Prejudecata părintească

Prejudecata părintească poate fi dușmanul alegerii profesiei copilului

Există nenumărate cazuri când părinții, cu unii am discutat personal, cred că propriul lor copil este ca o plastilină din care poți modela rapid orice vrei.

Adevărul însă este altul: copilul nu reacționează doar în virtutea dorințelor părintești, ca și a unor impulsuri profunde, care-i sunt strict personale, particulare, împletite cu alte multiple cerințe sociale.

Pentru părinți important este să descopere la timp înclinațiile și aptitudinele reale pe care le are copilul. Prima sursă bogată de informații este jocul, în lumea căruia copilul întârzie destui ani și în care se ilustrează calitățile sale fizice, spirituale, imaginative și de sensibilitate.

În raport cu aceste prime descifrări, părintele poate începe stabilirea unei linii de direcție în dezvoltarea copilului său-desigur absolut provizorie și elastică-în vederea prefigurării unei alegeri, cât de cât “profesionale”.

Preșcolarul și școlarul mic au o mulțime de interese neselecționate, provocate de experiența lor direct[, de contactul spontan cu anumite elemente. În schimb, preadolescentul și adolescentul trec printr-o sită preferințele care s-au conturat. Perioada aceasta de vârstă are o importanță cheie.

Alegerea de către individ a unui destin profesional, exclusie în raport cu numărul de locuri mai puțin solicitate, dintr-o școală sau alta, ori cu dificultatea intrării într-o anumită zonă de calificare, poate genera apoi nemulțumiri, poate duce la ratarea unor înclinații și aptitudini inițiale.

O mare răspundere apasă pe umerii părinților și a cadrelor didactice, aceștia fiind cei destinați să-i influențeze pe tineri în alegerea unei profesiuni care urmează să fie exercitată apoi de-a lungul vieții întregi.

Recunoașterea din timp a anumitor repere pe temeiul cărora să fie orientat drumul copilului înlătură plutirea în gol, intrarea într-un soi de incertitudine care poate dăuna. Deprins să fugă de colo-colo, după câte o profesiune, care i se pare la un moment dat ideală, copilul ajunge să-și aleagă meseria, în cele din urmă, la întâmplare, determinat de împrejurări neesențiale.

Fiecare dintre noi, ca părinți, suntem datori să orientăm tineretul cât mai rațional cu putință, pe criterii exacte, științifice.

În momentul în care înclinația copilului este precizată, contează enorm exemplul viu, adică vizitarea la fața locului a celor care practică acea meserie, înțelegerea a ceea ce are mai atractiv, mai interesant.

Și testele ne pot fi de folos. Descoperim la timp absența unor aptitudini, fie intelectuale, fie fizice. Atunci, șansele de eșec profesional scad.

Cum spuneam în titlu, un mare dușman în alegerea profesiunii este prejudecata părintească. Sunt destui părinți care vor să-i facă artiști, de exemplu, chiar dacă aceștia nu au înclinații, sau jurnaliști sau avocați etc. Gâdiți-vă că pentru orice profesiune omul trebuie să aibă vocație.

Îmi povestea o mămică despre o alta cum și-a terorizat copilul să învețe să cânte la vioară. Copilul a ajuns să urască instrumentul până când într-o zi l-a aruncat peste un gard strigând: “nu pot, nu pot cânta la vioară”. Să nu ajungem niciodată în această situație.

Acești părinți nu țin seama de un grav adevăr elementar. Că e bine să fii fruntaș într-o meserie ce ți se potrivește, decât un ratat într-un domeniu spectaculos de activitate, dar impus de părinți.

Când lucrurile au evoluat în așa fel încăt tânărul, după ce s-a calificat susține că- de fapt- dorește să se califice în altă profesie, e necesar să fim siguri-și cu ajutorul unor mijloace de verificare științifice-ce este serios, profund în perspectiva nouă spre care vrea să se îndrepte tânărul.

Altminteri, înseamnă să ne situăm în coada unor iluzii , la fel de ineficiente ca orice căutare fără temeiuri realiste.

Un articol de Ileana Mlădinoiu

About the author

Zane

View all posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *