VIDEO: Interviu Nichita Stănescu: Perfecțiunea nu atrage atenția.

Considerat drept unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut limba română, pe care el însuși o denumea „dumnezeiesc de frumoasă”, Nichita Stănescu aparține temporal, structural și formal, poeziei moderniste sau neo-modernismului românesc din anii 1960 – 1970.

Nichita Stănescu a fost considerat de unii critici literari, precum Alexandru Condeescu și Eugen Simion, un poet de o amplitudine, profunzime și intensitate remarcabilă, făcând parte din categoria foarte rară a inovatorilor lingvistici și poetici.

Într-un interviu postat pe pagina de socializare Identitatea Romaneasca Nichita Stănescu atrage mii de like-uri vorbind despre perfecțiunea în artă.

Nichita Stănescu: Perfecțiunea nu atrage atenția!

Nichita Stănescu – Perfecțiunea NU atrage atenția!

Publicată de Identitatea Românească pe 31 August 2016

Nichita Stănescu – Despre România

Nichita Stănescu – Despre România

In memoriam Nichita Stănescu (31 martie 1933 – 13 decembrie 1983)

Publicată de Identitatea Românească pe 31 Martie 2017

Citate de Nichita Stănescu

Nu poţi să vezi zâne dacă nu eşti zănatic.

Noi ne-am născut în timp ce mamele noastre răcneau de durere.

Spune nu doar acela care îl ştie pe da. Însă el, care ştie totul, la nu şi da are foile rupte.

Tu să nu te tragi cu mine de şireturi, întrucât eu mă port desculţ.

Prin dragoste, prin sentiment, prin această fereastră a legii ne uităm şi noi cu colţul inimii noastre.

Întunecând întunericul am deschis porţile luminii.

Am cunoscut pe cineva care vedea materia, cineva m-a cunoscut pe mine care vedeam cuvintele.

Mai puternică decât „ideea” celui care are „ideea”, nu poate fi niciodată ideea celui care i-a înţeles „ideea”.

Poezia este ochiul care plânge. Ea este umărul care plânge, ochiul umărului care plânge. Ea este mâna care plânge, ochiul mâinii care plânge. Ea este talpa care plânge, ochiul călcâiului care plânge.

A te înfrâna, a te abţine, e primul semn al civilizaţiei lumii… Piramida s-a abţinut să devină munte!

Totul e simplu, atât de simplu, încât devine de neînţeles.

Şi m-am uitat urât la om până când omul a devenit frumos.

Poezia nu este numai artă: ea este însăşi viaţa, însuşi sufletul vieţii. Fără poezie omul nu s-ar distinge de neant.

Prima literă a oricărui cuvânt se află în trecut, ultima literă – de asemeni; numai trupul cuvântului e în prezent.

Întunecând întunericul, iată porţile luminiii…

Auzi, bă, Gore, ei o să rămână nişte ziarişti toată viaţa, noi o să rămânem poeţi toată moartea!

Fără Mioriţa noi n-am fi fost niciodată poeţi. Ne-ar fi lipsit această dimensiune fundamentală. Mioriţa este şcoala tristeţii naţionale. Matricea. Matca. Regina.

Locuiesc în trupul meu cu chirie.

Oamenii sunt păsări cu aripile crescute înlăuntru.

Pe pământ tot ce există are nevoie din când în când să plângă.

Singura bogăţie a unui om este spiritul.

Loading...

A vorbi despre limba română este ca o duminică. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se numeşte, de aceea, pentru mine, iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăşte, de aceea, pentru mine, viaţa se trăieşte.

Dacă florile şi-ar dărui oameni la fel cum oamenii îşi oferă flori, de unde ar fi tăiaţi oamenii?

Dragii mei, feriţi-vă să aveţi dreptate prea repede, prea devreme – ca să aveţi la ce visa!

Dacă timpul ar fi avut frunze, ce toamnă!

Timpul este lumină. Dar lumina, ce este Lumina?

Peste ani mă vor bea zeii şi vor simţi în mine gustul tău.

Îndrăgostiţii sunt pietoni ai aerului.

Ideea de frumos se asociază numai cu Venus din Milo. Ideea de acasă se asociază cu chipul mamei. Ideea de vitalitate, de sănătate, de izbândă a vieţii şi de continuitate a speciei noastre este indisolubil legată de emblema feminităţii.

Un scriitor este un cititor care îi citeşte pe cititori.

Dacă tu vrei să comunici cu un copac, ar trebui ca un braţ al tău să se facă ramură cu frunze şi o ramură a copacului să se facă braţ cu degete. Ar trebui să mori puţin ca om şi să învii ca plantă, iar planta să moară întrucâtva şi să devină într-o parte a ei om.

Cuvintele sunt umbra de aur în conştiinţă a materiei.

Nichita Stănescu

Poet

Nichita Stănescu a fost un poet, scriitor și eseist român, ales post-mortem membru al Academiei Române. Wikipedia
Născut: 31 martie 1933, Ploiești
Decedat: 13 decembrie 1983, București
Înhumare: Cimitirul Bellu, Regiunea de dezvoltare București-Ilfov
Cărți: Wheel with a Single Spoke: And Other Poems, MAI MULTE
Părinți: Nicolae Hristea Stănescu, Tatiana Cereaciuchin
Soții: Todorița Tărâță (căs. 1982–1983), Doina Ciurea (căs. 1962–1972), Magdalena Petrescu (căs. 1952–1953)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *