Nu te obișnui cu nefericirea, dacă nu vrei să devină o parte din tine


Fericirea fiecăruia dintre noi este subiectul unei voințe sănătoase. Este foarte ușor să dai mâinile în joc și să te complaci în nesuferință și disperare. Și chiar dacă știm că efortul și acțiunea sunt cele care ne vor scoate din această stare, deseori nu găsim motivație suficientă să ne angajăm în a ne trata emotional. De ce? Pentru că suntem victimele propriei gândiri, care ne sabotează entuziasmul și încrederea că lucrurile vor deveni mai bune decât sunt.

Dacă am fi conștienți de erorile creierului nostru, ne-ar fi mai ușor să nu le cădem în plasă. De exemplu, de câte ori ai apelat la instinct ca să faci o alegere? De cele mai multe ori instinctul nu este decât un cumul de informații și experiențe pe care, pentru moment, nu reușim să le conștietizăm, dar care ne ajută să luăm o decizie în momente de criză, blocaj.

Dar te-ai gândit oare vreodată că instinctul tău sau vocea ta interioară nu este mereu de partea ta? De câte ori ai vrut să întreprinzi ceva si acea voce ți-a zis să nu încerci, pentru că nu ai suporta un eșec? Sau că nu ești sufficient de bun ca să te aventurezi?

Sau că ar fi sfârșitul lumii tale dacă ai eșua?

Ideea e că instinctul nostru e la fel de sănătos precum suntem și noi. Iar atunci când suferim, ar putea fi cel mai neindicat consilier.

Când ești nefericit, e ușor să crezi că acolo e locul tău. Vocea ta interioară va încerca să te convingă că probabil ai meritat nefericirea, că nu ți-e predestinat să fii fericit, că altora le este și mai rău. Și atunci este momentul în care trebuie să înțelegi că ea este bolnavă și nu poate fi un reper de încredere. Cum îți dai seama? E simplu. Te face mai fericit faptul că o asculți zilnic?

Viața ne depășește. Ca s-o îmblânzim, trebuie să ne ancorăm în scopuri. Nefericirea este un buton de pauză în timp ce ne scufundăm în mocirlă. Instinctul nostru de supravețuire nu este suficient pentru a ne ridica la suprafață. Oamenii nu au murit până acum de nefericire, ci din nefericire, scrie sufletisme.ro.

Soluția? Trebuie să ne creăm ancore, adică să ne trasăm scopuri și destinații. În așa fel, atunci când vom fi în pericol de scufundare, vom avea pârghiile pentru a merge mai departe. Și ne vom ține strâns de ele, pentru a ajunge la celălalt mal unde ne așteaptă o voce interioară mai înțeleaptă pentru a ne ghida în următoarea destinație.

Lupta pentru ceea ce ne dorim, perseverența chiar și in zilele în care uităm unde e destinația ne vor propulsa spre împlinire. Cei ce se complac în a fi nefericiți, în a nu-și dori să-și îmbunătățească versiunea actuală și anturajul în care se află, vor descoperi mult prea târziu că ar fi putut mult mai mult, doar că vocea interioară le-a jucat cândva o festă și ei au luat-o prea în serios.

Gânduri bune!


Loading...

About the author

Maya O.

View all posts