Marius Ţeicu – Dacă în tine e deşert, de unde să iasă o fântână arteziană?

Am întotdeauna puterea să-mi cer iertare. Ăsta e un secret, nu doar în iubire, ci în orice fel de relaţie: să ştii să-ţi ceri iertare, atunci când ai greşit.

Dragostea de familie vine din… familie. Noi am făcut întotdeauna Paştele şi Crăciunul în familie. Respectam tradiţiile, mergeam la biserică – deşi tatălui meu îi era cam frică, doar eram în plin comunism -, iar de Crăciun, cântam colinde creştine.

Pasiunea aia de început, iubirea cu fluturi în stomac se erodează dacă nu te potriveşti cu celălalt. Dacă unul vrea la mare şi celuilalt nu-i place la mare, dacă unul plânge la un film şi celuilalt îi vine să râdă, iubirea nu supravieţuieşte. În schimb, dacă pasiunea de început se aşează pe o pătură bună de prietenie, rezistă.

Ferească sfântul să fii compozitor şi nevastă-ta să nu audă!

Stările sufleteşti devin mult mai bogate când ai o familie mare.

E greu de crezut că poţi să creezi când sufletul îţi e chinuit şi neliniştit.

Dacă am reuşit să compun melodii bune de-a lungul anilor, s-a datorat şi liniştii sufleteşti.

Am împărtăşit pe rând bucuria de a fi soţ, apoi tată, apoi socru, apoi bunic. Şi e extraordinar.

Pentru mine, familia a fost întotdeauna pe primul plan, iar plăcerile de-o noapte nu m-au tentat niciodată.

Singuri nu suntem niciodată, dacă credem în Dumnezeu. Dar nu e suficient. Trebuie să ai măcar prieteni, dacă nu un partener de viaţă.

Până la urmă, o căsnicie armonioasă ţine foarte mult şi de educaţie, de cei şapte ani de acasă, de cum ai trăit în familia ta, în oraşul tău.

Pentru mine, minciuna e hoţia ridicată la rang de perfecţiune. Mi se pare mai gravă decât furtul din buzunare, pentru că te fură direct din suflet. Îmi fură încrederea şi ăsta e cel mai urât lucru.

Părinţii mei aveau şi ei grijă de educaţia mea, mă duceau săptămânal la Filarmonică, stăteam când în braţe la unul, când la altul. Era o atmosferă mai patriarhală la Timişoara pe-atunci, oraşul nu era atât de trepidant ca azi.

Sigur, când dragostea-i adevărată, şi nu un foc de paie conjunctural, rezistă şi la despărţiri, şi da, câteva zile de dor de celălalt pot să facă şi bine, dar distanţa prelungită erodează o relaţie prin simpla lipsă a unei comunicări reale.

Cei care se-apucă de muzică să nu se lase îmbătaţi de primul succes. În muzică studiezi şi înveţi toată viaţa. Trebuie să fii mereu la curent cu ce e nou şi trebuie să exersezi permanent. Talentul nativ nu e suficient. Fără muncă te plafonezi şi dispari.

Bătrâneţea în sine nu mă sperie, nici nu prea am timp să mă gândesc la ea, pentru că sunt foarte ocupat. Poate şi pentru faptul că am rămas destul de copilăros în sufletul meu. Cel mai bine mă simt cu cei tineri. Când îmi vizitez fiica şi mă întâlnesc cu prietenii lor, de 30 şi ceva de ani, mă simt foarte în largul meu.

În definitiv, după 35 de ani de căsnicie, ceea ce contează nu e să mai simţi fluturi în stomac – asta e imposibil, ştiţi bine – ci să te simţi bine cu celălalt, să-ţi fie drag să stai cu el, să ai ce vorbi, să ai pasiuni care să te lege. Din fericire, avem şi prieteni de familie care şi ei, la rândul lor, sunt familişti. Asta contează enorm.

Ca să poţi împărtăşi liniştea cu cel de lângă tine, e nevoie să ai parte tu însuţi de linişte, să poţi să te detaşezi un pic din toata vria asta, ca să-ţi dai seama încotro o iei, ce vrei de la viaţă. Dar e atât de important să ne învingem singurătatea, să reuşim să ne deschidem, să ne facem un prieten sau un iubit. Pentru că, totuşi, suntem oameni şi sentimentele cele mai frumoase prin zona asta se învârt.

Câteodată e important şi să ştii să te opreşti în faţa unui om care te iubeşte, chiar dacă el nu e sută la sută ce ţi-ai dori tu. Nu-i vorba de nevastă-mea, care întâmplător este şi frumoasă, şi bună la suflet, şi sensibilă, şi bună gospodină, iar eu, ca un sensibil şi artist ce sunt, mi-aş fi dat seama dacă ceva nu era în regulă. Mă gândesc, mai degrabă, la cei care caută şi tot caută, veşnic nemulţumiţi, şi ajung la 50 de ani singuri. Habar n-au ce înseamnă să te bucuri de copii, de nepoţi, nu ştiu cum e să ai o familie numeroasă, care la aniversări sau sărbători se strânge laolaltă. Pierd foarte mult în viaţă. Sigur, cariera e carieră, dar nu e destul.

Marius Țeicu (n. 9 mai 1945, Reșița, județul interbelic Caraș) este un compozitor, solist vocal, instrumentist (pian, instrumente cu clape, oboi) orchestrator, dirijor și profesor din România.

About the author

Citate Impresionante

View all posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *