Cum să fii stăpânul destinului tău: 10 aspecte ale vieţii pe care le poţi controla


Pandemia de coronavirus din acest an a fost o situaţie cu care omenirea nu s-a mai confruntat în ultima sută de ani, iar multe aspecte ale vieţii au fost necontrolabile. Viaţa ne dă, însă, de multe uneori impresia că este de necontrolat, că mare parte din ceea ce ni se întâmplă este nedrept, periculos, predestinat sau controlat de alţii. Nimic mai fals!

Această gândire negativă ne face să ne simţim neputincioşi şi să acţionăm în consecinţă. Evident, rezultatul obţinut este exact ceea ce gândim despre viaţă, propriile noastre puteri, abilitaţi.

Paradoxal, simpla constatare a faptului că rezultatul obţinut este departe de cel dorit, ne determină să declanşăm o atitudine excesivă de control. “Controlul lucrurilor având stresul ca sursă, poate avea treirezultate diferite: rămânerea în zona de confort (adică o frână în evoluţia personală, profesională, relaţională, financiară etc.), accesarea unor mecanisme de apărare false (evitarea provocărilor de orice natură, izolarea socială, refuzul unor noi informaţii sau strategii de succes) şi declanşarea unor stări de anxietate, atacuri de panică, depresie ş.a.

Şi totuşi, realitatea este alta. Concret, există o serie de aspecte în viaţă noastră pe care le putem controla în mod sănătos şi benefic pentru starea de bine pe toate planurile. Înainte de a ”trece la treabă” este important să înţelegem şi să acceptăm că nu exteriorul (alţii, lumea, viaţa, universul) este responsabil pentru propriile noastre ”nereuşite”, ci avem o contribuţie considerabilă la acestea”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru, preşedinte şi fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).
Astfel, există 10 aspecte de viaţă pe care le putem controla în mod sănătos şi care ne vor demonstra că viaţa noastră nu este controlată de alţii, iar fericirea depinde doar de doi.

1. Sănătatea fizică. Este decizia noastră să alegem un stil de viaţă sănătos: alimentaţie echilibrată, exerciţii fizice, odihnă, relaxare, apelat în timp util la specialişti dacă este nevoie etc.

2. Ceea ce facem. Ceea ce alegem să facem sau să nu facem, ne duce direct către rezultat şi suntem direct responsabili pentru efectele acţiunilor respective.

3. Ceea ce credem, convingerile noastre. Lucrurile la care ne gândim frecvent, felul în care alegem să interpretăm evenimentele din viaţa noastră, valorile după care ne ghidăm, principiile şi idealurile noastre, sunt concepte pe care le putem alege şi modifica dacă este cazul.

4. Ceea ce spunem. Influenţează modul în care vorbim, cuvintele pe care le folosim despre noi, despre ceilalţi, despre viaţă. Ele au un impact direct şi concret asupra vieţii noastre şi a rezultatelor pe care le dorim, deoarece influenţează modul de acţiune şi strategiile noastre de succes.

5. Oamenii de care ne înconjurăm. Oamenii cu care obişnuim să stăm mai des ne pot ridica sau ne pot coborî. Noi suntem cei care putem alege să stăm alături de persoane de la care avem ceva de învăţat, pe unul sau mai multe planuri de viaţă.

6. Profesia. Acest aspect presupune să renunţăm la tot felul de scuze de genul: ”e greu, nu ştiu, e prea târziu pentru mine, reuşesc doar cei cu relaţii, nu am timp, nu e bănos etc” şi să începem să facem pas cu pas ceea ce ne dorim cu adevărat, ne reprezintă şi ne împlineşte emoţional. Este important să ne asumăm responsabilitatea şi să alegem să acţionăm pentru ceea ce ne dorim.

7. Organizarea timpului. Este de asemenea o alegere să prioritizăm şi să beneficiem de timp de calitate: timp de familie, de cuplu, personal, de învăţare, de mişcare fizică, de odihnă etc. Chiar este alegerea noastră, restul sunt scuze.

8. Mediul. Putem alege să păstrăm sau să schimbăm mediul în care locuim, muncim, avem familia, prietenii, casa, oraşul, ţara, respectiv facilităţile (de timp, informaţionale, emoţionale, financiare etc) disponibile.

9. Echilibrul financiar. Noi decidem ce şi cât cheltuim, noi alegem ce este cu adevărat important pentru a ne îndeplini nevoile fizice, emoţionale, intelectuale, familiale, sociale.

10. Flexibilitatea. Ţine strict de alegerea noastră să acţionăm ca să facem mai mult, mai bine, mai uşor, altfel, cu altcineva sau pur şi simplu ceva nou, astfel încât să ne atingem obiectivele.

Sursa: clickpentrufemei


About the author

Maya O.

View all posts