Sare în colțul camerei

De ce este bine să presari sare în colțurile dinspre răsărit ale camerelor!


Nu îți mai găsești locul în propria ta casă și ai impresia că ești înconjurat doar de energii negative?

Ei bine, acestea pot fi peste tot, așa că este foarte bine să învățăm cum ne putem proteja de ele!

Rugăciunea reprezintă principala formă de protecție, în fața acestor energii. În timp ce ne rugăm, putem opta să aprindem lumânări, să ne ungem cu mir sau să trecem prin fiecare cameră cu tămâie.

În sânul casei noastre, cu toții avem gânduri, sentimente și trăim anumite emoții, care, uneori, nu sunt dintre cele mai bune, tocmai de aceea trebuie să învățăm să ne purificăm casa.

Iată 3 elemente care îți vor curăța casa de energiile negative!

Sarea 

Este cea mai simplă modalitate prin care poți îndepărta energiile negative, din casă. Cristalele din sare pot șterge efectiv programarea energetică.

Pune sare în colțul dinspre Răsărit al fiecărei camere!

Uleiurile esențiale

Aceste uleiuri dispersează energia negativă și aduc un aer proaspăt în încăpere. Odată cu acest aer proaspăt, vei primi și o energie nouă, curată și pozitivă!

Soarele 

Prin energia sa, Soarele are puterea de a vindeca, de a arde energia negativă și de a lumina încăperile casei.

Sarea și lămâia te ajută să cureți tacâmurile de rugină!


About the author

Pîrvan Alexandra

View all posts

Lasă un răspuns