Top Citate de Socrate


Dacă nu obţii ceea ce îţi doreşti, suferi; dacă obţii ceea ce nu îţi doreşti, suferi; chiar şi atunci când obţii exact ceea ce îţi doreşti, tot continui să suferi pentru că nu poţi păstra acel lucru pentru totdeauna. Mintea ta este necazul. Ea vrea să fie liberă de schimbare. Liberă de durere, liberă de obligaţiile vieţii şi ale morţii. Dar schimbarea este legea şi nicio cantitate de prefăcătorie nu va modifica această realitate.

Cetatea Virtuţii este Cetatea Raţiunii Divine. Căci numai, instituind Raţiunea ca Normă a Fericirii, în cetate vor domni cei cu adevărat bogaţi, nu în bani, ci în ceea ce trebuie să fie bogat omul fericit: într-o viaţă bună şi raţională.

Omul bun trebuie să se supună legilor rele ca să nu permită omului rău să violeze legile bune.

Nu virtutea se naşte din avere, ci din virtute vin şi averea şi toate celelalte bunuri, pentru fiecare în parte, ca şi pentru Cetate.

Dacă totul s-ar sfârşi cu moartea noastră, atunci moartea ar fi o soluţie pentru cei răi care şi-ar scăpa cu o lovitură nu numai trupul, ci şi sufletul lor, cu toată răutatea din ei. Dar, pentru că sufletul este nemuritor, evident, nu există scăpare de răul de care se tem. De aceea răii trebuie să se gândească la judecata de apoi.

Câte lucruri de care eu nu am nevoie există!

Partea pe care am înţeles-o e minunată şi îndrăznesc să cred că e la fel şi cea pe care n-am înţeles-o; dar este nevoie de un cufundător din Delos spre a înţelege totul.

Când dezbaterea este pierdută, calomnia devine unealta ratatului.

Mulţi oameni îşi închipuie că mulţumirea şi fericirea – şi mă rog, cine nu tânjeşte după ele!- ar consta în lux, în fast şi în strălucirea exterioară. Dar eu socotesc că a nu avea nevoie de nimic, e divin. A avea nevoie de cât mai puţin e cel mai aproape de divin. Şi ce este cel mai aproape de divin e şi cel mai aproape de omul cel mai bun.

Nu pot învăţa pe nimeni nimic. Pot doar să-i fac să gândească.

Ştiu că nu ştiu nimic şi nici măcar asta nu ştiu.

Niciodată să nu vorbeşti incorect; nu numai că insulţi gramatica, dar faci să sufere şi sufletele.

Dacă un măgar m-ar fi lovit cu copita, l-aş fi dat în judecată?

Să te temi de moarte, nu e nimic altceva decât să-ţi închipui că eşti înţelept fără să fii; înseamnă să crezi că ştii ceva ce nu ştii.

Nici celui bolnav nu-i foloseşte un pat de aur, nici celui fără minte un noroc deosebit.

Foloseşte-ţi timpul pentru a te îmbogăţi din scrierile altora, astfel încât să obţii cu uşurinţă ceea alţii au obţinut muncind din greu.

Există doar un lucru bun, ştiinţa, şi doar unul rău, neştiinţa.

Secretul schimbării este de a-ţi concentra toată energia, nu asupra luptei cu ce e vechi, ci asupra construirii noului.

Suprema înţelepciune este a distinge binele de rău.

Persoana ta este sufletul tău.

Sfatul meu este să te căsătoreşti. Dacă vei avea o nevastă bună, vei fi fericit; dacă nu, vei deveni filosof.

O viaţă frumoasă şi utilă este aceea în care gândirea şi acţiunea se susţin neîncetat una pe cealaltă.

În copilărie fii modest, la adolescenţă fii temperat, când eşti adult fii corect şi la bătrâneţe fii prudent.

În fiecare om sălăsluieşte un soare, totul e să-l lăsăm să ardă.

Trebuie să mănânci ca să trăieşti şi nu să trăieşti ca să mănânci.

Nu a trăi e de mare preţ, ci a trăi cinstit.

Oamenii de rând trăiesc ca să mănânce şi să bea. Oamenii de valoare mănâncă şi beau ca să simtă că trăiesc.

Ştiu că nu ştiu nimic, dar ştiu că pot şti mai mult decât ştiu.

În momentul în care se află pe picior de egalitate cu bărbatul, o femeie devine şeful acestuia.

Cea mai bună cale de a trăi în onoare în această lume este să fii ceea ce pretinzi că eşti.

Ignoranţa este originea tuturor relelor.

Întăriţi trupul vostru prin muncă şi mintea voastră prin studii.

Vorbeşte ca să te cunosc.

Invidia este ulcerul sufletului.

Adevărata înţelepciune înseamnă să-ţi recunoşti propria ignoranţă.

Dragostea este, până la urmă, dorinţa de a poseda binele, în permanenţă.

Educaţia este îmblânzirea unei flăcări, nu umplerea unui vas.

Căsătoria este o instituţie care te apără cu străşnicie de orice bucurie.

Nimeni nu-i poate face omului atâta rău cât îşi poate face el însuşi.

Citate din Socrate


About the author

Citate Impresionante

View all posts

Lasă un răspuns