Decizia luată de Maria Cârneci după moartea soțului ei. Artista e pregătită pentru un nou capitol


Măria Cârneci este una dintre cele mai îndrăgite cântărețe de muzică populară din România, asta pentru că mereu a fost plină de viață și pusă pe distracție pe unde a fost. Însă timpul și durerile din viață și-au pus amprenta asupra chipului ei, chiar dacă sufletul este unul tânăr.

Maria Cârneci a apelat la un doctor estetician

După moartea soțului ei, Maria Cârneci a trecut prin clipe grele care au lăsat urme adângi de tristețe pe chipul acesteia. Acum, vedeta dorește să se întoarcă pe scenă și să încânte oamenii ca până acum, iar acest lucru a făcut-o să apeleze la un doctor estetician care să o ajute să scape de riduri.

”Prietenul meu, Dr. Pascal Dameh, are grijă să arăt bine la revenirea în fața admiratorilor mei. Înfățișarea de pe scenă este o dovadă de respect și iubire pentru public”, a scris artista pe contul ei de socializare.

Potrivit click.ro, artista va fi supusă unor intervenții noninvazive pentru a scăpa de riduri și pentru a apărea cu fruntea netedă în fața fanilor ei, care abia așteaptă să o asculte din nou.

Mereu a avut o părere bună despre operațiile estetice

În urmă cu un an, Maria Cârneci a declarat că nu are nimic împotriva operațiilor estetice, doar că se teme de intervențiile chirurgicale. Artista a povestit că, inclusiv prietena ei, Irina Loghin, a încurajat-o să apeleze la câteva trucuri de înfrumusețare.

„Nu am nimic cu operațiile estetice, trăim în niște timpuri în care ele sunt la ordinea zilei. Irina Loghin a vrut să mă ducă să-mi tatuez buzele, sprâncenele. Ea și-a făcut contur la buze. Am întrebat cum se realizează și când am văzut că sunt niște ace nu am mai vrut. Îmi este prea frică, dar acum parcă am mai pierdut din teamă. Mi-am dorit să revin în fața publicului cu decență, nu așa lipsită de vlagă, cu riduri, după atâtea luni de plâns. Durerea e în suflet și nu va pleca niciodată, dar de pe chip chiar mi-am dorit să o șterg”, a declarat Maria Cârneci.


About the author

Maya O.

View all posts