cârnați făcuți în casă

Secretul celor mai buni cârnați făcuți în casă! Vei surprinde pe toată lumea cu gustul lor…


Nu există masă de Crăciun fără vestiții și delicioșii cârnați de casă. Dar oare știți cum să-i preparați ca să se topească în gură? Iată care este cea mai bună rețetă.

Mod de preparare

Pentru obținerea unor cârnați ca la bunica, aveți nevoie de următoarele ingrediente: 3 kg carne porc mai grasă, 1,5 kg carne de vită, 3 căpăţâni de usturoi, 1 lingură cu cimbru uscat, 2 linguri cu boia dulce, 1 lingură cu boia iute, 1 linguriţă cu piper, sare grunjoasă, ½ linguriţă cu ienibahar, mațe de porc.

Curățați mațele și spălați-le foarte bine. Separate, dizolvați o lingură cu vârf cu sare grunjoasă în 300 ml apă. Tăiați carnea de porc și de vită în bucăți mici, tocați și puneți într-un vas.

Pisați usturoiul, frecați cu un praf de sare, turnați puțină apă și omogenizați, apoi adăugați mujdeiul și toate celealte condimente. Amestecați și puneți treptat din saramură și lăsați peste noapte.

Montați pâlnia de cârnați la mașină și umpleți mațele. Atenție! Nu trebuie să fie prea îndesați pentru că se pot sparge când se usucă. Lăsați să se usuce câteva ore în bucătărie apoi puneți-i la rece.

Cârnații vor ieși extraordinar de gustoși dacă veți folosi mațe cât mai subțiri. Pentru a înlătura orice fel de miros neplăcut, mațele trebuie să fie ținute în apă rece cu sare și puțin piper.

Pentru a nu prinde aer, când introduceți cârnații în mațe, înțepați din când în când cu un ac. Dacă vreți să-i afumați, folosiți lemn fără rășină.

Felicia Iederă


About the author

Echipa Citate Impresionante

View all posts

Lasă un răspuns