Om pe lună

Cuvintele ultimului om care a ajuns pe lună…


Se vor mai relua vreodată incredibile zboruri pe suprafața singurului satelit natural al pământului? Ce s-a întâmplat cu ultimii pământeni care au pus piciorul pe Lună?

Al 11-lea personaj care a pus piciorul pe Satelit

Ultimul om care a avut privilegiul să pășească pe lună a fost Gene Cernan.

Înainte de a-și vedea visul împlinit și a devenit cosmonaut, acesta a fost ofițer al aviației marinei SUA, inginer electrician și de aeronave și pilot de vânătoare. După ce s-a pensionat de la NASA a contribuit la lansarea liniei aeriene Air One, a fost consultant pentru energie și tehnică aerospațială și commentator de specialitate pentru televiziunea ABC News.

Cernan a avut la activ 566 de ore şi 15 minute petrecute în spaţiu, dintre care 73 de ore au fost petrecute pe suprafaţa Lunii și a fost cel de-al 11-lea personaj care a pus piciorul pe satelit. Împreună cu colegul său, Harrison Schmitt, Cernan a călătorit 30 km în modulul lunar, timp de 22 de ore, pe parcursul a trei zile, timp în care cei doi au adunat în jur de 100 kilograme de roci.

Ultimul om care a ajuns pe Lună a ajuns la cele veșnice anul acesta la vârsta de 82 de ani. Ultimele sale cuvinte vor rămâne mereu în inima tuturor cosmonauților lumii: “Am fost doar un copil în America, crescând cu un vis. Astăzi, ceea ce este cel mai important pentru mine este dorinţa mea de a inspira pasiune în inimile şi mintea generaţiilor viitoare de tineri, bărbaţi şi femei, de a vedea că visurile lor imposibile devin realitate”.

Felicia Iederă


About the author

Pîrvan Alexandra

View all posts