POVESTEA CALUTULUI DE LEMN


Undeva, demult, intr-un orasel mic, uitat de lume, avea atelier de tamplarie un batranel.

Nu era prea indragit de oraseni caci era cam usuz dar tare priceput in a face scaune si mese foarte frumoase asa ca toti aveau prin case macar un scaun sau o masa mestesugite de el. Nu prea indragea copii, ii pareau prea galagiosi si prea neastamparati de aceea nici nu se insurase niciodata.

Intr-o zi de iarna cu mult ghetus pe strada, cazu si isi rupse piciorul asa ca se vazu nevoit sa stea la pat departe de atelierul lui.

Cum zilele treceau greu fara bucuria lui de a ciopli lemnul…batranelul nostru il ruga pe fratele lui care venise sa-i fie de ajutor, sa-i mute patul aproape de fereastra. Asa ca in fiecare zi privea pe geam ca sa-si mai alunge tristetea.

Peste drum era o casuta mica ca din turta dulce cam darapanata dar curata si cu perdelute albe cu buline rosii la ferestre. Cel mai des vedea in curtea casei un baietel slabut cu niste ghete ce pareau cam mari pentru el, cu un paltonas ponosit si o sapca cu un petec pe o parte, spargand lemne si carand apa de la cismeaua din coltul strazii. Zilnic, il vedea insotind o femeie palida si firava care purta mereu un cos ce parea prea greu pentru puterile ei.

Azi asa, maine asa, prinse drag de baietel caci il vedea cat era de vrednic si il ruga pe fratele lui sa-l cheme pana la el.

-Ia zi mai baiete, n-ai vrea sa ma ajuti la atelier si sa castigi si tu un banut?De maine intr-o saptamana o sa pot merge iar la lucru dar o sa ma nevoie de ajutor sa-mi cari lemnele pentru mese si scaune caci inca nu sunt complet vindecat.

Baietelul se invoi pe loc. Era fericit ca-si putea ajuta famila cu un banut in plus caci mama muncea toata ziua spaland si calcand rufe pentru doamnele mai rasarite din oras. Le-ar fi ajuns si sa puna ceva bani la pastrat ca sa-i cumpere sorei lui mai mici un scaun cu rotile.
Treaba mergea struna, batranelul era multumit de vrednicia lui si de cat de cuminte si constincios era Hans caci asa il chema pe baietel incat incepu sa nu mai fie asa ursuz ba chiar sa simta perere de rau ca nu avea si el un fiu.

Mai erau patru zile si se apropia Craciunul. Intr-o noapte batranelul care avea locuinta deasupra atelierului auzi niste zgomote ciudate si apoi o bufnitura zdravana. Crezand ca au navalit hotii omul lua o flinta veche si cobora scarile. Cand colo ce sa vezi? Hans tinea in maini banii incasati de stapan cu o zi in urma iar cutia unde acestia stateau zacea cazuta pe jos.

In acel moment batranul se facu negru de suparare si-l arunca pe Hans in strada spunandu-mi sa nu mai indrazneasca sa-i calce pragul.Acesta incepu sa planga si incerca sa-i explice ca nu avusese de gand sa fure banii ci se impiedicase pe intuneric si daramase cutia si ca altul era motivul pentru care se strecurase in toiul noptii in atelier dar degeaba.

A doua zi, cautand in camera din spate niste lemn pentru o masuta, gasi intr-un colt un calut de lemn, atat de frumos lucrat ca parea viu,mai trebuia doar sa fie lustruit si ar fi fost gata.

Lua in mana calutul, se duse acasa la Hans si batu la usa. Deschise mama si cand il vazu incepu sa planga si sa-l roage sa nu-i duca baiatul la politie caci acesta nu se gandise nici macar o clipa sa-l jefuiasca ci lucra la o jucarie pentru sora lui paralizata. E drept ca se furisa noaptea deoarece doar acolo erau uneltele de care avea nevoie si atunci avea si timp in restul zilei slujindu-l cu credinta.

Batranul impresionat, o ruga pe mama sa-si cheme fiul asigurand-o ca nu vrea sa-i produca nicio neplacere.

-Hans, stiu ca sunt ursuz si aspru in vorbe si niciodata nu ti-am aratat cat te pretuiesc pentru harnicia ta, asa ca iarta-ma ca te-am crezut in stare de asa ceva. Totusi mi-as dori sa stiu de ce faceai asta noaptea si n-ai indraznit sa-mi spui ce te framanta.

-Domnule, va cer iertare, n-am vrut sa va supar si n-am indraznit sa va rog sa ma lasati la lucrez jucaria…stiti sora mea mai mica e paralizata si mereu a visat sa aiba un calut. Mi-a spus ca in vis i se arata un inger care-i spune ca de va avea calutul va incepe sa mearga. Am vrut sa-i fac o bucurie de Craciun ca noi suntem saraci si n-avem bani nici de jucari deci pentru un cal cu atat mai putin.

-Hai sa terminam calutul impreuna si drept rasplata pentru sufletul tau bun ii voi cumpara eu sorei tale un scaun cu rotile sa poate merge unde-si doreste.

Au trecut multi ani de atunci…batranul i-a lasat lui Hans mostenire atelierul, sora lui a fost dusa la doctor si acum este o tanara frumoasa care merge pe picioarele ei si …in fiecare an de Craciun atelierul se umple de jucarii din lemn pentru copiii sarmani.

Craciunul rasplateste pe cei buni, vrednici si darnici…caci este sarbatoarea care aduce lumina si in cel mai intunecat suflet.

Karelia Neacsu


About the author

Maya O.

View all posts