Top Citate de Thomas Edison


Cele trei lucruri esenţiale pentru a înfăptui ceva care să merite osteneală sunt munca stăruitoare, perseverenţa şi bunul simţ.

Până când omul nu va duplica un fir de iarbă, natura poate râde în hohote la aşa numita lui cunoştinţă ştiinţifică.

Nu am dat greş de 999 ori. Pur şi simplu am descoperit 999 de feluri în care nu se construieşte un bec.

Aş vrea să pot să trăiesc 300 de ani, cred că am idei cât să muncesc pe-atâta.

Ideile vin din spaţiu. Acesta lucru poate părea greu de crezut, dar este foarte adevărat. Ideile vin din spaţiul cosmic.

Neliniştea vine din nemulţumire şi nemulţumirea este prima condiţie a progresului. Arătaţi-mi un om profund mulţumit şi eu vă arăt un eşec.

Geniul este un procent inspiraţie si nouăzeci şi nouă transpiraţie.

Există o cale să faci lucrul acela mult mai bine – găseşte-o.

Ceea ce eşti se va vedea în ceea ce faci.

Numai omul e în stare să facă imposibilul.

Când ai eliminat toate posibilităţile, ţine minte asta: nu le-ai eliminat pe toate.

Maturitatea este adeseori mai absurdă decât tinereţea şi foarte frecvent, nedreaptă faţă de tinereţe.

O idee bună nu se pierde niciodată. Posesorul ei poate muri, însă ideea va renaşte oricând în mintea altcuiva.

Mă descurajez doar când mă gândesc la toate lucrurile pe care aş vrea să le fac… şi la puţinul timp pe care îl am.

Mama m-a învăţat cum să citesc cărţile bune, repede şi corect… şi aceasta m-a făcut să pătrund în măreaţa lume a literaturii. Îi voi fi întotdeauna recunoscător pentru această educaţie timpurie.

Nu am dat greş. Pur şi simplu am descoperit 10.000 de idei care nu funcţionează.

Non-violenţa conduce la cea mai înaltă moralitate, care reprezintă ţinta evoluţiei. Până nu ne oprim din rănirea tuturor fiinţelor vii, suntem încă sălbatici.

Remediile din chimicale nu vor avea niciodată întâietate în comparaţie cu produsele naturii, cu celula vie a plantei, cu efectul final al razelor soarelui, mama întregii vieţi.

Dacă am face toate lucrurile de care suntem capabili, ne-am uimi şi pe noi înşine.

Majoritatea eşecurilor din viaţă sunt ale oamenilor care nu-şi dau seama cât de aproape sunt de succes atunci când renunţă.

Oportunitatea este ratată de majoritatea oamenilor pentru că este îmbrăcată în salopetă şi arată ca munca.

Valoarea ta constă în ceea ce eşti şi nu în ceea ce ai.

Nu disper, consider fiecare încercare eşuată încă un pas înainte.

Am mult mai mult respect pentru oamenii care au o singură idee şi o pun în practică, decât pentru cei care au o mie de idei şi nu fac nimic…

Nemulţumirea este primul motor al progresului.

Marea problemă e că preoţii iau copiii la 6-7 ani şi după aceea nu se mai poate face nimic cu ei.

Alături de hidrogen, prostia e cea care se găseşte în cea mai mare cantitate în univers.

Pot dărui creierilor mei altceva mai bun decât alcool. Băutura este pentru creier ceea ce este nisipul pentru rulmenţii unei maşinării.

Ceea ce eşti se va vedea în ceea ce faci.

Citate din Thomas Edison


About the author

Citate Impresionante

View all posts

Lasă un răspuns