Ultimele versuri scrise de Mihai Eminescu (Stelele-n cer), cu o oră înainte de a muri. Sunt tulburătoare

Imediat după moartea lui Mihai Eminescu, medicii au găsit în halatul poetului un mic carneţel cu versuri. Erau ultimele poezii ale poetului, scrise în santoriul pentru boli psihice unde a stat internat în ultimul an de viaţă.

Pe data de 15 iunie 1889, la ora 4.00 dimineaţa, se stingea în Sanatoriul de Boli Mentale al Doctorului Şuţu, de pe strada Plantelor din Bucureşti, genialul poet Mihai Eminescu. Moartea nu i-a fost pe măsura creaţiei. A decedat într-un halat ponosit, pe un pat metalic de spital, închis în „celula” sa din spital.

Cu doar câteva minute înainte de a trece în nefiinţă, a vrut doar un pahar cu lapte şi sprijin moral. I-a şoptit medicului de gardă care-i băga prin vizetă paharul cu lapte: „sunt năruit”. S-a întins pe pat şi la scurt timp a murit.

Când a fost dus la autopsie, halatul în care murise poetul a fost luat de admiratorii săi. Într-unul din buzunare se afla un mic carneţel.

Pe acesta erau scrise ultimele sale poezii. Sunt poezii fără titlu, necunoscute şi nepublicate mult timp în volumele dedicate operei eminesciene. De altfel aceste poezii au stârnit controverse în lumea criticilor şi eminscologilor, unii dintre aceştia fiind de acord că Eminescu nu era capabil psihic să creeze în ultimii 7 ani de viaţă.

Poeziile găsite în carneţel, au fost scrise spuneau admiratorii săi, în ultimele zile de viaţă, iar ultima dintre ele, cu o oră înainte de moarte. De altfel, în versuri se ghiceşte sentimentul morţii apropiate. Poeziile nu au titlu, şi au fost publicate de Ilie Ighel Deleanu în revista „Fântâna Blanduziei”.

„Din notesul despre care am făcut menţiune în numărul trecut am mai putut scoate următoarele strofe, pe care le punem sub ochii cititorilor, întocmai cum se găsesc”, prezenta cititorilor redactorul Ighel în numărul din 23 iulie 1889.

În acest număr era publicată poezia „Stelele-n cer”, titlul fiind adăugat de redactor după primul vers.

Mihai Eminescu – Stelele-n cer

Stelele-n cer
Deasupra mărilor
Ard depărtărilor
Până ce pier.

După un semn
Clătind catargele
Tremură largile
Vase de lemn;

Nişte cetăţi
Veghind întinsele
Si necuprinsele
Singurătăţi.

Orice noroc
Şi-întinde-aripile
Gonit de clipele
Stării pe loc.

Până ce mor,
Pleacă-te îngere
La trista-mi plângere
Plină de-amor.

Nu e păcat?
Ca să se lepede
Clipa cea repede
Ce ni s-a dat?

Practic, aceasta este considerată ultima poezie a lui Eminescu, găsită pe carneţelul din halat.

 

About the author

Citate Impresionante

View all posts

9 Comments

    • Eminescu nu a fost pretuit cat merita in timpul vietii,dar poate tocmai ac.viata tumultoasa,cu mult neprevazut a facut sa ajunga un titan al poeziei,al literaturii romane.

    • Ce are geniul cu ateul?Sau ateii nu pot fi genii?Atunci cum ramane cu Volataire?Cred ca ar trebuie sa consulti DEX-ul.

  • EU N-AM MURIT,DAR AM SUFERIT.AM SUFERIT ENORM DUPA BUNUL MEU SOT,PRIETEN SI IUBIT CARE A DECEDAT LANGA MINE INTR-UN STUPID ACCIDENT RUTIER
    SA STOPEZ DEPRESIA,MI-AM SCOS UN CD CU 18 PIESE .9 ROMANTE SI 9 POPULARE DINTRE CARE 3 DUETE.
    PENTRU 6 PIESE POPULARE,VERSURILE LE-AM COMPUS EU.
    ULTERIOR AM INREGISTRAT SI PRICESNE SI SERENADE.
    SE GASESC PE YOUTUBE – ELENA BOLOGA CEUCA

  • Eminescu geniul poeziei cât și omul politic, a fost ucis la fel ca și Grogore Vieru.
    Naționalismul și spiritul său unionist, a deranjat foarte mult pe opozanții săi.
    De altfel, mai cunoaștem un poet om politic genial, considerat nebun și ucis, care cu câteva zile înainte de moarte a scris o poezie f.faină, în care parcă își prezicea sfârșitul.

    • da, aveti dreptate, Mihai Eminescu a fost omorat, a fost facut sa para nebun, l-au inchis la Psihiatrie, a fost un complot ordinar tinand cont ca prin ceea ce spunea si facea calca in picioare politicieni corupti, tradatori, a fost si antisemit, dar acesta nu era un motiv pentru ca toata lumea de pe planeta Pamant era anisemita(nu sunt de acord cu rasismul de orice fel), etc… Un Geniu ca Eminescu nu avea cum sa devina nebun asa peste noapte…. in sec-18-19 era o moda in a scapa de cineva sa il bagi la Psihiatrie si comploturile vizau pe cei carora li se furau averile, pe cei incomozi pentru o societate desfranata si corupta….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *