mama cu un singur ochi

Mama cu un singur ochi…


Mama mea avea un singur ochi. Toată copilăria mea am suferit din pricina înfățișării ei, îmi era rușine cu ea, orice apariție a ei pe lângă mine era un prilej să mă simt umilită. Mama avea un mic magazin lângă piață și acolo vindea ceaiuri și plante, câștiga puțin, insuficient să avem banii necesari unui trai decent.

Într-o zi când eram în școala primară, mama a venit la școală, era una din acele zile când erau chemați părinții să asiste la diverse activități ale copiilor lor. Îmi era așa de jenă și rușine! Cum mi-a putut face una că asta? mă gândeam eu. “De ce a trebuit să apara, chiar dacă a fost chemată? Nu putea invoca ceva ca să nu vina, ca altădată?”. M-am uitat cu dușmănie la ea și am luat-o la fugă. A doua zi, copiii la școală comentau și râdeau de mine pentru că mama are un singur ochi, iar mie îmi venea să întru în pământ de rușine. “Mamă, de ce ai un singur ochi? Colegii mei râd de mine…” am întrebat-o seara. Mama nu mi-a răspuns.

Nu m-am simțit bine cu ceea ce i-am spus, dar mă simțeam mulțumită că am fost în stare să îi spun că îmi e rușine cu ea, sperând că va ține cont de vorbele mele pe viitor. Ea nu m-a pedepsit, de unde am dedus că nu s-a supărat prea tare pe mine. În noaptea aceea am mers la bucătărie să beau apă și am văzut-o pe mamă plângând încet, din singurul ochi pe care îl avea, parcă să nu mă deranjeze cu plânsetul ei. M-am uitat la ea și am luat-o la fugă.

Anii au trecut, eu am învățat bine mereu și mi-am dorit să ajung într-un oraș mare din străinătate, unde să am o viață bună, prosperă și să scap de sărăcia care ne sufoca, pe mine și pe mama. Am avut oportunitatea de a fi luat de familia unui unchi aflat la mii de kilometri distanță care s-a oferit să mă țină la el de la 12 ani, pentru a-mi continua studiile.

Ambiția și determinarea m-au ajutat și am reușit să intru la Universitate, unde am fost una dintre cele mai bune studente, am avut bursă și am început să trăiesc mai bine. Acolo mi-am cunoscut viitorul soț, împreună ne-am găsit de muncă, am făcut împreună doi copii și am cumpărat o casă frumoasă cu grădină și loc de joacă pentru copii.

Îmi plăcea nouă mea viață și locul unde trăiam, pentru că nu îmi amintea cu nimic de mama. Într-o bună zi însă, cineva a sunat la ușă… Deschid ușa și pe cine văd? … Pe mama… Îmbătrânită… și, în loc să mă gândesc cum a putut ea să ajungă până acolo, am simțit că pică tot cerul pe mine.

Fiica mea s-a speriat de ea și a fugit, iar eu am țipat la ea, înfuriat: “Cine ești tu? Nu te cunosc!! Cum îndrăznești să vii în casa mea și să îmi sperii copilul? Te rog să pleci, acum!!”.
Iar mama a răspuns: “O, vă rog să mă scuzați, cred că am greșit adresa”.

Slavă Domnului că nu m-a recunoscut. Am răsuflat ușurată. Mi-am spus că nu îmi va păsa și nu mă voi mai gândi la acest incident pentru restul vieții, atât de tare mi-am dorit să rup orice legătură cu mama.

După scurt timp de la acea întâmplare, am primit o invitație de a participa la reuniunea de absolvire a școlii generale din localitatea mea natală. Mi-am mințit soțul că plec într-o călătorie de afaceri, îmi era rușine să îi spun unde merg, mai ales că ei îi spusesem încă de când am cunoscut-o că ambii mei părinți muriseră și că nu avea niciun sens să o duc în orașul meu natal, fiind prea departe.

Am ajuns la reuniune iar la plecare a venit spre mine o bătrână, am recunoscut-o deoarece era vecina mamei mele. Ea nu mă mai recunoștea, căci plecasem demult din localitate însă i-a întrebat pe ceilalți de mine.

Mi-a întins o scrisoare, mama mea murise și lăsase o scrisoare pentru mine.

În ea scria așa:

“Draga mea,

Cred că viața a fost suficient de lungă și de grea pentru mine, așa că, simțindu-mi sfârșitul aproape, am pus pe hârtie gândurile mele pentru tine. Am fost să te caut dar nu mă voi mai duce niciodată. Nu te-am găsit și am rămas cu oful în suflet că nu ai reușit să vii să mă mai vezi deloc de când ai plecat de acasă.

Îmi este așa de dor de tine. Mă gândesc numai la tine… Am auzit că va fi în curând reuniunea școlii și sper că poate vei ajunge și tu pentru a te vedea, asta dacă mai trăiesc până atunci. Dar nu voi veni la scoala… pentru tine, nu vreau să te pun într-o situație jenantă. Îmi pare rău că am un singur ochi și că te-am făcut mereu de râs. Vezi tu, când erai foarte mică, ai fost implicat într-un accident rutier și ți-ai pierdut un ochi. Eu, mama ta, nu am suportat gândul ca tu să rămâi doar cu un singur ochi, așa că ți-am dat, unul din ochii mei.

Așa tu urma să vezi și să te bucuri de lume cu doi ochi, ca toată lumea, așa cum meritai. Nu am fost niciodată supărată pe tine cât ai fost copil, indiferent ce făceai sau spuneai. Ai fost mândria mea mereu. Știu că de câteva ori te-ai supărat pe mine. Mi-am spus “pentru că mă iubește și îi păsa, de aceea s-a suparat”. Îmi este dor de vremurile în care tu erai mică și erai mereu lângă mine.

Îmi este așa de dor de tine…

Te iubesc,

Mama.”


About the author

Echipa Citate Impresionante

View all posts

Lasă un răspuns