Top Citate de Alexandru Vlahuţă

Şoapta adevărului, simpla, sfânta adevărului şoaptă… ce puţini o aud. Şi tu, care alergi toată viaţa pe căi ce nu sunt ale tale, şi tu ai putea s-o auzi, căci e în toate inimile, dar n-o auzi de zgomotul paşilor tăi.

Un om care nu munceşte nu ştie să preţuiască munca altuia.

Ia seama, tu care te crezi acum puternic pentru că ştii să te ascunzi! Are să fie o vreme când ai să te cauţi şi n-ai să te mai găseşti.

Viaţa lui Nicolae Grigorescu o povestesc operele lui. O viaţă simplă, tăcută, ordonată, puternică, închinată toată artei lui. În afară de artă nimic nu exista pentru el. Acolo şi-a pus adânca lui iubire de natură, de podoabele şi de tainele ei, minunate pretutindeni, dar mai ales în ţara şi în făptura neamului lui, acolo iubirea de bine, de adevăr şi de frumos.

Jertfele oamenilor sunt florile ce se aruncă în calea dreptăţii.

Şi noi aveam nevoie de un glas care din adâncul acestei vieţi să se ridice şi despre această viaţă să ne vorbească. Un asemenea glas am avut în Grigorescu. Cum a vorbit el, în limba formelor şi a colorilor, despre ţara şi despre neamul lui, a fost mai mult decât îndeplinirea unei chemări de artist. Un apărător înflăcărat, un sol neadormit al geniului nostru, în faţa lumii care nu ne cunoştea şi în faţa veacurilor viitoare, iată ce-a fost omul acesta pentru noi.

Nu tuturora li-i dat să zboare, dar câţi nu ştiu să se târască!

Raza de soare care te încălzeşte pe tine nu-ţi este împuţinată dacă se mai încălzeşte la ea şi vecinul tău.

Cărţi, cărţi pentru popor! Acolo e un suflet mare care cere lumină. Acolo stau genii ascunse, gata să zbucnească, asemenea izvorului care aşteaptă în stâncă lovitura de toiag a lui Moise. Acolo-i puterea şi viitorul nostru.

Nu de moarte mă cutremur, ci de veşnicia ei.

E o fericire să fii iubit. E una şi mai mare: să iubeşti. Cine le are pe amândouă e mai presus de lumea timpului, mai tare decât soarta, mai tare decât moartea.

Cei răi pot avea noroc. Numai cei buni pot fi fericiţi. Norocul? De când alergi după el, ţi-l făceai singur.

Tot ce creează tace. Natura-şi deschide florile ei în cea mai adâncă tăcere. Numai distrugerea vrea gălăgie. Nu e războiul cel mai mare zgomot pe care-l face omul pe pământ?

Tu judeci oamenii cu răutate – e singurul mijloc de a nu-i înţelege niciodată.

Iubiţi arborii! Cu frunza lor putrezită au dospit lutul din care s-a făcut omul. Ei sunt izvorul, ocrotirea şi poezia vieţii.

Adevărul aşteaptă. Numai minciuna e grăbită.

Cel mai mare rău e deprinderea cu răul.

Trăinicia fericirii tale atârnă de chipul cum îţi vei înţelege şi construi viaţa.

Admiraţia este una din formele bunătăţii şi simpatiei omeneşti; cea mai aleasă poate, fiind cea mai fecundă.

Câtă vreme stă între două suflete o minciună, de o iubire adevarată, întreagă, nu poate fi vorba.

Norocul? De când alergi după el, ţi-l făceai singur.

Raza de soare care te încălzeşte pe tine nu-ţi este împuţinată prin
faptul că se mai încălzeşte la ea şi vecinul tău.

Bătrâneţea începe de când începi să te temi de ea.

Vorbind, gândeşte-te puţin şi la cel care te ascultă. În umbra tăcerii lui, sunt doi ochi mari, care te privesc…

Cărţile: glasuri eterne în spaţiu.

Citate din Alexandru Vlahuţă

About the author

Citate Impresionante

View all posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *