Un bătrânel de 81 de ani a cântat serenade la fereastra rezervei în care e internată soția lui


Gestul de iubire al lui Stefano Bozzini, un bătrânel de 81 de ani, din orașul Castel San Giovanni, situat în regiunea Emilia-Romagna din nordul Italiei, a impresionat și emoționat o lume întreagă, relatează CNN.

Pentru că din cauza restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus, Stefano nu își poate vizita soția internată în spital, el i-a făcut o surpriză…

Poreclit de colegii de armată ”Gianni Morandi al Alpinilor”, deoarece cânta mereu la acordeon, în cel mai pur stil romantic, Stefano Bozzini a cântat mai multe serenade sub fereastra rezervei în care se află internată soția sa.

În stradă, așezat pe un scaun, îmbrăcat într-un pulover roșu, pantaloni bleumarin, și purtând pe cap o pălărie cu pene specifică infanteriei montane a armatei italiene, a cărei uniformă a îmbrăcat-o în tinerețe, bătrânul trubadur și-a început recitatul cu melodia ”Spanish Eyes” de Engelbert Humperdinck.

A continuat apoi cu un purpuriu de cântece preferate de soția lui, Carla Sacchi, care a privit de la geam spectacolul oferit de soț.

Fiica celor doi a comentat mândră pe Facebook: ”Acesta este tatăl meu … unicul”.

https://www.facebook.com/100008039495680/videos/2832340390377250/


About the author

Maya O.

View all posts