LUNA DECEMBRIE ARE ENERGIA SPIRITUALĂ A NUMĂRULUI UNIVERSAL 7


Numărul universal al lunii decembrie, a 12 lună din an, este 7 (1+2+2+0+2+0= 7), iar energia acestui număr este caracterizată de o căutare spirituală care poate aduce la suprafață ceea ce contează cu adevărat pentru a ne simți împliniți.

Vom observa că pe măsură ce anul se apropie de sfârșit va avea loc o încetinire de ritm. După tot ce s-a întâmplat în acest an, este momentul să luăm o pauză, să medităm, să ne revenim fizic și sufletește.

Este un moment de inflexiune, chiar dacă nu ne dăm încă seama de aceste lucru. Au avut loc schimbări, progrese majore, iar lecția numărului 7 este că după toate acestea este momentul retragerii și al reflexiei.

Este o lună a învățării, a dezvoltării la nivel personal, a evoluției spirituale. Găsirea motivației personale stă la baza a tot ceea ce contează în viața noastră.

În timpul unei luni universale 7, cu toții avem tendința de a petrece mai mult timp singuri. Cel mai bine este să creăm o atmosferă relaxantă, care să favorizeze odihna sau studiul.

Planeta asociată numărului 7 este Neptun, guvernatoarea semnului spiritual al Peștilor. În Tarot, cărțile care poartă numărul 7 semnifică de cele mai multe ori stagnarea, nevoia de a avea răbdare sau așteptările nerealiste, precum și dificultățile de a avansa în ritmul dorit de noi, iar între arcanele majore, cartea asociată este Faetonul. Această carte este una a nerăbdării, a dorinței de a înainta indiferent de riscuri, fiind prin urmare un avertisment că trebuie să judecăm mai mult lucrurile înainte de a acționa.

Pentru a afla numărul personal al lunii decembrie, adunăm ziua și luna nașterii cu numărul universal al lunii noiembrie 2020, care este 7. De exemplu, dacă cineva este născut pe 23 august, numărul personal al lunii decembrie este 2+3+8+7=20. Deci numărul personal al lunii decembrie este 2+0=2.

Numărul personal pentru luna decembrie:

Numărul 1

Energia puternică și proaspătă a numărului 1 vă încurajează să îndrăzniți, să ieșiți din carapacea voastră. Dacă în ultimul timp ați fost cam retrași sau delăsători, acum este momentul să acționați. Cu toate acestea, nu vă lăsați atrași de impulsivitatea la care vă îndeamnă acest lucru, evitați deciziile pripite!

Numărul 2

Sub energia numărului doi, în următoarele săptămâni veți deveni emoționali. În loc să ignorați trăirile interioare, sunteți acum invitați să le experimentați. Dacă sunteți o persoană preponderent rațională, această energie vă poate pune în încurcătură. Pe ansamblu însă, relațiile personale, precum și cele interumane, la serviciu, vor avea de câștigat.

Numărul 3

Vă puteți pregăti de distracție, pentru că energia numărului 4 susține relațiile sociale, comunicarea și exprimarea personalității. Va fi o perioadă a creativității, benefică activităților profesionale, studiilor, vieții de familie, hobby-urilor.

Numărul 4

După ce în noiembrie ați fost atrași mai mult de distracții, acum este momentul să deveniți mai serioși. În următoarele săptămâni veți putea face progrese la serviciu, dar trebuie să fiți atenți la modul în care vă canalizați energia, pentru că uneori veți fi tentați să vă epuizați.

Numărul 5

Această lună poate fi aducătoare de schimbări pentru că s-ar putea ca dintr-o dată să nu mai fiți interesați de ceea ce ați făcut în ultimele luni. Energia numărului 5 vă poate face foarte ușor să vă plictisiți și să căutați ceva nou. Nu vă repeziți să puneți în practică prima ideea care vă vine în cap!

Numărul 6

Numărul 6 vă aduce aminte să vă îndreptați atenția către persoanele din jurul vostru. Veți dori să petreceți mai mult timp acasă decât în afara acesteia. S-ar putea să fie nevoie să rezolvați probleme acasă, între frați sau alte persoane importante pentru voi.

Numărul 7

Este momentul să vă distanțați de problemele curente și să vă faceți timp pentru nevoile voastre spirituale. Poate fi și o perioadă potrivită pentru a experimenta puțin, să aflați mai multe despre un subiect care v-a atras interesul în ultimul timp.

Numărul 8

Numărul 8 poate aduce mai multă ambiție și șanse de reușită în carieră. Dacă aveți o meserie liberală sau aveți o afacere proprie, atunci este posibil să atrageți clienți noi, sau veți avea comenzi mai multe din partea celor existenți. Este o perioadă bună pentru negocieri și investiții. Nu uitați însă să păstrați un echilibru între viața personală și cea profesională

Numărul 9

Numărul 9 poate aduce sentimente amestecate, pentru că vă îndeamnă la finalizări, la încheiere, la eliberarea de trecut. Poate că o relație sau o oportunitate în care v-ați pus speranțe nu sunt ceea ce ați crezut voi. Acest număr vine cu o lecție a sacrificiului, dar și a încrederii.

Numărul maestru 11

Nu ignorați ceea ce se întâmplă în interiorul vostru. Dacă veți da frâu sentimentelor, relațiile personale, dar și cele profesionale vor avea de câștigat.

Numărul maestru 22

Aveți șanse de dezvoltare în carieră. Pentru aceasta trebuie să fiți atât ambițioși cât și organizați. Este timpul să faceți liste și planuri. Această lună va aduce în centrul atenției și problemele de familie.

Sursa: tarotexpert.ro.


About the author

Maya O.

View all posts