ganduri despre femeie

Gânduri și rânduri celebre despre femeie…


Femeia, poem și cântec, motiv de fericire absolută sau de tristețe fără hotar, profundă sau superficială, iubită nebunește ori exilată din inima bărbatului, pricină de război, dar și cauză de iertare a relativului nedefinit.

Frumoasă ca un ram cu flori, acră precum acidul. Firavă asemenea unei adieri de zefir, ca și o mână în mănușă de catifea. Prilej de amintiri ca un refren sau de nepătruns precum un zid de cetate medievală.

Aducătoare de viață, mesager de ofilire și deces. Nu există definiții cu pretenții de știință exactă și nici demonstrații irefutabile în stare să oglindească eterna poveste- femeia.

De aceea, consacratul apel:”Cherchez la femme” nu face decât să deschidă noi răspântii către acest înger sau demon.

Mai jos, sunt câteva crâmpeie de adevăr privind femeia, așa cum l-au văzut câțiva oameni de seamă:

“Numai împreună bărbatul și femeia formează omul complet.” (Immanuel Kant)

“O femeie cunoaște chipul bărbatului pe care îl iubește așa cum un marinar cunoaște marea.” (Democrit)

“Fericirea o face pe femeie frumoasă și dragostea o face fericită. Iubirea este adevăratul fard al femeii.” (Charles Baudelaire)

“Dacă n-ai văzut încă o femeie care iubește, atunci n-ai văzut niciodată o femeie frumoasă.”

“Femeia e ca o punguță de ceai: nu știi niciodată cât de tare este până nu o vezi cum fierbe.” (Eleanor Roosevelt)

“Bărbații creează prin imaginație, însă femeile creează prin iubire.” (Rabindranath Tagore)

“Femeia e o creatură menită să fie iubită, nu înțeleasă.” (Sigmund Freud)

„Cel mai frumos machiaj al unei femei este pasiunea, dar cosmeticele sunt mai ușor de cumpărat.” (Yves Saint Laurent)

“O femeie poate să țină un singur secret: vârsta ei.” (Voltaire)

“Un bărbat poate fi fericit cu orice femeie, atâta timp cât nu o iubește.” (Oscar Wilde)

“Zona cea mai erogenă a unei femei este mintea.” (Raquel Welch)

“Fetele, ca moliile, sunt întotdeauna atrase de strălucire.” (George Byron)

“Femeilor care caută să fie egale cu bărbații le lipsește ambiția.” (Marilyn Monroe)

“Il iubesc mai mult pe Mickey Mouse decât pe orice femeie pe care am cunoscut-o.” (Walt Disney)

Un articol de Dan Mlădinoiu


About the author

Echipa Citate Impresionante

View all posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *