil în femei și mașini, face cadouri scumpe și dă bacșișuri grase.

Nu-l complexează nimic, nu-i e rușine de nimic, nu înțelege ce ai cu el. În general se tunde scurt, ceea ce îi dă un aspect de bodyguard deghizat în patron. Se îmbracă inadecvat, se poartă frust, râde zgomotos.

E sentimental. Are grijă de mama, își răzgâie copiii și, mai ales, își (le) face case ample, pompoase, în stilul vilelor de activiști ai vechiului regim (pe dinafară), cu lucioase parodii arăbești (pe dinăuntru).

2.Fata sau băiatul de firmă

În cazul acestei categorii, portretul individual se șterge. Specia e mai tare decât reprezentanții ei. Avem de-a face cu inși care se îmbracă la fel, mănâncă la fel, gândesc (rar) la fel, vorbesc la fel. Muncesc mult, fiindcă visează să ajungă cât mai curând în postura de la punctul 1. Sau măcar de la punctul 3.

Din cauza asta, registrul privat al vieții lor e nul, sau catastrofal. Nu se distrează decât la grămadă, n-au intimitate, n-au bucurii. Când trebuie să fie simpli își iau un aer sofisticat, când trebuie să gândească nuanțat devin rudimentari. Sunt, în genere, cât se poate de americani: nu mai spun “conținuturi”, ci content-uri, nu mai spun “provocări”, ci challenge-uri.

3.Managerul

E o anexă la powerpoint. E expert. Îți arată statistici, grafice colorate, analize de perspectivă. Știe. N-are timp de pierdut. Îți livrează platitudini și bun- simțisme, pe bază de studii “sociologice”, evaluări de manual și scamatorii probabilistice.

A învățat lucruri clare și definitive. Știe reguli. Toate regulile. Nu poate fi contrazis. Lucrează pe bani, să ne-nțelegem! Nu e prostul nimănui. Nu acceptă bla-bla-uri intelectuale. Un text se judecă după lungime, o carte, după vânzări. Restul sunt fițe.Managerul e un fost băiat de firmă, care speră să ajungă magnat.

Ce au în comun cele trei portrete? Comportamentul standard. Sunt, cu toții, previzibili și, în consecință, anonimi. Fac ce fac toți ceilalți din aceeași categorie. Sunt “capitaliști karaoke”.

Kjell Nordstrom și Jonas Ridderstrale au pentru ei vești proaste. Viitorul nu va fi al lor, ci al unor tipuri umane de cu totul altă croială. Viitorul va miza pe diversitate, surpriză, personalizare. Nu va imita modele, ci le va inventa.

Virtuțile câștigătoare vor fi ingeniozitatea, mobilitatea, formația solidă, deschisă spre toate zările cunoașterii.

Sper ca cei doi suedezi să aibă dreptate. Dar nu cred.

Un articol de Dan Mlădinoiu


About the author

Echipa Citate Impresionante

View all posts

Lasă un răspuns