Povestea papanașilor

Legenda amuzantă a papanașilor


Scăldați în smântână, sau serviți simplu, doar cu zahăr, papanașii sunt pentru orice persoană un preparat în fața căruia nimeni nu rezistă. Deși e greu de spus de unde provine cuvântul papanași, există unele voci care spun că acesta l-ar avea ca strămoș pe latinescu papa care înseamnă printre altele și… mâncare de copii.

Descoperiți de un căpitan de vas

Cât privește legenda papanașilor, care vine tocmai din îndepărtata Danemarcă, aceasta e cu totul ieșită din comun. Istoria spune că un căpitan de vas, în încercarea disperată de a mânca o gogoașă în timp ce strunea cârma, luat prin surprindere de valurile puternice, a înfipt desertul într-una din spiţele cârmei ca să îşi poată folosi ambele braţe. Așa a reușit căpitanul să salveze generaţii întregi de gospodine de la coacerea miezului problematic.

Când au apărut prima dată papanașii se pare că nimeni nu a aflat cu exactitate până acum, dar există voci care afirmă că strămoșii acestora ar fi avut mare succes la grecii din Antichitate care prăjeau benzi din aluat pe care le ungeau cu miere. De asemenea, în Evul Mediu, bucătarii arabi porționau aluatul și îl îmbibau zdravăn în sirop pentru a-l îndulci, preparatul fiind totodată folosit și de călugării vechilor mănăstiri mai ales în perioada postului. Cât privește modul în care papanașii sunt preparați, cei fierți își au originile în vechiul Imperiu Austro-Ungar, în timp ce varianta lor prăjită pare să fie specifică Moldovei.

Felicia Iederă


Loading...

About the author

Pîrvan Alexandra

View all posts