Amintiri

Nu s-au mai văzut aproape
De vreo cincisprezece ani,
De pe când umblau la şcoală:
Ambele în Botoşani.

Anii trec pe nesimţite
Cum trec visele şi ele
Şi s-au întâlnit pe stradă
Amândouă tinerele:

– Nici nu ştii ce bine-mi pare
Scumpo, că ne-am revăzut…
Să ne povestim crâmpeie
Şi-amintiri despre trecut!

Au vorbit de film, de Beatles,
De artiştii consacraţi,
Despre modă, despre blănuri
Şi apoi despre… bărbaţi.

– Ia să-mi spui, iubită Cleo,
Însă cu sinceritate,
Cum petreceţi, tu cu soţul
Clipele de voluptate?

– Spune-mi-o cu de-amanuntul
Pentru că prin jocul firii
Ştim deja ce înseamnă aia
Care-i baza omenirii…

– Draga mea, Ionel m-adoră
Mă dezmiardă ca pe-un miel
Şi în ce priveşte amorul
Nu pot să mă plâng defel.

Mă sărută cu pasiune
Şi să nu spun mai departe,
Dar îşi face datoria
După cum scrie la carte!

Dar tu, scumpa mea Ortansa,
Că te-ai măritat devreme,
Cum te-mpaci cu-al tău, în visul
Îndrăgirilor supreme?

– Drept vorbind, a spus Ortansa,
N-am ce spune despre mine,
Nu o duc rău cu iubirea
Însă n-o duc nici prea bine.

Şi Vasile-al meu e tandru
Însă are-o apatie
Parcă e şi parcă nu e
Cum ar trebui să fie.

Dar cum nu-s din mămăligă
Ca să rabd şi nopţi şi zile
Eu m-am dus la doctor Staicu
Şi mi-a dat nişte pastile.

Îi pun una în mâncare
Fără nicio emoţiune
Şi de-atuncea merge treaba
Admirabil, o minune!

Da-ntr-o zi când stam la masă
Nu ştiu cum, dar lui Vasile
Ca să-i stimulez dorinţa
I-am pus două-trei pastile.

A mâncat şi deodată
Fără urmă de ruşine
A sărit în sus, sălbatec
Şi s-a năpustit la mine.

A smuls toată-mbracămintea,
Ce să-ţi spun, m-a făcut praf…
Nudă, ca pe Sofia Loren
De la cinematograf!

Mă strângea la piept cu sete
De credeam că-mi sparge coasta
Şi mă îmbrăţişa năprasnic….
– Ei, şi ce vezi rău în asta?

– Nu e rău! Din contră,-mi place!
A răspuns Ortans senină,
Însă noi, funcţionarii
Luăm masa la cantină!

Poezie satirică de Ion Pribeagu

Sonet bohem

Tovarăşului meu întru mansardă

Aseară mi-a venit proprietara,
Madame Ecaterine Bobnăut,
Punându-mi în vedere să mă mut,
Că n-am plătit chiria toată vara.

Am opinat că timpul nu-i trecut,
Că dacă scriu romanul „Donna Clara”,
O să mă proslăvească toată ţara
Din Dorohoi şi până la Sascut.

I-am spus, apoi, că noaptea-i aurită,
Că m-a trădat o damă din elită
Şi a fugit c-un prinţ din Slobozia;

Şi-am plâns pe-altarul dragostei defuncte,
Şi m-a îmbrăţişat şi… puncte… puncte…
Şi m-a convins că mi-am plătit chiria.

sonet epigramatic de Ion Pribeagu din Picante

Juridiceşte

Şi veniră din Craiova
Şi din Iaşi, din Roşiori
Toţi juriştii, toţi maeştrii
Şi-ai dreptăţii slujitori
Unii slabi, cu favorite,
Alţii sluţi ca Tutankamen
Toţi veniră cu tomuri şi cu scripte
Să asiste la examen.

Sala-i plină de discipoli
Şi celebrităţi savante
Numai capete ilustre
Şi figuri interesante
Când deodată Domn Profesor
Chel şi cu priviri absente
S-adresează cu prestanţă
Unei nostime studente:
-Cum e termenul juridic,
Zise el zâmbind agale,
Dacă eu aş pune mâna
Sub rochiţa dumitale?

Fata roşie ca macul
Dup’o scurtă meditare
Îi răspunse:
– Este maestre
Atentatul la pudoare!
Foarte bine! a spus maestrul,
Însă fii bună şi spune
Dacă dumneata, mi-ai face
Mie, aceiaşi chestiune,
Cum juridiceşte
Denumirea-n trei cuvinte?

Şi răspunse domnişoara:
Profanare de morminte!

poezie satirică de Ion Pribeagu din Impertinenţe (1973)

În ţara mea

În ţara mea sunt văi şi munţi şi flori,
Şi diamante,
Şi sunt sticleţi atât de mulţi în capete savante!…
Poeţii ritmului sărac slăvesc albastrul zării,
Şi creşte-atât de mult spanac pe lanurile ţării.
În ţara mea sunt tei şi plopi,
Şi zarea-i diafană,
Şi-n ţara mea jandarmi şi popi iau lefuri de pomană;
Şi-n ţara mea sunt flori de myrt,
Principiu sau idee,
Sunt vorbe de păstrat în spirt, expuse prin muzee.
Din larg de crânguri vin zefiri şi tuturor dau veste
Că-n ţara mea sunt trandafiri şi fete
Că-n poveste,
Idile nasc şi se desfac subt luminiş de lună,
În ţara mea onoarea-i fleac şi dragostea
Minciună.
Şi-n ţara mea sunt mulţi părinţi ce plâng morminte
Multe…
Şi pribegesc scrâşniri din dinţi…
Dar cine să le-asculte,
Când e minciuna pe amvon şi nedreptatea-i lege,
Când guvernanţii-s de carton
Şi nepăsarea Rege?

poezie celebră de Ion Pribeagu din Vârfuri de spadă (1915)

Pandele

Bunicuţa lui Pandele
După strada Ghica Tei
A băgat discret de seamă
Cum că nepoţelul ei,
Când nu-i observat de nimeni
Nici de Tone şi nici de Rodica
Se cam joacă cu puţica.
Şi i-a spus: Pandele dragă,
Vai de mine, nu-i frumos
Vezi pe domnul cel de colo,
Ăla gras şi burtos?
Tot aşa o burtă mare
I-a spus tainic bunicuţa –
O să-ţi crească, de vreodată
Ai să te mai joci cu puţa!
S-a speriat grozav Pandele
Şi oftă cu-nfrigurare
Când gândea că o să-i crească
Tot aşa o burtă mare.
Dar primind cadou o tobă,
Şi un cerc şi-o muzicuţă
De atuncea niciodată,
N-a mai pus mâna pe puţă.
Într-o zi, fiind la plimbare
Pe o vreme înnourată
A văzut şezând pe-o bancă
O femeie însărcinată.
Drept la ea s-a dus şi-i spuse
C-a roşit şi bunicuţa:
– Vezi ce ai păţit, cucoană,
Dacă te-ai jucat cu puţa!

poezie satirică de Ion Pribeagu