Sigur NU știai – de ce se pun murături de Sfântul Dumitru


Fiecare gospodină trebuie să ştie cum se pune varza la murat. Principala regulă însă e ca ziua dedicată acestei activităţi să fie cea de 26 octombrie. Da, punem varză la murat de Sf. Dumitru. De ce? Vom afla în rândurile de mai jos.

De ce e bine să pui murături în ziua Sfântului Dumitru

Probabil te întrebi de ce tocmai pe 26 octombrie se pune varza la murat. Ei bine, avem răspunsurile. În primul rând, pentru că varza are, astfel, timp suficient să se mureze până la sărbătorile de iarnă. Cu toţii, cred, pregătim o oală mare de sarmale de Crăciun. În al doilea rând, varza se pune la murat de Sf. Dumitru întrucât se crede că murăturile făcute în acea zi nu se vor înmuia. Bineînţeles, e musai să se păstreze tradiția murării în butoaie de lemn, scrie bzi.ro.

Cum se pune varză la murat de Sf. Dumitru
Iată cum procedează gospodinele din Banat atunci când pun varza la murat:

Aleg varză cu foi mai mici şi care, deşi arată mare, e destul de uşoară.

Se înlătură foile exterioare, se scoate cotorul, pentru a se mura mai repede, iar în locul lui se toarnă o lingură de sare. Secretul e şi în pusul în butoi. Trebuie un strat de varză, un strat de sare grunjoasă, un strat de varză, un strat de sare şi tot aşa.

La final, peste varză se pun: hrean (ca să nu se înmoaie varza), piper, cimbru, o gutuie sau nişte boabe de porumb (acestea colorează zeama), foi de dafin.
Lasă varza aşa, timp de 3 zile, apoi toarnă apa în ea cât să o acopere. După alte trei zile pitroceste-o (bagă un furtun în ea şi suflă). După încă 3 zile iar trebuie pitrocită.

Pune teascul peste varză, iar pe teasc aşază o greutate, pentru ca varza să fie acoperită de saramură în totalitate. Aproximativ într-o lună vei avea varză murată.


About the author

Maya O.

View all posts