Despre fabula

Fabula, ca frumos și ascuțit instrument al literaturii!


Grigore Alexandrescu, unul dintre cei mai de seamă adepți ai acestui gen literar, s-a născut la Târgoviște în 1810.

A fost poet și fabulist român, al patrulea copil al vistiernicului M. Lixandrescu. Rămâne orfan și sărac, dar de mic dovedește o inteligență deosebită și o memorie extraordinară.

Învață limbile greacă și franceză. A devenit elev la Colegiul Național “Sfântul Sava” din București, fiind coleg cu Ion Ghica. Face cunoștință cu Ion Heliade Rădulescu.

Îi uimește pe toți cu talentul său poetic. Un timp va locui la Heliade, cel care îi va publica prima poezie, “Miezul nopții”, în “Curierul românesc”.

În 1848 este redactor la ziarul “Poporul suveran”. A murit sărac la București, în 1885. Vasile Alecsandri, într-o scrisoare trimisă din Paris, lui Alexandru Papadopol- Calimah, deplângea nepăsarea față” de cel mai de seamă fabulist român.”

 Vulpoiul predicator

“Un vulpoi cuprins de boală,

La putere foarte prost,

Însă învățat în școală

Logica știind de rost,

Făcu plan ca să vorbescă

Și să predice-n pustii

Se silea să dovedească,

C-un stil dulce, vorbe mii, că cu o simplitate

Și cu traiul cel cinstit,

Cu năravuri lăudate,

E oricine fericit.

C-astă lume desfrânată

Totdeauna ne-amăgește

Fără a ne da vreodată

Cîte ne făgăduiește.

Dar la buna-i predicare

Nimeni nu da ascultare.

Câțiva șoareci, cerbi de munte

Veneau rar să o asculte.

Însă ei în depărtare,

Neavând nicidecum stare

Fără cinste sau favor,

Nu putea da încredințare,

Slavă ăstui orator

Așa el schimbă vorbirea,

Defăimă năpăstuirea

Pe urși, tigri, lei, pardoși,

Arătând a lor turbare

Și a sângelui văsare,

Și că sunt nesățioși.

Atunci cerbii, ciutele toate

Ascultau întru mirare

Și în lacrimi cufundate

Plecau de la adunare.

Vulpea-și fă cu mare nume

Un leu foarte cu credință

Domn p-acea parte de lume,

Să o vază avu dorință.

Deci și ea cu bucurie

La palat grăbi să vie.

Unde ajungând vorbește,

Tonul ei înmărmurește

P-ai pădurilor tirani

Cu putere ea descrie

Slaba nevinovăție,

Pradă acestor dușmani,

Cufundată în durere,

Cerând la înalta putere

Asupră-le ajutor.

Curtezanii în mirare

Ascultau cu supărare

Căci așa vrea prințul lor,

Care plin de bucurie

La palat pofti să vie

Vulpea în acel minut.

“Ce-ai vorbit, îi zise-mi place,

Căci prin tine mi se face

Adevărul cunoscut.

Însă fără osteneală,

Spune fără de sfială,

Ce vrei? Slujbă, rang sau bani?”

Oratorul zise-ndată-

“Prințule, în loc de plată

Aș pofti câtiva curcani.”

Un articol de Dan Mlădinoiu


About the author

Echipa Citate Impresionante

View all posts

Lasă un răspuns