Mi-e dor de acele timpuri când „puțin” însemna „totul”


Mi-e dor de zilele în care nu aveam griji. Mi-e dor de iernile geroase și cu multă zăpadă. Mi-e dor de copiii de altădată. Copiii care se bulgăreau și se bucurau de o simplă sanie. Mi-e dor mirosul de cozonac și de covrigii cu care împodobeam bradul.

Mi-e dor de bunica care îmi spunea povești. Mi-e dor de bunelul care mă ducea în pădure și îmi arăta cele mai frumoase poienițe. Mi-e dor de pâinea coaptă în cuptor și de apă rece din izvor. Mi-e dor de colindători și de vorbe calde.

Mi-e dor de oamenii de altădată. Oamenii care nu-și încuiau casa, ci puneau o simplă mătură în ușă. Mi-e dor de oamenii care se adunau și din nimic făceau sărbătoare. Oamenii care împreună construiau case, făceau nunți și botezau copii. Oamenii care nu-și măsurau bogăția în avere, ci în omenie și bunătate.

Mi-e dor de acele timpuri când „puțin” însemna „totul”. Mi-e dor de timpurile când mă bucuram de o simplă portocală, când îl așteptam pe Moșul și nu voiam să-mi aducă telefoane, biciclete, ci o simplă ciocolată, când puținul pe care îl aveam îl împărțeam cu toți, iar oamenii nu erau buni doar de sărbători.

Sursa: destainuirilemariei


About the author

Maya O.

View all posts