Oamenii frumosi pe care i-am cunoscut…


Oamenii frumosi pe care i-am cunoscut…

Am cunoscut oameni, care deși nu au staționat prea mult în viața mea, mi-au pecetluit pe tăblița inimii amintiri frumoase, lăsându-și amprenta pe veci, căci au reușit să schimbe traiectorii în cursul vieții mele.

Oameni de la care am învățat să iubesc frumos, să iubesc curat. Oameni de la care am învățat să-mi iubesc țara. Oameni prin care L-am cunoscut pe Dumnezeu și credința. Oameni suferinzi, dar totodată puternici, de la care am învățat să mă plâng mai puțin și să prețuiesc viața. Oameni, care atunci când îmi aduc aminte de ei, renunț la a mai face anumite fapte știind că nu le plăceau lor.

Oameni datorită cărora am ajuns să iubesc anumite lucruri tocmai pentru că le iubeau ei, de dragul lor. Oameni care m-au făcut să le urmez exemplul și care mi-au dat curaj în viață. Oameni care mi-au schimbat modul de gândire, care au reușit să mă facă să văd cu totul altfel, ceea ce vedeam în fiecare zi. Oameni care m-au îmbogățit sufletește. Oameni în al căror suflet Îl vedeam pe Dumnezeu.

Iar dacă e ceva bun în mine, se datorează acestor oameni frumoși ai lui Dumnezeu; frumoși pentru că au reușit să schimbe urâtul din mine, unii chiar și de la distanță, necunoscându-i personal. Mi-e dor de acele persoane pe care n-am să ajung niciodată să le întâlnesc.

Sursa: sfaturi idei si povesti despre viata


About the author

Maya O.

View all posts