Pe patul de moarte nimeni nu își dorește să fi muncit mai mult


Am cunoscut în ultimele 3 luni, să zicem, oameni, mulți oameni, pe care îi simt cum galopează prin viață. Telefonul le sună încontinuu, vorbele ies din gura lor ca gloanțele din pușcă, sângele clocotește în vene. Sunt oameni de succes adesea, oameni de la care precis ai avea multe de învățat. Dar mereu m-am întrebat după ce ni s-au despărțit drumul și orele: cât de fericiți sunt ei cu adevărat? Ce ar spune o celulă de-a lor dacă ai întreba-o?

Astăzi vorbeam cu soțul meu la o cafea tihnită (cum rar ni se întâmplă în ultimii 2 ani) despre cât de ocupați am fost noi să absolvim școli în loc să facem lucruri cu adevărat importante: să inventăm grozăvii, să dezvoltăm pasiuni, să muncim la fel de mult, cu siguranță, dar într-o singură direcție în loc de zeci de mii. Și am făcut o listă de persoane pe care le admirăm (pe unele le și cunoaștem), care nici măcar nu și-au terminat facultatea.
Deștepții ăia adevărați, genialii ăia și curajoșii nu au avut nevoie ca alții să le certifice valoarea, scrie siblondelegandesc.ro.

Au pus ei umărul în ceea ce se numește viață, au investit în ei și și-au construit propriul traseu.

Am un prieten care ar fi avut toate șansele să ajungă un cerșetor, dar acum are propria lui afacere și se descurcă grozav.

Fără niciun fel de facultate. Un alt prieten dintr-o familie cu probleme serioase ar fi avut toate șansele să ajungă un alcoolic, un drogat.

A învățat singur tot ce știe și acum are propriii săi angajați. Ce să mai zic, că citesc acum autobiografia lui Agassi, care s-a lăsat de școală printr-a șasea. Și, când a vrut să se lase și de tenis și l-a sunat pe taică-său să-i spună, omul i-a zis: -Ai 6 clase, băiete, nu mai ai altă opțiune acum! Și și-a dat seama că avea dreptate…

Niciodată nu îl voi uita pe John, unul dintre dentiștii britanici cu care nu am apucat să lucrez, dar mi-aș fi dorit din suflet. John era one of a kind. Mi-a spus că niciodată să nu lucrez sâmbăta, nici pe toată averea de pe pământ. Că ăla e timp care nu se mai întoarce, în schimb eu bani pot face și luni. Că tinerețea e păguboasă, te face să investești în capcane și să te trezești peste ani, că ai pierdut timp prețios. El era un tip care s-a însurat în al doișpelea ceas, abia spre 40, că până atunci fusese prea ocupat să construiască o clinică. Nu am avut o soție mai devreme, fiindcă eu eram deja căsătorit, îmi spunea. Cu stomatologia. Și îmi dau seama că aș fi putut face lucrurile doar un strop mai puțin perfect și să redirecționez diferența spre ceea ce cu adevărat contează. Credeam că ”îmi aranjez bătrânețea”. Însă abia acum îmi dau seama că, dacă aș fi făcut altfel, aș fi fost mult mai repede bogat.

Eu cred așa. Că și-n viață e ca la școală: contează mult să tragi tare să înveți tabla înmulțirii de la început, ca să te poți descurca mai târziu la mate. Și-n tinerețe, există o vreme când e bine să tragi un pic mai mult, până descoperi cine ești, până arăți de ce ești în stare. După care e bine să te oprești.

Să îți respecți programul de lucru. Plecatul acasă și pauza de prânz, în rest să fii mega eficient. Sunt absolut sigură că se pot lucra toate de la 10 la 6, dacă povestim mai puțin și ne concentrăm mai mult, dacă ne organizăm un pic mințile. Și dacă nu se poate, ura și la gară!, mai căutăm.

Să călătorești mai des în locuri care te inspiră. Cam orice plajă însorită face bine la spirit, la relație, la viață. Când tragi linie la final de an, când te uiți prin pozele de la favourites, nu îți amintești de cât de mișto era ziua aia la birou, ci cât de bună era înghețata pe Rambla sau cum strălucea soarele londonez, de nu îți venea să crezi.

Să le faci loc la prieteni. În calendar și în priorități. Da, fix oamenilor care te iubesc și dacă te văd doar în poze, dar oamenii ăia sunt cei care te fac să te simți viu. Investește în legături sănătoase. Fă schimb de idei, caută contexte să râzi. Anul trecut mi-am revăzut câțiva colegi de liceu la botezul fiului unuia dintre ei. Atât de bine ne-am simțit împreună, încât imediat am stabilit următoarea întâlnire. 1 decembrie l-am făcut la Sibiu și a fost una dintre vacanțele pe care o să ni le amintim de azi înainte.

Să renunți la ”nu am timp”. Cineva mi-a spus odată că timpul ne aparține. Și că putem face fix ce vrem cu el. E bine să acceptăm gândul ăsta și să căutăm soluții de a-l împărți mai eficient. V-am zis că am început să citesc în ultima vreme. Sincer, mă uit cum trec paginile din cărți și mă întreb când, Mama-Soarelui, am avut timp de încă 300 g! (Horațiu râde că am început să consum kilograme de cărți.)

Să vezi exact care sunt bucuriile tale. Nu ”ce te face fericit”, că fericit te pot face familia, copilul, o vilă de lux. Dar bucuriile. Alea mici, de fiecare zi:

• O partidă de râs cu micuțul (îmi propun să îl fac să râdă cel puțin o dată pe zi)
• Coafor, îmi place să mă spele altul pe cap, să mă aranjeze ca pe o divă (îmi propun să fac asta săptămânal, știu că și costă, dar e totuși mai ieftin decât un psihoterapeut. – asta e doar un exemplu, mie nu-mi place așa mult la coafor, ador să-mi curgă apa din creștet până pe degetele de la picioare. Dar n-am avut alte idei de bucurii. Glumesc, aș putea-o duce pagini multe în continuare)
• Flori (la 3 zile, îmi cumpăr un buchet de buruieni – nu am un Lidl foarte aproape, că iubesc buchetele lor mici de trandafiri sau lalele, care costă un pic peste 10 lei. În Anglia erau nelipsite de la noi din bucătărie!)
• Crema de seară (nu renunț la ritualul ăsta, oricât aș fi de obosită. Măcar să fiu o obosită hidratată 😛 )
• Un serial, o cină, un munte, un sex, o mare, o măslină. Orice te face bucuros. Și te deconectează de problemele tale.

Știți, degeaba ne tot plângem de câte avem pe cap, dacă nu punem noi mâna să ne facem viața mai frumoasă. Nu zice nimeni să îți dai mâine demisia, ci să îți dai seama că cea mai importantă datorie e cea față de sufletul tău.

O săptămână diferită s-aveți.

Cu drag,

Știu-Sigur-Că-Se-Poate


About the author

Maya O.

View all posts