citate ale unor președinți

Să ne (re)amintim câteva citate ale unor președinți, care au însemnat ceva pentru umanitate!

Arhicunoscute ca piloni ai democrației mondiale, Statele Unite au avut în postura de președinte oameni de certă valoare.

Extrapolând, antreprenori bine educați, nu doar în ale politicii. Ghidându-se după principii clare, sănătoase, bine definite, asemenea conducători au propulsat  America pe prima poziție a topului mondial în foarte multe domenii.

Să ne (re)amintim câteva citate ale unor președinți care au însemnat ceva pentru umanitate!

“Dacă faptele tale îi determină pe ceilalți să viseze, să învețe, să facă și să devină mai mult decât sunt, atunci ești un lider.” (John Quincy Adams)

“Împlinirea ta ca om se va dovedi o călătorie, nu o destinație.” (Dwight Eisenhower)

“Spune adevărul, muncește mult și vino la timp la cină!” (Gerald R. Ford)

“În privința stilului, înoată alături de curent, în privința principiului, stai drept ca un munte.” (Thomas Jefferson)

„Eu merg încet, dar nu merg niciodată înapoi.” (Abraham Lincoln)

“Conformitatea este călăul libertății și inamicul creșterii.” (John F. Kennedy)

“Dacă te afli pe un drum bun și continui să mergi, în final, vei progresa.” (Barack Obama)

“Dacă îi tratezi pe oameni cum se cuvine, te vor trata și ei ca atare…în 90 % din situații.” (Theodore Roosevelt)

“Este uimitor cât de multe lucruri poți obține, în momentul în care nu îți pasă dacă obții sau nu ceva.”  (Harry Truman)

Un articol de Dan Mlădinoiu

Loading...

About the author

Echipa Citate Impresionante

View all posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *