Top Citate de Antoine de Saint-Exupery

Viaţa nu e nici simplă, nici complicată, nici limpede, nici mohorâtă, nici contradictorie, nici coerentă. Este – şi atâta tot!

Cei ce nu schimbă nimic nu devin nimic. Viaţa nu va fi servit împlinirii lor. Iar timpul curge pentru ei asemenea unui pumn de nisip, pierzându-l.

Este orb acela care nu percepe omul decât în actele sale, care crede că actul e singurul care-l reprezintă, sau experienţa tangibilă, sau folosul unui anume avantaj. Ceea ce contează pentru om nu este ceea ce posedă într-un anumit moment…

Căci ospitalitatea, curtoazia şi prietenia sunt întâlniri ale omului în om. Ce aş căuta în templul unui zeu care s-ar preocupa de înălţimea sau proporţiile credincioşilor săi, sau în casa unui prieten care nu mi-ar accepta cârjele şi m-ar pune să dansez pentru a mă judeca?

Copilul este aidoma albinei care adună nectarul pentru a face miere. Copilul preface totul în miere.

Perfecţiunea e atinsă nu atunci când nu mai este nimic de adăugat, ci când nu mai este nimic de înlăturat.

Tăcerea ta de acum este tăcerea bobului de grâu aflat în ţărână, unde putrezeşte pentru a deveni spic.

Descopăr cu inocenţă că egoismul meu nu e chiar aşa de mare, având în vedere faptul că le-am dat altora puterea de-a mă face să sufăr.

Nu am să încerc să te divid pentru a te cunoaşte. Tu nu eşti nici acest act, nici celălalt, nici suma lor. Nici acest cuvânt, nici celălalt, nici suma lor. Nu te voi judeca nici după aceste cuvinte, nici după aceste acte. Ci voi judeca actele şi cuvintele după tine. Îţi voi cere, în schimb, să mă asculţi. Nu am ce face cu prietenul care nu mă cunoaşte şi-mi cere explicaţii. Nu am putere să mă transpun în neputincioasă zarvă a cuvintelor.

Doamne! Acum ajung la Tine! Eu am arat, Tu trebuie să semeni! Am înălţat această lumânare. Tu trebuie s-o aprinzi. Am clădit acest templu. Tu trebuie să-l umpli cu linişte.

Măreţia unei meserii este poate, înainte de orice, de a-i uni pe oameni: nu există decât un singur lux adevărat şi anume cel al relaţiilor umane.

Îi numesc pleavă pe toţi cei ce trăiesc din gesturile altora şi asemenea cameleonului iau culorile altora, iubesc partea de unde le vin darurile, gustă aclamaţiile şi se judecă în oglinda mulţimii.

Marea greşeală e să nu-ţi dai seama că a primi este cu totul altceva decât a accepta. A primi înseamnă în primul rând a dărui, a te dărui pe tine însuţi. Avar nu este acela care nu se ruinează făcând daruri, ci acela care nu-şi dăruieşte lumina obrazului în schimbul ofrandei tale. Avar este pământul care nu se înfrumuseţează acolo unde ţi-ai aruncat seminţele.

Dacă vrei să construieşti un vapor, să nu începi prin a-i trimite pe oameni după lemne, cuie, unelte, sfori şi alte materiale. Învaţă-i întâi să tânjească după marea îndepărtată, nesfârşită.

În moartea unui om moare o lume necunoscută.

Florile sunt plăpânde. Şi neştiutoare. Se apără şi ele cum pot. Se cred nemaipomenite cu spinii lor.

Oamenii mari nu pricep niciodată nimic şi este obositor pentru copii să le dea întruna explicaţii.

Doar direcţia are un sens. Important este să mergi înspre, nu să ajungi, căci nu ajungi nicăieri, decât în moarte.

Prietenia este în primul rând pacea reciprocă şi zborul spiritelor pe deasupra amănuntelor vulgare.

Nu cunoaştem decât ceea ce îmblânzim. Iar oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Cumpără lucruri de gata de la neguţători. Cum însă nu există neguţători de prieteni, oamenii nu mai au prieteni.

Nu confunda dragostea cu delirul posesiei, care aduce cea mai crunta suferinta. Caci, in ciuda parerii comune, nu dragostea te face sa suferi, ci instinctul proprietatii, care este tocmai contrariul dragostei.

Limpede nu vezi decât cu inima. Miezul lucrurilor nu poate fi văzut cu ochii.

Dragostea – iluzia este să o întâlneşti, când de fapt ea se învaţă.

Nu iubi primăvara, ci înfăţişarea unei anumite flori în care primăvara s-a închis; nu iubi dragostea, ci pe cel în care dragostea se întruchipează.

Pentru a exista un copac înflorit, trebuie mai intai sa existe un copac, iar pentru a exista un om fericit, trebuie înainte de toate sa fie un om.

Nu pui temelia libertăţii când împuşti pe cei ce gândesc altfel decât tine.

Ce vei face cu frumuseţea unei femei, dacă nu există un bărbat pe care să-l mişte? Şi ce vei face cu prestigiul diamantului, dacă nimeni nu-l râvneşte?

Nu prea ştiu de ce-ţi scriu. Simt că am mare nevoie de o prietenie căreia să-i încredinţez nimicurile ce mi se întâmplă…. Poate că îmi scriu chiar mie.

A te judeca pe tine însuţi este mult mai greu decât a-i judeca pe alţii. Dacă ajungi să te judeci cum trebuie, înseamnă că eşti într-adevăr un om înţelept.

Dragostea nu înseamnă a te uita lung unul la celălalt, ci a te uita împreună în aceeaşi direcţie.

Pentru a fi fericit trebuie doar să te gândeşti că undeva, printre milioane de stele, este fiinţa iubită.

Citate din Antoine de Saint-Exupery

About the author

Citate Impresionante

View all posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *