scapati de sindromul cenusaresei

Scăpați de sindromul Cenușăresei!

De când vă știți sunteți fata cea mai bună, care nu spune niciodată nu și totuși nu ați auzit nici măcar un simplu mulțumesc de la cei din jur? Sindromul Cenușăresei, așa cum a fost numit de unii psihologi nu vă va aduce mulțumirea de care aveți nevoie, așa că a venit momentul să vă transformați. Veți da jos de pe umeri o mare povară!

Nu mai săriți în ajutorul nimănui înainte de a fi rugată

Vă mândriți cu abilitatea dumneavoastră de a-i ajuta pe ceilalți în orice situație? Poate că e timpul să nu-i mai ajutați înainte de a fi rugată. Nu sunteți datoarea nimănui cu absolut nimic, așa că învățați să vă îndepliniți în primul rând propriile dorințe. Cu siguranță că până acum ați trăit doar pentru ceilalți.

Psihologii spun că pentru a avea o stare de spirit bună, trebuie să învățați să vă lăudați singură. Și nu este o glumă. Mai mult decât atât, trebuie să spuneți nu și să refuzați. E adevărat că la început vi se va părea ceva ieșit din comun și să vă frământați dacă ați făcut bine sau nu. Doamnelor, nu spune nimeni că trebuie să deveniți niște persoane lăudăroase și egoiste, însă trebuie să realizați că pentru a fi fericite nu trebuie să vă jertfiți mereu pentru ceilalți, nu trebuie să uitați de propriile vise și dorințe. Trebuie doar să învățați că sunteți valoroase, apoi veți constata singure cu ce ochi veți fi privite de cei din jur.

Felicia Iederă

About the author

Zane

View all posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *