O poezie plină de emoție! E trist când ni se duc părinții

E trist când ni se duc părinţii…
E trist…suntem bătrâni şi noi,
Iar toamna vieţii e haină,
Ne lasă dezgoliţi în ploi…

PUBLICITATE

Păşeau încet, vorbeau încet,
Copii bătrâni, copii erau…
Ne supăram pe ei,
Iar ei mereu, oricum iertau…

E trist când ni se duc părinţii
Atunci când încă mai trăiesc,
Ni se par veşnici, ne grăbim,
Nu observăm cum se topesc…

Zâmbesc cu lacrimi, cu durere,
De parcă-şi iau un rămas bun,
De parcă ne-ar ruga, tăcuţi
Să ne oprim un pic din drum.

PUBLICITATE

Să le vorbim mai pe îndelete,
Ceva mai mult să-i ascultăm
Vom fi bătrâni, cândva, ca ei,
Dar acest lucru îl uităm

E trist când ni se duc părinţii…
Azi tineri nu suntem nici noi…
Copaci-mbătrânesc, se frâng,
Dar vor veni vlăstare noi…

POEZIE DE EMILIA PLUGARU

PUBLICITATE

About the author

Citate Impresionante

View all posts

3 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *