Vârsta la care îţi vei cunoaşte sufletul pereche, în funcţie de zodia ta


Cel mai bun lucru legat de sufletul tău pereche este acela că apare doar atunci când eşti complet pregătită pentru el!

Gemeni(22 mai – 21 iunie)

Nativii din Gemeni îşi vor întâlni sufletul pereche în jurul vârstei de 19 ani, dar e posibil să nu ştie acest lucru decât câţiva ani mai târziu.

Fie că îl întâlneşte la facultate sau în oraş cu prietenii, există o chimie care îl va face să simtă că îl ştie de o viaţă. Gemenii nu se vor angaja imediat într-o relaţie, şi chiar va pierde legătura cu iubirea vieţii lor, însă se vor reîntâlni când vor fi mai maturi.
Rac(22 iunie – 21 iulie)

Racul visează la iubirea adevărată încă de când era mic, de aceea nu e deloc surprinzător că o să-şi întâlnească sufletul pereche când va avea 15 ani.

El îşi vede relaţia ideală doar dacă e plină de dragoste şi respect, două lucruri pe care le-a învăţat de la o vârstă foarte fragedă. Nativa din Rac îşi face alesul inimii să pară naiv şi matur în acelaşi timp.

Leu(22 iulie – 22 august)

Leul urăşte ideea de a fi într-o relaţie serioasă înainte de a ştii ce vrea de la viaţă.

Acest lucru poate dura un timp, şi cu siguranţă orice decizie bună merită aşteptarea. Leul îşi întâlneşte sufeltul pereche când are 25 de ani. Până atunci, ea a reuşit să îşi găsească drumul în viaţă. Vârsta nu contează pentru el, atât timp cât poate spune că a profitat de toate oprtunităţile pe care viaţa i le-a oferit.

Fecioară(23 august – 22 septembrie)

Fecioara a auzit de suflete pereche de la cei din jurul ei, dar pentru ea a fost mereu greu să şi-l găsească.
Nu contează cât de mult încearcă, ea nu pare să aibă pe cineva cu care să se completeze perfect. Chiar dacă o Fecioară nu îşi găseşte niciodară iubirea vieşii ei, ea va avea întotdeauna prieteni pe care să îi simtă ca parte din ea. Cu toate acestea, ea are relaţii importante în care crede şi speră.

Balanţă(23 septembrie – 22 octombrie)

Balanţa îşi întâlneşte sufletul pereche la vârsta de 20 de ani, când nu mai e adolescent, dar nici adult.
Va exista un mare dezechilibru în viaţa ei, care poate duce la căutarea iubirii, dar şi a multor răspunsuri. Balanţa îşi va găsi sufletul pereche în cineva foarte apropiat ei, cum ar fi cel mai bun prieten, o persoană cu care poate vorbi ore întregi şi care o va face să uite totul pentru o vreme.

Scorpion(23 octombrie – 21 noiembrie)

Scorpionul îşi va întâlni sufletul pereche când are vreo 12 ani, deci când e copil şi nu ştie ce să facă cu toate sentimentele pe care le trăieşte.
Poate că nu vrea să recunoască că are sentimente atât de puternice pentru cineva de la o vârstă fragedă, dar e interesant şi palpitant pentru el. Acea persoană pereche este una cu care a petrecut clipe minunate şi la care se gândeşte constant chiar dacă nu sunt împreună.

Săgetător(22 noiembrie – 21 decembrie)

Săgetătorul iubeşte să fie liber şi singur, de aceea nu îşi va întâlni sufletul pereche până la vârsta de 28 de ani.
Nici nu vrea să se gândească la un astfel de angajament în jurul vârstei de 20 de ani, ci se axează pe distracţie. Chiar şi aşa, el va avea nevoie încă de spaţiul său şi de o mulţime de libertate, însă iubirea vieţii lui va înţelege şi îl va ajuta să treacă cu bine la etapa următoare.

Capricorn(22 decembrie – 19 ianuarie)

Capricornul are multe rezerve cu privire la sufletul pereche.
Adesea gravitează spre relaţii realiste şi mature, iar iubirea vieţii lui sună doar copilăresc pentru ea. Acesta îl va întâlni cel mai probabil la vârsta de 30 de ani. Acesta este un moment în care învaţă să se accepte şi să se aştepte la surprize în viaţă. Îi place ideea de a avea o relaţie până să devină serios alături de cineva, pentru a se asigura că merită.

Vărsător(20 ianuarie – 18 februarie)

Vărsătorul nu pare tipul de persoană care să se îndrăgostească repede şi de la o vârstă fragedă, însă îşi va întâlni sufletul pereche cam pe la 13 ani.

Deseori, simte că nu e înţeles, şi are nevoie de o persoană care să îl asculte şi să o îl iubească necondiţionat. Vărsătorul insistă să aibă o fundaţie puternică înainte să pornească la drum, aşa că trebuie luat încet până capătă încredere.

Peşti(19 februarie – 20 martie)

Peştii iubesc romantismul la o persoană şi visează în secret la un astfel de partener.

Vârsta de 17 ani va fi foarte specială pentru el şi va vorbi întodeauna extrem de frumos despre acest episod. Indiferent dacă începe un nou capitol în viaţa lui sau întâlneşte oameni noi care îl facă să privească altfel lucrurile, sufletul ei pereche va fi doar o nouă călătorie interesantă, scrie elle.ro.

Berbec(21 martie – 20 aprilie)

Berbecul îşi întâlneşte sufletul pereche în jurul vârstei de 21 de ani, în momentul în care e şi matur, dar şi zburdalnic.
Berbecul nu îşi ascunde niciodată adevărata faţă, însă doar mediul lui natural va ajuta pe oricine să îl cunoască mai bine. Această fază a vieţii sale va avea drept scop să se bucure de viaţă. Deja la 30 de ani va intra într-o rutină care pare să funcţioneze pentru el şi sufletul lui.
Taur(21 aprilie – 21 mai)

Taurul îşi întâlneşte sufletul pereche la vârsta de 16 ani.
Evident, e foarte tânăr, dar există ceva extrem de interesant între tinereţe şi dragoste. Taurul nu ştie neapărat dacă această relaţie va merge, dar într-o epocă în care totul e un mister şi prietenii îţi ocupă cea mai mare parte din timp, atunci un suflet pereche care îi seamănă e tot ce îşi doreşte.


Loading...

About the author

Maya O.

View all posts